EVENIMENT
VIDEO&FOTO Clujenii care fac 20 de genuflexiuni primesc un bilet gratis de transport în comun. A fost inaugurată prima stație sport smart de bus din țară
Clujenii pot să obțină timp de două săptămâni un bilet gratuit de autobuz într-un mod sănătos făcând 20 de genuflexiuni. ”Biletul de Sănătate” va fi valid pentru o călătorie în rețeaua de transport public a orașului, zona urbană, și poate fi obținut în stația CTP de pe strada Memorandumului.
În stație, care este prima smart de bus din țară, a fost amenajată cu scaune, ca o bancă de rezerve de la un teren de fotbal.
Inițiatorii ”Biletului de Sănătate”, Sports Festival, au declarat că toți cei care fac corect 20 de genuflexiuni în fața unui roboțel, într-un timp limită de 2 minute, primesc pe loc, de la tonomat, un bilet de autobuz. Softul aparatului care emite biletul identifică cu ajutorul unei camere video genuflexiunea făcută de participant și număra repetările.
Sports Festival susține contravaloarea bilelor emise în cele 2 săptămâni de campanie.
Biletele pot fi obținute zilnic zilnic, în intervalul orar 05.00- 23.00.
Se încurajează mișcarea
”Campania de sănătate inițiată de Sports Festival este demarată cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului, iar scopul este acela de a încuraja mișcarea și de a promova un stil de viață sănătos.
Proiectul <<Biletul de Sănătate>> creează o legătură directă între activitatea fizică și beneficiul câștigat, oamenii primind imediat o recompensă, un bilet gratuit de transport în comun. Mișcarea aleasă este una de bază, ușor de realizat, cu aport benefic major pentru persoana care introduce în rutina zilnică acest exercițiu”, a declarat Mirel Alexa, director executiv Sports Festival.
Potrivit acestuia, prin această inițiativă s-a dorit ca oamenii să fie aduși mai aproape de sport, de mișcare.
”În vremurile actuale de pandemie, când oamenii au stat mai mult în case și nu au avut voie să facă sport, această inițiativă vine să îi ajute să facă mișcare. O persoană poate lua câte bilete dorește, cu condiția să execute cele 20 de genuflexiuni pentru un bilet”, a explicat Alexa.
În funcție de succesul primei stații smart, vor fi amplasate și altele în Cluj-Napoca.
Pilot de raliuri, 20 de genoflexiuni în stația smart
Pilotul de raliuri Cristiana Oprea a fost printre cei care au făcut 20 de genuflexiuni și a primit un bilet de transport în comun.
”Am făcut puțină mișcare, dimineața cam asta fac de obicei, fac sport, mă antrenez. Experiența a fost super faină, te provoacă și mie îmi plac provocările. Eu nu sunt din Cluj, dar vin foarte des din București, și Clujul întotdeauna inventează lucruri faine. Sports Festival a venit cu o idee care îndeamnă oamenii să facă mișcare, ceea ce este foarte bine”, a spus sportiva.
Poziția corectă la genoflexiuni
Antrenorul de sport la clubul clujean ”The Box”, Maria Daud, a explicat că genuflexiunile ajută la întărirea musculaturii, a mușchilor fesieri, iar astfel, la menținerea corectă a poziției în timpul mersului.
”Este o mișcare de bază în sport, pe care toată lumea trebuie să o execute, de la cei mici la cei în vârstă. Pentru o genuflexiune corectă trebui să ai o poziție de start corectă, picioarele ușor depărtate, vârfurile spre exterior, iar trunchiul trebuie să rămână cât mai vertical posibil”, a explicat Daud.
Proiectul ”Biletul de Sănătate” este inițiat de Sports Festival, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Este
Dezvoltat de compania Life is Hard și în parteneriat cu Banca Transilvania, Compania de Transport Public Cluj Napoca și Consiliul Județean Cluj.
V.M.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






