ACTUALITATE
Zeci de voluntari, pregătiți să ajute la recenzarea comunității rome de la Pata Rât
Zeci de voluntari romi – mediatori școlari sau sanitari, profesori de limba romani, sunt pregătiți să dea o mână de ajutor la recenzarea membrilor comunității de la Pata Rât – str. Cantonului – str. Coastei.
Liderul organizației de tineret a Partidei Romilor Pro-Europa Cluj, Dragoș Roșianu, a declarat că ultima perioadă a recenzării este foarte important, fiind nevoie de un efort suplimentar pentru ca acaestă acțiune să se încheie cu bine în 24 iulie.
”În Pata Rât a fost desemnat, inițial, un singur recenzor, dar s-au aprobat încă două persoane. Noi suntem pregătiți ca, în cazul în care acestea au nevoie de ajutor, să sprijim recenzarea cu zeci de voluntari – mediatori școlari și sanitari, profesori de limba romani sau lideri ai asociației”, a spus Roșianu.
Campanie la nivel național
Acesta a precizat că se va solicita aprobarea Direcției Județene de Statistică (DSJ) Cluj și Primăriei Cluj-Napoca pentru ca voluntarii să participe la recenzarea comunității de la Pata Rât.
Partida Romilor a derulat, la nivel național, campania ”Asumă-ți identitatea, fii mândru că ești rom”.
Comunitatea de la Pata Rât, de lângă groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, numără peste 1.500 de persoane.
Termenul pentru finalizarea Recensământului populației și locuințelor s-a prelungit din 17 iulie pe 24 iulie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






