Connect with us

ACTUALITATE

Vortexul polar aduce temperaturi foarte SCĂZUTE. Prognoză optimistă pentru Florii

Publicat


Vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Un vortex polar va aduce ninsori puternice, ploi şi chiar viscol. În același timp un ciclon va pătrunde în ţara noastră începând de luni ce va aduce precipitaţii, la început în sudul teritoriului, apoi acestea se vor extinde şi în restul ţării, conform Alba24.ro.

Ciclonul Mathis vine cu ploi în sud ce se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare pe parcursul nopţii, dar şi pe parcursul zilei de marţi, mai ales la munte, dar şi în zonele joase din jumătatea de nord a teritoriului.

De asemenea, o masă de aer rece va cuprinde ţara noastră, iar dacă temperaturile, pe parcursul zilei de luni, vor mai fi, în sud, apropiate de cele normale ale acestei perioade, vorbim de temperaturi cuprinse între 11 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până la 17 grade în sudul teritoriului, pe parcursul zilei de marţi nu vom vorbi de temperaturi mai mari de 13-14 grade Celsius”, a declarat Iris Răducanu, meteorolog ANM.

Cum va fi vremea de Florii

De Florii cele mai optimiste prognoze de la ANM indică temperaturi de maxim 15 grade. Meteorologii anunță că de la începutul săptămânii viitoare, vremea va intra într-un proces de răcire.

Acest lucru înseamnă că vor fi precipitații și în zonele joase, în regiuni precum Banat, Crișana, Transilvania, Moldova.

Începând de marți, acestea se vor transforma și în lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge consistent.

În sudul țării sunt așteptate ploi torențiale, iar în restul țării vor fi intensificări ale vântului în toată țara, care vor duce la o senzație sporită de frig.

Meteorologii spun că temperaturile vor fi cu 10 până la 15 grade mai coborâte decât normalul perioadei.

„Marți ne așteptăm la maxime doar între 2 și 10 grade, și poate miercuri chiar să nu mai depășim 7, 8 grade. Vor scădea și temperaturile din cursul nopților, dar un cer mai acoperit va opri oarecum o scădere foarte puternică a valorilor de temperatură”, a spus Florinela Georgescu, director executiv al ANM.

Temperaturi în jurul valorii de 0 grade sunt posibile și în nordul țării, dar și în partea centrală.

Șefa meteorologilor a mai precizat că vom avea parte de o vreme capricioasă și în săptămânile următoare.

Director ANM: Precipitațiile vor cuprinde toată țara. Vor fi lapoviţe şi ninsori în multe zone ale ţării

„Nu este vorba doar de temperaturi, ci vorbim şi despre forma precipitaţiilor pentru că, începând de mâine noapte, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde toată ţara.

Vor fi lapoviţe şi ninsori în multe zone ale ţării, mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. La munte va ninge, se va depune strat consistent de zăpadă. Fenomenele cele mai severe vor fi începând de mâine noapte şi vor ţine până spre miercuri.

Se vor aduna cantităţi imporante de precipitaţii, deci atenţie şi la mesajele care vor veni dinspre colegii hidrologi. Vorbim de o perioadă cu un cer mai mult noros, temperaturile nu vor scădea foarte mult pe parcursul nopţilor, dar vor fi însă şi valori negative, mai ales în partea de nord, centru şi vest a teritoriului.

Nu vor lipsi astfel de valori nici în celelalte regiuni. Sigur că, în aceste condiţii, se poate produce îngheţ la sol. Temperaturile sunt foarte periculoase pentru livezi, în general pentru ce a început acum să crească, iar din păcate veştile nu sunt bune pentru întreaga săptămână.

Rămânem cu această masă de aer rece care cuprinde nu numai zona ţării noastre, ci şi mare parte a Europei. De altfel, în ultimele zile, în partea de vest, de sud-vest, sud a continentului nu a fost foarte cald. Noi am fost ceva mai feriţi, dar vom fi influenţaţi de masa de aer rece”, a declarat directorul executiv al ANM.

Vortexul pune stăpânire pe continent. Recomandările meteorologilor

Din acest punct de vedere recomandă ca autoritățile și populația să fie atente la avertizările hidrologilor, mai ales că topirea stratului de zăpadă și acumulările de apă în urma precipitațiilor pot provoca inundații.

Meteorologii din opt ţări au emis deja alerte meteo, inclusiv de tip cod roşu. Încă din această noapte, vortexul polar va pune stăpânire peste vestul, centrul, sudul şi estul continentului.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Un polițist local din Cluj-Napoca a salvat viața unui bărbat în stop cardio-respirator

Publicat

Un tânăr polițist local a resuscitat un bărbat căzut pe trotuar în Piața Gării din Cluj-Napoca, aflat în stop cardio-respirator.

Paul Teglas, un polițist local din Cluj-Napoca, a salvat viața unui bărbat căzut la pământ, fără semne vitale. Acesta se afla întins pe trotuar, în Piața Gării, la intersecția cu strada Horea. Incidentul a avut loc marți după-amiază.

Un polițist local din Cluj-Napoca a salvat viața unui bărbat

Polițistul l-a sesizat pe bărbatul în vârstă de circa 35 de ani în timpul unei acțiuni comune desfășurate de Poliția locală, Secția 1 Poliție și Jandarmeria.

Polițistul a sărit imediat în ajutorul bărbatului și, constatând că acesta nu mai avea puls, a efectuat manevrele de resuscitare, până când bărbatului i-au revenit semnele vitale.

Ulterior, individul a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță.

Citește mai departe

EDUCATIE

Clujul, din nou cel mai bun oraș studențesc al României

Publicat

Strada Mihail Kogălniceanu modernizată

Cluj-Napoca rămâne și în acest an cel mai bun oraș studențesc al României, conform clasamentului QS al celor mai bune orașe academice pentru studenți.

Potrivit informațiilor date publicității marți, 18 iunie 2024, prima poziție în România este ocupată, la fel ca în ultimii doi ani, de municipiul Cluj-Napoca (locul 135 la nivel internațional, în  urcare cu două poziții față de anul trecut), urmat de București (locul 143 internațional).

Clujul, din nou cel mai bun oraș studențesc al României

În total, în clasament au fost incluse peste 160 de orașe, primele zece poziții fiind ocupate de Londra, Tokyo, Seul, Munchen, Melbourne, Sydney, Paris, Zurich, Berlin și Montreal.

„Faptul că orașul nostru este, pentru al treilea an consecutiv, cel mai bun centru academic pentru studenți din România este un lucru foarte important, dar nu surprinzător.

Avem în Cluj cea mai veche, cea mai mare și cea mai bună universitate a țării conform Metarankingului universitar (UBB) și alte cinci instituții publice de învățământ mai specializate, toate fiind repere în domeniul lor la nivel național (UMF-Cluj-Napoca, UTCN, USAMV-Cluj-Napoca, UAD și ANMGD) și, de asemenea, toate reunite în Uniunea Universităților Clujene. Prin tot ce facem, noi încercăm să menținem acest standard și să creștem an de an”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Cluj-Napoca, prima poziție pe țară în ultimii trei ani

Clasamentul QS al celor mai bune orașe academice pentru studenți are la bază indicatori academici (rankings), de accesibilitate (affordability) și de calitate a vieții (desirability) și a fost publicat începând din anul 2019.

România a pătruns în clasament în ultimii trei ani, orașul Cluj-Napoca ocupând mereu prima poziție în țară.

Citește mai departe

EVENIMENT

Procesiune de RUSALII la Cluj-Napoca. Care este traseul

Publicat

catedrala ortodoxa

Clujenii sunt invitați să participe duminică, la tradiționala Procesiune de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca. Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

Începând cu ora 17.00, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, Părintele Mitropolit Andrei va săvârşi slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care vor participa toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la parohiile din municipiu, dar și din parohiile învecinate Clujului.

Procesiune de RUSALII la Cluj-Napoca

De la ora 18.00 procesiunea propriu-zisă va porni din faţa Catedralei şi se va deplasa pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care întregul sobor va reveni în faţa Catedralei. Procesiunea va avea în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii şi soborul preoţilor slujitori, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, elevi, studenţi şi credincioşi. De-a lungul traseului se vor face trei opriri şi se vor rosti ectenii speciale.

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia vor lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi vor asigura liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane vor fi rostite rugăciuni pentru natură, iar la final Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei va rosti un cuvânt de învăţătură.

Evenimentul îşi propune să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu.

Citește mai departe

ECONOMIE

Salarii mai mici pentru clujeni, în aprilie. Județul Cluj „a căzut” pe locul 3 național, fiind depășit de Timiș

Publicat

De

bani pixabay

Clujenii au avut salarii mai mici în aprilie comparativ cu luna anterioară. La nivel național, județul Cluj a fost surclasat de Timiș în topul salariilor.

Clujul nu mai este județul cu cele mai mari salarii din țară, după Capitală. În luna aprilie, clujenii s-au situat abia pe locul trei național la nivelul mediu salarial, după angajații din Timiș, arată Direcția Județeană de Statistică Cluj.

Salariul mediu brut în luna aprilie 2024 în județul Cluj a fost 9.677 lei, în scădere cu 320 lei față de luna precedentă și mai mare cu 947 lei față de luna aprilie a anului 2023.

Salarii mai mici de la o lună la alta

Câștigul salarial mediu net în luna aprilie 2024, în județul Cluj a fost de 5.943 lei, mai mic cu 174 lei comparativ cu luna anterioară și cu 473 lei mai mare față de aceeași lună a anului 2023.

Față de media pe țară, câștigul salarial mediu net din județul Cluj, realizat în luna aprilie 2024, a fost mai mare cu 13,9%, ceea ce clasează județul Cluj pe locul 3 după Municipiul București și județul Timiș. Clujul se situa de obicei pe locul 2 național din punct de vedere al nivelului salarial mediu.

Pe grupe mari de activități, salariul mediu net a crescut în luna aprilie 2024 comparativ cu aprilie 2023 în sectoarele Agricultură-Silvicultură-Pescuit, Industrie-Construcții și Servicii.

Efectivul salariaților în județul Cluj

Efectivul salariaților din județul Cluj, la sfârșitul lunii aprilie 2024 a fost de 285.979 persoane, în creștere cu 521 persoane comparativ cu luna martie 2024 și cu 5.992 persoane mai multe față de luna aprilie 2023.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax