EVENIMENT
Vine FRIGUL. Ploi și NINSORI la munte. Cum va fi VREMEA la Cluj în următoarele două sptămâni
Meteorologii au emis o alertă de ploi în și intensificări ale vântului în zona de munte, valabilă până marți, la ora 20.00.
Astfel, temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15 – 20 de litri pe metru pătrat și izolat 25 – 35 de litri pe metru pătrat.
Din a doua parte a nopții de luni spre marți, 8 spre 9 noiembrie, la munte, în special la altitudini de peste 1.400 de metri, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă.
În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60 – 70 de kilometri pe oră, care va spulbera zăpada.
Temperaturile scad la Cluj
Potrivit meteorologilor, vemea se va răci la Cluj în intervalul 8 – 11 noiembrie, când media temperaturilor maxime va
scădea de la 12 la 9 – 10 grade, iar cea a minimelor de la 6 la -3 grade. Între 12 și 15 noiembrie, și temperaturile maxime vor ajunge la valori sub cele normale, cu medii de 7 – 8 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în medie aceleași.
A doua săptămână se va caracteriza prin valori termice ușor mai scăzute decât cele normale pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, astfel încât, cu mici variații de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 6 – 7 grade, iar cea a minimelor în jurul a -2 grade.
Temporar va ploua în intervalul 7 -10 noiembrie, când local vor fi și cantități de apă mai însemnate. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






