EVENIMENT
Wizz Air anulează TOATE zborurile spre Tel Aviv. Pasagerii, informați prin SMS. Cursele de Cluj, afectate
Compania aeriană Wizz Air a anunțat că, în urma escaladării conflictului din Israel, a decis anularea zborurile către și dinspre Tel Aviv până la o notificare ulterioară.
”Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectați, prin e-mail sau SMS, și le oferă opțiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum și pentru cazare.
Recomandăm pasagerilor care și-au rezervat biletele prin agenții de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor.
Continuăm să monitorizăm situația îndeaproape și suntem în legătură cu autoritățile relevante. Wizz Air își cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranța și securitatea pasagerilor, echipajelor și aeronavelor rămân prioritatea sa numărul unu”, arată reprezentanții companiei.
Peste 700 de israelieni morți
Peste 700 de israelieni au fost ucişi de la începutul ofensivei mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului sâmbătă, a anunţat armata israeliană într-un nou bilanţ publicat luni dimineaţă,
Armata israeliană a raportat, de asemenea, 2.150 de israelieni răniţi începând de sâmbătă dimineaţă, într-o actualizare postată pe contul său de X, arată Agerpres.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






