CULTURA
VIDEO&FOTO/ Asaf Avidan și Alternosfera au încins atmosfera la Cluj. Peste 16.000 de participanți, miercuri, la EC_Special
Peste 16.000 de persoane s-au bucurat miercuri de concertele din centrul istoric al Clujului și de pe Cetățuie. EC_Special continuă șijoi, cu concerte de neratat!
Peste 16.000 de oameni și-au întâlnit artiștii preferați, au dansat și au cântat pe ritmuri electro, rock, indie, house, grime, rap și experimental, miercuri, la ediția specială a festivalului Electric Castle, care are loc pentru prima dată și la Cluj-Napoca, nu doar la Bonțida.
Concertele cu cea mai mare priză la public au fost cele susținute de Slowthai, Asaf Avidan, Alternosfera, Nova Materia, Oceanvs Orientalis și Balkan Taksim.
Ce vă așteaptă astăzi
Joi au loc zeci de concerte de neratat, expoziții și conferințe pe teme de sănătate mintală. Rectorul UBB, Daniel David, printre invitații EC Talks
Ce să nu ratezi azi la EC_Special? Concertele Subcarpați, IAMDDB și Molchat Doma
Concertele Subcarpați, IAMDDB, Coma, Acid Pauli, Alina Pash, Molchat Doma, Grimus, Igorr și Giorgia Angiuli sunt de neratat, fiind printre cele mai așteptate de publicul Electric Castle, spun organizatorii.
Concertele de azi au loc în centrul istoric, pe Cetățuie și în Piața Unirii, unde clujenii și turiștii veniți pentru festival sunt așteptați să se bucure de cele 25 de trupe care vor urca pe scenele din oraș.
La fel ca zilele trecute, o atmosferă incendiară e așteaptată și în această seară pe Cetățuie, în zona Turnului Parașutiștilor, unde au loc concerte, iar după lăsarea serii întregul turn e cuprins de culoare și lumină în cadrul unei instalații spectaculoase new media, Skytower, realizată de artistul Alex Czetwertynski.
EC Talks cu rectorul UBB, Daniel David
Rectorul UBB, Daniel David vorbește la EC Talks despre despre sănătate mintală după pandemie
Discuțiile informale cu personalități de marcă din România, EC Talks, continuă mâine cu 3 convorbiri pline de substanță și de utilitate, la EC Garden, pe Cetățuie.
Tot despre sănătate mintală vor vorbi și Anca Maftei, psihoterapeut, și Adrian Teleșpan, scriitor și scenarist, iar Dan Frînculescu ne aduce zâmbetele pe buze și discută cu Vlad Tăușance despre umor, viața pe scenă și în afara ei a unui comediant.
Instalații de lumină și culoare la EC_Special
EC_Special aduce în prim-plan și arta prin instalațiile luminoase new media care pot fi vizitate până duminică inclusiv. La mai multe dintre ele, intrarea liberă.
Programul zilnic și informații despre concerte, conferințe și instalații luminoase de la EC_Special sunt disponibile pe www.electriccastle.ro, dar și în aplicația EC_Special, care se poate downloada gratuit din Google Play sau din App Store.
Program EC_Special 12 august 2021
MUZICĂ
Unirii Stage:
- 19:00-20:00 COMA
- 20:30-21:15 IAMDDB
- 21:45-23:00 SUBCARPAȚI
Belvedere Stage:
- 17:00-19:00 JIMI JULES
- 19:00-21:00 NICO STOJAN
- 21:00-23:00 ACID PAULI
Hideout in the City Stage:
- 17:00-19:00 JULIAN M
- 19:00-21:00 NIPPLE’S DELIGHT
- 21:00-23:00 TORNADO WALLACE
Kogalniceanu Stage:
- 17:00-19:00 DIRTY APERITIVO
- 19:00-21:00 MEDEEA
- 21:00-23:00 ZADA
Liceul Reformat Stage:
- 18:15-19:00 SCARS OF A STORY
- 19:30-20:30 MOLCHAT DOMA
- 21:00-22:00 YĪN YĪN
Muzeul de Artă Stage:
- 18:15-19:00 ROCKABELLA
- 19:30-20:30 SZEMÖL
- 21:00-22:00 ALINA PASH
Pit Stage:
- 17:00-19:00 LVNF
- 19:00-21:00 LISIERE COLLECTIF
- 21:00-23:00 CIORGIA ANGIULI
Rectorat UBB Stage:
- 18:30-19:15 EMAA
- 19:45-20:45 GRIMUS
- 21:30-22:30 IGORRR
Turnul Parașutiștilor Stage:
- 17:00-19:00 ALT OM
- 19:00-21:00 DAN FRÎNCULESCU
- 21:00-23:00 VICTOR STANCOV
NEW MEDIA
Magazia de Pulbere (Cetățuie):
Tundra – “ROW”
Fosta magazie de muniție a Imperiului Habsburgic găzduiește o expoziție luminoasă spectaculoasă. ”ROW” este o matrice modulară și scalabilă de ecrane care pot forma diverse linii de lungime de orice formă dorită.
Luni-Joi 15-23
Vineri-Duminica 13-23
Intrarea este liberă.
Belvedere (Cetățuie)
Vincent Houzé – “Fluid Structure”
Fluid Structure este o instalație interactivă ce recreează mișcarea apei sub influența diferiților stimuli.
Luni-Joi 15-23
Vineri-Duminică 13-23
Intrarea e pe bază de bilet de acces.
Skytower (Turnul Parașutiștilor la Cetățuie)
Alex Czertwertynski, EC Team – “Skytower”
Turnul Skytower este luminat și emană fascicule de lumină.
Luni-Duminică dupa 21:00
Intrarea e pe bază de bilet de acces.
Casa Tranzit (str. Barițiu)
Playmodes – “Espills”
„Espills” este o sculptură dinamică cu lumină solidă. Construită folosind fascicule laser, scanere laser și oglinzi robotizate, este inspirată de formațiuni cristaline.
Luni-Joi 14-22
Vineri-Duminică 12-22
Casa Municipală de Cultură (intrare prin Piața Unirii)
Robert Hanke – “Phospor”
Phosphor este o experiență audio-vizuala, o instalație luminoasă care se schimbă ușor de-a lungul timpului.
Quiet Ensemble – “Unshaped”
Instalația “Unshaped” prezintă o pânză zburătoare, luminată.
Radar | Mihai Cojocaru – “Game of Life”
Concept vizual bazat pe lumea cifrelor, cu o componentă interactivă de gaming.
Digital Interactive Arts – “Kindred”
Kindred este o instalație bazată pe conceptul de realitate virtuală.
Luni-Joi 15-23
Vineri-Duminică 13-23
Intrarea este liberă.
Universității (str. Universității)
Playmodes – “Beyond”
”Beyond” este un studiu asupra perspectivei vizuale și auditive. Prin generarea unui tunel lung, extrem de captivant, punctele de fugă sunt făcute vizibile, consolidând efectele de adâncime și percepția de scară.
Luni-Duminică după ora 21:00
Accesul e liber.
Biblioteca Academiei
Hybrid Lab, clarObscura, Pal – Light performance at Academy Library
În cadrul acestei instalații vor fi prezentate proiecții luminoase pe fațada bibliotecii.
Luni-Duminică după ora 21:00
Accesul e liber.
EC Talks la EC Garden, pe Cetățuie
- 11:00 Masterclass – Dan Frînculescu, comediant, în dialog cu Vlad Tăușance
- 12:00 Masterclass – Daniel David, Rector UBB Cluj-Napoca, în dialog cu Vlad Tăușance
- 13:00 Mental Health – Pandemic aftermath – Anca Maftei, psihoterapeut, și Adrian Teleșpan, scriitor și scenarist, în dialog cu Oana Dimofte, jurnalist, fondatoare educatieprivata.ro.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Mașină răsturnată, în urma unui accident petrecut pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Două persoane, rănite ușor
Un accident s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe strada Take Ionescu din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor.
Pompierii clujeni au intervenit sâmbătă după-amiază la un accident petrecut pe strada Take Ionescu din municipiul Cluj-Napoca. Două mașini au fost implicate, una dintre ele răsturnându-se în urma impactului.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe strada Take Ionescu. Din primele date, în accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate”, a transmis ISU Cluj.
Două persoane, rănite ușor
Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite ușor, fiind consultate de echipajele medicale.
„Un bărbat și o femeie sunt evaluați de către echipajele medicale, ambii prezentând afecțiuni ușoare.
La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, respectiv motocicleta SMURD. Partea medicală este asigurată de către două echipaje SAJ”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.
EVENIMENT
Primarul Emil Boc propune premierea judocanului paralimpic Alexandru Bologa: Suntem mândri de performanțele sale
Primarul Emil Boc i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, câștigătorul medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, și propune premierea sa de către administrația locală.
„O reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean”
Primarul Clujului, Emil Boc, i-a transmis felicitări judocanului Alexandru Bologa, cetățean de onoare al Clujului, pentru cucerirea medaliei de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris, considerând performanța sa o reușită istorică pentru sportul românesc.
„Campionul clujean Alexandru Bologa a adus aurul pentru România la Jocurile Paralimpice de la Paris. Felicitări din suflet!
Ne bucurăm alături de Alex Bologa și pentru el! Medalia de aur la judo în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris este o reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean, suntem mândri de performanțele sale și îi mulțumim! Transmit felicitări și antrenorului Tamas Gergely și întregii echipe care este alături de campion”, a transmis edilul.
Premiu din partea administrației locale
Primarul a arătat că va propune premierea sportivului paralimpic în consiliul local, în semn de apreciere pentru eforturile sale. Alexandru Bologa este cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022.
„Voi propune Consiliului local premierea sportivului, un gest simbolic prin care comunitatea noastră să își arate aprecierea pentru exemplul remarcabil pe care acest tânăr ni-l oferă.
Judoka Alexandru Bologa este Cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022 și se menține pe primul loc în clasamentul mondial din 2019, cu medalii importante câștigate la Tokyo (2020), Rio (2016), la campionate mondiale și europene, fiind cel mai tânăr medaliat judoka la Jocurile Paralimpice și primul medaliat nevăzător român la judo”, a mai arătat Emil Boc.
Amintim că judoka Alexandru Bologa, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, a câștigat vineri seară medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris.
CULTURA
Ziua Națională a Braziliei, sărbătorită la UBB Cluj cu muzică, dansuri și mâncare tradițională
Centrul Cultural Brazilian UBB „Casa do Brasil” a organizat, sâmbătă, un eveniment dedicat Zilei Naționale a Braziliei, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Ziua națională a Braziliei, celebrată la UBB
Centrul Cultural Brazilian UBB „Casa do Brasil”, împreună cu Ambasada Braziliei la București și Institutul Guimarães Rosa Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 11, evenimentul dedicat Zilei Naționale a Braziliei.
Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului, nr. 21, Cluj-Napoca).
Demonstrații culinare, dansuri tradiționale și ritmuri de muzică braziliene
Programul a cuprins:
- Prezentare de capoeira cu Banto dos Santos
- Muzică braziliană cu Banto dos Santos și Sarah Santos
- Degustare culinară braziliană
- Vernisajul expozițiilor de fotografii și narațiuni:
- Despre candomblé și Ilha de Itaparica cu Marta de Sàngó Alaafin Oyó, Babalorixá Bira de Sàngó și Babalorixá Ricardo Saldanha
- Os Orixás de Luis Pereira
- Ritmuri braziliene și capoeira de Alina Andreica.
Expozițiile vor fi deschise la Galeria Cellarium, în perioada 7-21 septembrie 2024, în intervalul orar 10.00-18.00.
Compania de Apă Someșul S.A. a anunțat întreruperea temporară a furnizării apei potabile în mai multe localități din județul Cluj, din cauza unor avarii apărute la rețeaua publică de alimentare.
Zonele afectate includ străzi din Florești, Chinteni și Baciu, iar reluarea serviciului este estimată în cursul acestei zile.
Zonele afectate și orele estimate de reluare a furnizării apei
În vederea efectuării unor lucrări de remediere avarii la rețeaua publică de alimentare cu apă, care necesită interventie imediată, se întrerupe furnizarea apei potabile, după cum urmează:
- Florești, str. Castanilor. Ora estimată pentru reluarea serviciului: 16:00.
- Chinteni, str. Unirii – parțial. Ora estimată pentru reluarea serviciului: 14:00.
- Baciu, str. Privighetorii; str. Mierlei; str. Ciocarliei; str. Vulturului; str. Corbului; str. Uliului; str. Soimului; str. Berzei; str. Graurilor; str. Cucului. Ora estimată pentru reluarea serviciului: 17:00
Compania de Apă Someșul lucrează la remedierea avariei
„Ne cerem scuze pentru situatia creata independent de eforturile Companiei de a asigura continuitatea serviciului, neexistand modalitati alternative de furnizare a apei. Apariția unei avarii pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi prevazuta si este însoțită, de regulă, de întreruperea imediată a furnizării apei.
În consecință, în astfel de situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate fi ulterioară sistării efective a alimentării cu apă. Compania de Apă Someț S.A. face eforturi să anunțe cât mai operativ avariile în scopul înștiințării utilizatorilor asupra zonei afectate și orei estimate pentru reluarea serviciului la parametri normali”, a transmis Compania de Apă Someșul S.A.
doru
august 14, 2021 la 10:24 am
Din 10 august, in Parcul Cetatuia bubuie muzica si ziua, si noaptea. Volumul decibelilor si vibratiile basilor afecteaza viata celor ce locuiesc in zona, fie ca e ora 15.00 sau ora 1 noaptea. Emil Boc a dat autorizatie pentru zgomot. Cinic si cu bunastiinta. Cu incalcarea legii si a normelor de convietuire, dar si a principiilor democratice ale consultarii, interesului comun. Un comportament al administratiei clujene care nu are nici o legatura cu valorile europene, un comportament prin care Boc si administratia sa duc Clujul in Lumea a treia a sefilor de trib care guverneaza dupa bunul plac si interes personal. Clujul cultural si universitar este subminat constant de aceasta administratie. Zgomotul de pe Cetatuie a fost reclamat la Telefonul Primarului, Politia Locala, aplicatia MyCluj. Este ca si cum am vorbi cu un perete. Deducem ca Boc si ai lui nu au respect si empatie fata de cetatenii pe care ii agreseaza cu bunastiinta.