Connect with us
Advertisement
Advertisement

Clujeni de 5 stele

VIDEO. Ştefan cel Mare, ctitor în Feleacu. Aici a călcat Veronica Micle, muza lui Eminescu. La pas prin istoria Clujului (RO-EN)

Publicat


M-am suit în dealul Clujului, cum ar zice cântecul. Cel puţin într-o direcţie, dealul Clujului este localitatea Feleacu, un sat reşedinţă de comună, atestat documentar de peste 655 de ani şi care este, totodată, cel mai vechi sat românesc din actualul judeţ Cluj.

Cu o asemenea istorie în timp, Feleacu are o istorie pe măsură şi în personalităţi. Printre altele, aici e o biserică despre care se zice că ar fi fost ctitorită de Ştefan cel Mare, şi tot aici a stat, câteva zile, după căsătorie, marea iubire a lui Mihai Eminescu. Istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici ne oferă câteva amănunte.

Ştefan cel Mare, ctitor în Feleacu

„Suntem în Feleacu, în incinta bisericii cu hramul Sfânta Paraschiva, o ctitorie a merelui voievod Ştefan cel Mare. Cel puţin asta este ipoteza oficială, deşi există şi alte ipoteze, cum că nu ar fi fost ctitoria marelui voievod moldovean.

ALTE ARTICOLE DIN

LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CLUJ

Oricum, localitatea, Feleacu, este colonizată în 1366 cu 20 de familii româneşti din Mărginimea Sibiului şi aveau ca scop apărarea drumului care străbătea această zonă, între Cluj şi Turda, drum care, în acea perioadă, era plin de primejdii, de tâlharii şi hoţii care jefuiau mai ales negustorii.

VEZI ŞI:

SECRET 42 de ani. Eminescu VOIA să RENUNŢE la SCRIS. Luceafărul răsărit din NOAPTEA unei mari DURERI. Mihai şi Veronica la Cluj

În ceea ce priveşte această biserică, ea este construită într-un stil gotic, între anii 1486-1488. Se cunosc trei ierarhi ai biericii, primul a fost un grec, Marcu, apoi Daniil şi Petru. de la mijlocul secolului al XVI-lea nu mai avem date despre ierarhii ortodocşi”, spune istoricul clujean.

Aici a călcat Veronica Micle, muza lui Eminescu

„În secolul al XVIII-lea, biserica intră sub custodia cultului greco-catolic. Ea va fi şi pictată, la mijlocul secolului al XVIII-lea, de către un meşter de aici din Feleacu, Nistor, cu nişte scene foarte frumoase, o pictură de calitate. Hramul era în acea perioadă Adormirea Maicii Domnului.

VEZI ŞI:

ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI

Între timp, ea a mai fost restaurată, la începutul secolului XX, de celebrul arhitect Kos Karoly, care avea girul regelui Ferdinand al României.

În partea de vest a bisericii avem două busturi, relevante pentru istoria locului. Unul este al lui Ştefan cel Mare, pus aici la sfârşitul secolului al XIX-lea, prin contribuţia unui mare erudit, Gheorghe Sion, şi bustul marelui profesor universitar de fizică la Iaşi, Ştefan Micle, pe care îl cunoaştem mai mult din căsătoria cu celebra Veronica Mureşan, care devine Veronica Micle, muza şi iubita marelui poet naţional Mihai Eminescu.

Ea, o perioadă de câteva zile, a stat în această localitate, dar căsătoria cuplului, cu Ştefan Micle, a avut loc la Biserica Bob din Cluj, în anul 1864″, mai arată Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

*Asociația Cluj24 derulează proiectul „La pas prin istoria judeţului Cluj”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Consiliul Judeţean Cluj.

 

VIDEO. Stephen the Great, founder in Feleacu. Veronica Micle, Eminescu’s muse, stayed here. Walking through the history of Cluj

I went up to the hill of Cluj, as the song says. At least in one direction, in Feleacu, a locality on a hill in Cluj which has been documented for over 655 years and which is also the oldest Romanian village in the county. Feleacu has a history that involves some significant personalities.

Among other things, it is believed that the church here was founded by Stephen the Great, and that the great love of Eminescu, Veronica Micle, would have stayed there a few days after the marriage. The historian from Cluj gives us some details.

Stephen the Great, founder in Feleacu

„We are in Feleacu, in the Saint Parascheva church, the work of the great voivode Stephen the Great. At least this is the official hypothesis, although there are some other theories according to which the building had nothing to do with the Moldavian voivode.

However, in 1366, Feleacu was colonized with 20 Romanian families from the outskirts of Sibiu. They aimed to defend the road that crossed this area between Cluj and Turda, a road that, at that time, was full of dangers and people who mostly robbed merchants.

As for this church, it was built in a Gothic style, between 1486 and 1488. There are three known hierarchs, the first was a Greek, Mark, then Daniel and Peter. But ever since the middle of the 16th century we have no data on the Orthodox hierarchs”, the historian says.

Veronica Micle, Eminescu’s muse, stayed here

„In the 18th century, the church came under the custody of the Greek Catholic cult. Some very beautiful scenes were painted by a craftsman from Feleacu, Nistor. The patronal feast at that time was the Assumption of Mary.

It was restored in the early 20th century by the famous architect Kos Karoly, who had the endorsement of King Ferdinand of Romania.

In the western part of the church we have two busts that are relevant to the history of the place. One depicts Stephen the Great, and it was put here at the end of the 19th century, as a result of Gheorghe Sion’s contribution, a great scholar. The other bust depicts the great university professor of physics in Iași, Ștefan Micle, who was married to the famous Veronica Mureșan, who eventually became Veronica Micle, the muse of the great national poet Mihai Eminescu.

She stayed in this locality for a few days, but the marriage with Ștefan Micle took place at the Bob Church in Cluj, in 1864”, Vladimir Alexandru Bogosavlievici adds.

*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the Cluj County Council. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ANUNȚURI PUBLICE

„Apartament tip studio”, de 16 mp, scos la vânzare în centrul orașului. Prețul îi nemulțumește pe clujeni: E cel mai luxos cavou

Publicat

garsoniera de vanzare cluj napoca central 194525280

O garsonieră de 16 metri pătrați se vinde în zona Astoria din Cluj-Napoca, la prețul negociabil de 52.000 de euro, declanșând un nou val de comentarii printre clujenii sătui de piața imobiliară locală.

„Apartamentul este situat la parter, are chicinetă, este tip studio și are o suprafață totală de 20 de metri pătrați, respectiv 16 suprafața utilă.

Apartamentul este contorizat, finisat, cu parchet, gresie, faianță, geamuri termopan, parțial mobilat și utilat.”, se arată în anunț.

garsoniera de vanzare cluj napoca central 194525279

Spațiul mic și prețul mare: „E o baie cu spațiu de dormit și fierbător.”

Cu alte cuvinte, garsoniera sau „apartamentul tip studio” de nici 20 de metri pătrați utili, construit în 1970 (conform anunțului), se vinde la peste 3000 de euro pe metru pătrat, aspect ce i-a revoltat pe clujeni în comentariile mai multor postări cu proprietatea în cauză.

„Problemă mare noaptea dacă greșești dulapul.”, a spus cineva.

„Ce să faci cu toaleta?”, a întrebat un utilizator.

„Corect și asta, ar putea deveni opțională, ca și locul de parcare.”, i-a răspuns un altul.

„E o baie cu spațiu de dormit și fierbător… Atât văd.”, a punctat o persoană.

garsoniera de vanzare cluj napoca central 194525281

„Așa văd și eu. E o baie cu o mică anexă de depozitare a omului, în cazul în care ar vrea să rămână peste noapte în baie. Eventual să-și facă și un nes la plic la trezire.”, i-a răspuns cineva.

Altcineva, într-o postare diferită, a precizat că imobilul este „cel mai luxos cavou văzut vreodată”.

„Să sune cineva la 112, i-a fost furată bucătăria!”, a glumit un utilizator.

Mai multe persoane au comentat referitor la faptul că garsoniera nu ar fi, de fapt, confort 1.

„Confort 1 la 16 mp? V-ați prăjit la cap?”, a spus cineva.

„La bănetul ăsta nu au mai avut bani de renovat bucătăria și baia?”, a întrebat altcineva.

garsoniera de vanzare cluj napoca central 194525286

garsoniera de vanzare cluj napoca central 194525281

Citește mai departe

CULTURA

Vânătoare de obiecte și expoziții, în cadrul Fiți cu-Minți Creative Fest, la Cluj și București. Arta, accesibilă tuturor

Publicat

cluj afis fb

Arta și cultura mai sunt celebrate și mâine în cadrul celei de-a doua ediții Fiți cu-Minți Creative Fest, începută pe 18 mai. Participanții au adus în fața publicului o varietate de forme de artă vizuală, muzică și arte performative, toate gândite pentru a însufleți următoarea generație de artiști și creativi.

„Vei avea ocazia să te familiarizezi cu nume noi de upcoming artists, dar te vei (re)întâlni și cu cele deja consacrate în comunitatea artistică locală. Fie că ești un artist aspirant sau cauți, pur și simplu, o experiență culturală inedită, Fiți cu-Minți Creative Fest e destinația perfectă pentru tine.”, se arată într-un comunicat de presă.

În ceea ce privește destinația, locația principală care va găzdui festivalul în acest an este cea de la Kraft Market, însă organizatorii păstrează structura de rețea cu care a obișnuit publicul, incluzând în perioada 18-21 mai, locații dragi precum: AM. Social Space, J’ai Bistrot, Paninaro, Boteca13, Vicecream, Grădina Monteoru, Celula de artă, Pictor Shop Mihai Bravu, Aroma Pizza International, Cinema Europa, Milu Cafe, R.A.M, ALTRNTV Shop, C22 Cafeteria (în București), respectiv Insomnia și Negative (în Cluj-Napoca).

De asemenea, între 27 și 28 mai, va mai avea loc o întâlnire la Bazar de Cotroceni din Capitală.

cluj afis a4

O conexiune mai puternică între artiști și public

„Prin organizarea acestui festival an de an, urmărim să încurajăm o legătură puternică între artiști și public. Credem că arta ar trebui să fie accesibilă oricui, indiferent de background. De aceea, evenimentul se străduiește să ofere o arie largă de experiențe și oportunități de a interacționa cu artiștii și munca lor.

Suntem determinați să oferim un spațiu primitor și incluziv pentru a explora și aprecia forme diverse de artă. De altfel, credem că oricine poate fi un creator de experiențe, iar artiștii SFC prezenți în cadrul festivalului sunt doar câteva exemple dintre posibilitățile (nelimitate) ale creativității.”, spun cei de la Săfițicuminți.

Vânătoare de obiecte, ateliere și expoziții, la Cluj

Programul la Cluj este după cum urmează:

Insomnia: Treasure Hunt, Workshop, Expoziție
Negative: Treasure hunt, Expoziție

Citește mai departe

EVENIMENT

Dosar penal pentru un șofer clujean RECALCITRANT. A refuzat recoltarea de mostre biologice

Publicat

De

fiola alcool volan blurat

Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan. El a refuzat să meargă la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

Polițiștii din Dej au oprit, duminică, pentru verificări, un autoturism condus pe strada Piața Bobâlna, de un bărbat de 45 de ani.

Testat cu aparatul etilotest, conducătorului auto i-a rezultat o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Dosar penal pentru un șofer clujean recalcitrant. A refuzat recoltarea de mostre biologice

Potrivit polițiștilor, bărbatul aa refuzat recoltarea de mostre biologice la o unitate medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Pompierii intervin pe strada Câmpului din Cluj-Napoca. E fum pe casa scării unui bloc

Publicat

De

pompieri 4

Pompierii au fost solicitați să intervină la un bloc de pe strada Câmpului din Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, este fum pe casa scării unui bloc de pe stradă.

Revenim cu amănunte.

Foto: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax