Connect with us

EVENIMENT

Zeci de ACCIDENTE cu TROTINETE electrice au loc anual la Cluj. În multe dintre ele sunt implicați COPII

Publicat


troti mara

În primele opt luni ale acestui an, la Cluj au avut loc nu mai puțin de 62 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. Numărul se apropie de cel al accidentelor care au avut loc pe tot parcursul anului trecut.

Potrivit polițiștilor clujeni, în 11 dintre evenimentele rutiere din acest an au fost implicați minori.

Zeci de ACCIDENTE cu TROTINETE electrice au loc anual la Cluj. În multe dintre ele sunt implicați COPII

Legislație pentru cei care se deolasează cu trotinete electrice este pe cale să se schimbe semnificativ. Una dintre modificări prevede schimbarea vârstei minime de la care se pot închiria trotinete electrice.

La Cluj-Napoca, în ultimii ani, accidentele în care sunt implicate trotinetele electrice s-au înmulțit. Chiar dacă cele mai multe dintre ele sunt catalogate ca fiind „minore”, având în vedere că viteaza cu care se circulă nu este, totuși, foarte mare, este o problemă având în vedere că în acestea sunt implicați și copii.

„În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022, la nivelul județului Cluj au fost înregistrate 64 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice, 55 dintre acestea fiind ușoare.
Din totalul acestor accidente rutiere, în 12 situații au fost implicați minori”, au precizat pentru Cluj24.ro reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Situație este asemănătoare și în ceea ce privește numărul accidentelor din primele 8 luni ale acestui an.

„Începând cu data de 1 ianuarie și până în data de 8 august 2023, la nivelul județului au fost înregistrate 62 de accidente rutiere în care au fost implicate trotinete electrice, 51 dintre acestea fiind înregistrate ca <<ușoare>>.

În 11 dintre evenimentele rutiere precizate au fost implicați minori”, au mai precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Anul trecut, polițiștii clujeni au aplicat 120 de amenzi persoanelor care se deplasau cu trotinete electrice. De asemenea, în primele 10 luni ale acestui an 53 de „trotinetiști” au fost amendați pentru diferite abateri de la regimul rutier.

Legea va fi modificată

Potrivit unui proiect de lege, care a obținut raport de adoptare în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, urmează să fie implementate noi reguli pentru cei care folosesc trotinetele electrice.

Reguli noi pentru cei care folosesc trotinete electrice: Dacă vrei să închiriezi o trotinetă electrică prin aplicație, va trebui să răspunzi unor întrebări din legislație.

Măsura se regăsește într-un proiect de lege, care a obținut raport de adoptare în Comisia Juridică a Camerei Deputaților.

Astfel, doar persoanele de peste 16 ani vor putea conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice și nu de la 14 ani ca până acum.

De asemenea, casca e obligatorie, cu excepţia trotinetelor închiriate. Mai mult, dacă vrei să închiriezi o trotinetă electrică prin aplicație, va trebui să răspunzi unor întrebări din legislația rutieră.

Chestionar cu 5 întrebări din legislația rutieră

Astfel, proiectul de lege prevede că, pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.

În cazul trotinetelor electrice în regim de self-service, la efectuarea plăţii, în aplicaţie se va introduce şi se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii, referitoare la legislaţia rutieră.

Acest proiect de lege prevede că definiţia trotinetei electrice este – „vehicul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 2 kW”.

Bicicletele, trotinetele electrice şi mopedele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Este interzisă circulaţia acestora fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare, mai prevede proiectul.

Mai mult, casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete sau trotinete electrice pe drumurile publice, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, cu excepţia trotinetelor închiriate.

Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor.

Un alt proiect de lege va stabili toate sancţiunile pentru nerespectarea prevederilor acestei legi cu privire la circulaţia pe drumurile publice a trotinetelor electrice.

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate