EVENIMENT
VIDEO/Foto. UNTOLD, cu bune şi rele. Părerile unei adolescente din Cluj
Au trecut deja două luni de când ediţia din acest an a UNTOLD a tras cortina şi între timp s-au mai domolit şi spiritele.
Argumente contra
VEZI ŞI:
Video. UNTOLD prin ochi de adolescentă. „Mi-am dat delirul. Faci ce vrei, fără să fii judecat. Eşti prieten cu toată lumea”
Da, nu e confortabil să locuieşti în perimetrul festivalului din cauza zgomotului puternic, dar poate că cei care n-au putut dormi, tot n-ar fi reuşit şi dacă era linişte. Oricum, dacă suntem de părere că merită să fie organizat festivalul, câteva nopţi cu mai puţin somn decât de obicei nu pot fi capăt de lume.
Da, e aglomeraţie în oraş în timpul festivalului, dar aglomeraţia din Cluj-Napoca este deja proverbială în fiecare zi. Şi mai cu seamă când încep cursurile şcolare şi cele universitare. (Ce-ar fi să le intezicem şi pe acestea, ca să fie mai mult spaţiu în oraş?!)
Da, festivalul aduce şi alcool sau alte substanţe interzise, dar acestea se consumă oricum zilnic, adesea chiar în şcoli. Oricum, localurile şi străzile Clujului sunt pline de droguri şi alcool şi cei care vor să o apuce pe această cale o pot face oriunde şi oricând.
Argumente pro
Şi totuşi, UNTOLD este un festival la care au participat peste 420.000 de persoane din toată lumea, persoane care fac să se audă şi de Cluj-Napoca în toate colţurile lumii.
Şi totuşi, UNTOLD a atras în Cluj-Napoca 80 de milioane de euro, ceea ce nu e puţin lucru pentru 3-4 zile.
Şi totuşi, UNTOLD s-a clasat pe locul 3 în rândul festivalurilor din Europa şi pe locul 6 în lume… Oare cât ni s-ar umfla pieptul dacă echipe din Cluj -să zicem CFR şi U- ar ocupa asemenea locuri în Europa şi-n lume sau dacă administraţia clujeană s-ar ridica la un asemenea nivel?
Şi totuşi, UNTOLD va fi organizat peste câteva luni tocmai în Dubai, o metropolă a lumii cu 3,3 milioane de locuitori, ediţie la care sunt aşteptaţi 280.000 de particpanţi şi pentru care la prima strigare s-au vândut deja 10.000 de abonamente. Poate că nu e tocmai puţin lucru ca numele Clujuli să fie alăturt celui al Dubaiului, oraşele din lume unde se organizează UNTOLD. Sau ne e ruşine să ne fie alăturat numele oraşului unuia dintre marile metropole ale lumii?
A fost haos, nebunie, a fost foarte frumos
Însă, dincolo de argumentele pro şi contra, să-i lăsăm mai degrabă pe copiii şi nepoţii noştri, cei cărora le este în special dedical festivalul, să-şi spună părerile.
„Sara are aproape 17 ani şi a participat pentru a treia oară la UNTOLD. A trăit cu emoţie intensă ultimele două zile anterioare festivalului, fiindcă nu ştia dacă va reuşi să ajungă, deşi toţi colegii şi prietenii ei urmau să participe. Ba şi-a şi făcut rost de ţinute de festival, în patru culori, câte una pentru fiecare seară.
„Acum a fost foarte diferit de tot ce am văzut anii trecuţi la Untold. A fost mai multă lume ca niciodată, au adus artişti mult mai populari, mai faini. Mi-am luat o costumaţie diferită pentru fiecare seară, câte un look pentru fiecare seară. Tricou cu pantaloni scurţi, în culori diferite: roz, albastru, roşu şi mov. Am văzut oameni îmbrăcaţi în orice te puteai gândi. Am văzut oameni în costume de Spiderman, oameni cu peruci, cu tot felul de costumaţii ciudate.
Am fost cu diferite grupuri de prieteni şi am încercat să vedem cât mai mult, cât mai mulţi artişti, pentru că au fost foarte mulţi şi care ne plăceau. Aveam programul făcut în fiecare zi, la care şi de la ce oră mergem. Am cântat, am dansat, am strigat. Am strigat de fericire. Când intra un artist pe scenă strigam, făceam gălăgie pentru el, să-l încurajezi. Strigam pur şi simplu. A fost haos, nebunie, a fost foarte frumos.
Pe Image Dragons voiam să-i văd foarte tare, e prima dată când au cântat în România şi cred că de asta au avut atâta public, nu mai era loc.
Am băut. am strigt, am dansat, mi-am făcut prieteni, şi din ţară şi din străinătate. Unul era din SUA, altul din Ungaria.
Am încercat să nu mergem foarte devreme, mai ales că a fost foarte cald şi am mers mai târziu, deşi erau unii srtişti pe care voiam să-i vedem. Mergeam pe la 9-10 seara şi ne întorceam pe la 6-8 dimineaţa.
Săream, dădeam din cap, cu mâinile sus. Aşa simţeam, toată lumea făcea asta. Aşa ne manifestăm noi fericirea şi mulţumirea pentru cineva care cântă. M-am băgat şi eu la un momend dat într-un „moshpit”. Se face un cerc şi când vine cea mai tare parte dintr-o piesă, se aruncă oamnii în cercul acela şi încep să se împingă şi m-am băgat şi eu. E ca un fel de grămadă. De obicei asta se făcea la concerte rock, dar cum am evoluat şi noi, se face la orice tip de muzică.
În ultima zi a plouat şi toată lumea era udă. Dar şi dacă ploua, şi a plouat destul de tare, oamenii încă stăteau în public şi cântau şi mi s-a părut tare că nici ploaia nu i-a oprit.
Şi prietenilor mei le-a plăcut foarte mult, au fost şi care n-au mai fost până acum la Untold şi care ziceau că o să meargă şi la anul”, povesteşte Sara.
Ce i s-a părut mai ciudat Sarei la UNTOLD?
„Cel mai ciudate mi s-au părut costumaţiile, de toate felurile. Mai venrau oameni care, probail erau beţi, şi care se băgau în seamă cu tine şi ziceau tot ce aveau pe suflet, dar nimic ieşit din comun.
Erau şi mai vârstunici, am văzut şi copii, au venit părinţii cu copii mici, de mai puţin de 5 ani.
Cel mai mult mi-au plăcut artiştii şi atmosfera pe care au creat-o; fiecare în parte a avut stilul lui diferit”, completează Sara.
A avut însă şi mici nemulţumiri.
„Ce nu mi-a plăcut. Faptul că a fost multă lume şi lucrurile erau mai scumpe decât în anii trecuţi. O apă era 12 lei. Am impresia că măcar apa ar trebui s-o lase mai ieftină, că e o necesitate. Şi o bere era 20 de lei.
Iar în ceea ce-i priveşte pe cei care se plâng: cred că pot să îndure şi ei câteva zile pe an, că nu e un capăt de lume dacă aud muzica mai tare. Iar în ce priveşte aglomeraţia, tot timpul e aşa, nu numai în timpul Untold”, mai spune Sara.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






