Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO&FOTO/ Vaccinare în DALLAS. Romii din Pata Rât au primit doze de Moderna

Publicat


Peste 20 de persoane de etnie romă din cartierul Dallas, care face parte din comunitatea de la Pata Rât, au fost vaccinate sâmbătă cu serul Moderna.

Vaccinarea a avut loc la Punctul Sanitar de la Pata Rât și a fost efectuată sub supravegherea unui medic de familie, care a declarat că face parte din echipa mobilă trimisă să imunizeze membrii din comunitatea romă.

Majoritatea celor 21 de persoane care s-au înscris pe lista pentru vaccinare au spus la rândul lor că este importantă vaccinarea și că s-au bucurat că au venit medicii și asistentele la ei, în loc să fie obligați să meargă în Cluj-Napoca la centre de vaccinare.

”Unii din familie s-au vaccinat pe la serviciu sau în altă parte, ne bucurăm că au venit și aici să ne vaccineze. Dacă ne vaccinăm suntem protejați și nu mai luăm virusul”, a spus unul dintre vaccinați.

Campania de informare pentru vaccinarea romilor din Pata Rât s-a făcut din casă în casă de mediatorul social Carmen Pustai, pentru a-i convinge pe romii sceptici de avantajele imunizării.

”Asta deoarece mulți membri ai comunității din Pata Rât încă nu cred nici în COVID, nici în vaccin”, a spus Pustai.

Romii vaccinați vor face rapelul tot la Pata Rât.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate