EVENIMENT
Vinere neagră pe şosele. 14 rănţi într-un microbuz cu 24 de persoane. 18 morţi într-un camion
Black Friday. Vinere neagră. 14 răniţi au fost ieri într-un accident de microbuz petrecut în Bihor. 18 morţi au fost depistaţi într-un camion, lângă Sofia.
14 rănţi într-un microbuz cu 24 de persoane
Un accident grav, soldat cu 14 victime, s-a produs vineri, pe DN 76, în localitatea Petrileni, în coliziunea dintre un microbuz şi un autoturism, a informat ISU Bihor.
„Pompierii militari bihoreni acţionează pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 76, pe raza localităţii Petrileni, eveniment în care sunt implicate 24 persoane aflate într-un un microbuz şi un autoturism”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.
Potrivit acesteia, cele 20 de persoane care se aflau în microbuz şi 4 în autoturism au fost evaluate şi asistate medical. În microbuz se aflau 18 copii şi 2 adulţi, din care 9 copii, aflaţi în cod verde medical şi şoferul microbuzului au fost asistaţi medical, urmând să fie transportaţi la spital.
„Din cele 4 persoane aflate în autoturism, două au suferit răni grave şi două au fost rănite uşor. După acordarea îngrijirilor care se impun tuturor celor 14 victime, echipajele medicale şi pompierii militari le vor transporta la spital. Situaţia este în dinamică”, a mai precizat Camelia Roşca.
Evenimentul rutier a fost anunţat la 112 la ora 13,30. La faţa locului au fost trimise numeroase echipaje pentru salvarea victimelor: echipajele Staţiei de Pompieri Ştei, Secţiei de Pompieri Beiuş şi Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi cu două ambulanţe SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Fărcuţa, a precizat că împrejurările în care s-a produs evenimentul urmează să fie stabilite din cercetările poliţiştilor care se află la faţa locului.
În ceea ce priveşte persoanele rănite, din primele date, în urma accidentului rutier, 14 persoane (10 din microbuz şi 4 din autoturism) au suferit diverse leziuni, majoritatea aparent uşoare.
„În prezent, acestora li se acordă îngrijiri medicale la faţa locului, urmând să fie transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, a mai detaliat Alina Fărcuţa.
Traficul rutier nu este blocat în zonă, se desfăşoară pe o bandă, alternativ. AGERPRES
18 morţi într-un camion
Un număr de 18 migranţi au fost găsiţi morţi vineri într-un camion abandonat la circa 20 de kilometri de capitala bulgară Sofia, a anunţat Ministerul de Interne bulgar, în timp ce alţi migranţi din acest grup sunt internaţi în stare critică, transmit agenţiile AFP şi EFE.
„Conform primelor elemente (ale anchetei), vehiculul transporta ilegal circa 40 de migranţi ascunşi sub o încărcătură de lemn”, a precizat sursa citată. Dintre aceştia, 18 au murit aparent asfixiaţi, cauza unui accident rutier fiind exclusă de autorităţi. O altă ipoteză este că migranţii ar fi fost striviţi de încărcătură.
Unii dintre migranţii care au supravieţuit afirmă că traficanţii au abandonat pur şi simplu camionul şi au fugit.
Serviciul bulgar de urgenţă a anunţat că migranţii care au supravieţuit au fost transportaţi la spitale din Sofia şi unii dintre ei sunt în stare critică, numărul acestora variind în funcţie de sursa informaţiei, între 8 şi 14. „Nu au mâncat timp de mai multe zile, suferă de deshidratare şi au răni pe tot corpul, nu îmi dau seama ce le-a provocat”, a declarat ministrul bulgar al sănătăţii, Asen Medjidiev.
Autorităţile bulgare nu au comunicat deocamdată din ce ţări provin migranţii din acest grup. Potrivit poliţiei, ei ar fi afgani şi toţi sunt bărbaţi cu vârste între 15 şi 25 de ani.
Potrivit postului bulgar Nova TV, un suspect a fost reţinut, iar traficanţii ar fi abandonat vehiculul când au observat că unii migranţi au murit.
„Presupunem că migranţii au fost transportaţi de la frontiera dintre Turcia şi Bulgaria către zona din apropierea localităţii Dragoman pentru a trece graniţa în Serbia”, a declarat agenţiei EFE o sursă din Ministerul bulgar de Interne.
Bulgaria se confruntă de anul trecut cu cel mai mare aflux de migranţi ilegali – care încearcă să ajungă în vestul Europei – după valul migrator din anul 2015.AGERPRES
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






