Connect with us

ACTUALITATE

Voucherele de 50 de euro vin prin poștă, din iunie. Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu acestea

Publicat


Dispare plafonul la alimente de bază

Voucherele sociale, în valoare de 50 de euro, pe care persoanele vulnerabile le vor primi la fiecare două luni până la finalul anului, vor fi distribuite prin poștă, la fel ca pensia, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Marius Budăi a mai spus că în acest moment acordul de finanțare a acestor vouchere nu a fost încă semnat cu Comisie Europeană.

Citește și Ce categorii de români vor beneficia de vouchere de 250 de lei de la Guvern. Detalii importante despre tichetele sociale

„Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană. Urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii.

Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a afirmat ministrul Budăi, într-o conferinţă de presă susținută la Timișoara.

Vezi și Începe distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 euro. Calendarul celor 4 tranșe: când vor primi românii, banii de la stat

Ministrul a adăugat că recent coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin extrem de important atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile.

„Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente.

Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri”, a spus ministrul Muncii.

Cele şase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui şi ouă, dar lista poate fi schimbată.

3.000 de lei salariul minim în agricultură

Ministrul Muncii a menţionat că miercuri a fost adoptată o măsură pentru domeniul agricol şi alimentar, respectiv acordarea unui salariu minim de 3.000 de lei.

„Încurajăm producătorii români să meargă cu produsul către producătorii noştri şi să procesăm în România mai multă marfă şi să nu exportăm subvenţie, materie primă, ci produse procesate.

Tot pentru mediul de afaceri vom acorda granturi de până la 400.000 de euro pentru acele societăţi comerciale care vor avea de suferit în urma restricţiilor impuse de Comisia Europeană Federaţiei Ruse şi Belarus, dar şi întreruperii lanţului de aprovizionare din Ucraina”, a explicat Marius Budăi.

Răspunzând unei întrebări a presei, referitor la faptul că, potrivit BNR, suntem în faţa unei crize economice majore, ministrul Muncii a subliniat că pe piaţa muncii încă sunt foarte multe locuri neocupate.

„Este o criză economică care vine din două direcţii, respectiv una post-pandemică, şi una a războiului de la graniţele noastre. Nu este o criză economică care afectează doar România. Dar acest prim pachet de măsuri pe care l-am luat este exact pentru a sprijini categorii de cetăţeni vulnerabile, dar şi mediul de afaceri, pentru că cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă.

Dacă nu sprijinim acum mediul de afaceri să-şi apere locurile de muncă, va fi foarte greu să-i reangajezi ulterior, pentru că cetăţenii vor pleca din ţară, vor fi alte dificultăţi. Încă suntem pe situaţia în care – am discutat cu mediul de afaceri despre acel contingent de 100.000 de lucrători non-UE. Avem nevoie, încă, de forţă de muncă”, a spus ministrul Marius Budăi.

Sursa: Agerpres

Foto: pixabay.com

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate