Connect with us

Editorial Opinii

Vreau să îi văd

Publicat


opinie

Vreau să îi văd pe ”civicii clujeni”, cum li se spune mai nou, ca și cum ar fi categorie aparte de cetățeni, mai importantă decât restul, o mână de oameni gălăgioși, că vin în număr covârșitor, sâmbătă, la Marșul Haosului Imobiliar, inițiat de fostul deputat Adrian Dohotaru.

Marșul se vrea a fi o formă de protest față de drumul pietruit din pădurea Hoia-Baciu și față de proiectele imobiliare din zonă.

Nu vor fi 10.000, câți au semnat o petiție pentru interzicerea bărcilor cu motor pe lacul Tarnița.

Pentru că e sâmbătă, mulți au program de shopping, dau o fugă până la mall-uri să își facă aprovizionarea pe o săptămână. Nu au timp de marșuri și proteste, într-o astfel de zi.

Nu vor fi nici jumătate, 5.000. Prognoza meteo spune că va fi ploaie, zăpadă, burniță, lapoviță, vânt, o vreme să nu scoți câinele afară din casă.

Oricât ești de mare activist, te gândești și la sănătatea ta, doar nu îți bagi frig în oase degeaba, indiferent cât de nobil ar fi scopul.

Zi de weekend

Nu vor fi nici măcar 2500.

E sâmbătă, la 11, zi de weekend.

Activistele civice fac și ele de mâncare, ecologiștii verzi mai dorm și ei după o săptămână grea de săpat prin multinaționale, ori se relaxează cu ultima premieră de pe Netflix. Dacă weekendul ar avea 4 zile, poate-poate.

Nu vor fi nici măcar 100…

Pentru că e sâmbătă și mulți au program de shopping, dau o fugă până la mall-uri să își facă aprovizionarea pe o săptămână, pentru că vremea se anunță mizerabilă, pentru că se mai relaxează și civicii după o săptămână de serviciu, că oameni sunt și ei.

Doar o pădure

Și, să fim serioși, pe cine mai interesează o pădure? Sunt niște copaci, niște lemne, nici măcar OZN-uri nu mai survolează zona. Mare lucru că s-a pietruit un drum, oricum era vechi.

Și ce dacă se construiesc niște blocuri? Cu ce afectează Clujul? Oricum proiectul e la dracu-n praznic, te pierzi pe hartă până identifici locul. Nu e chestiune de viață și de moarte, nici măcar de sănătate.

Cei care nu vor merge la marș, dar sunt foarte vocali pe internet, criticând pe toată lumea în stânga și-n dreapta, și se declară ca aparținând ”societății civile” dar preferă să lupte doar din fața unui ecran de calculator, să o facă mai departe, atunci, dar să-și dea singuri ”delete”…

Și să pretindă că sunt orice, numai vocea societății civile nu.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate