Puţină lume ştie că una dintre cele mai importante poezii ale lui Mihai Eminescu, „Luceafărul”, a răsărit din noaptea unei mari dureri. Aşa mărturisea Titu Maiorescu, într-o destăinuire care a fost ţinută secretă 42 de ani şi pe care o prezentăm mai jos. Tot el spunea că Eminescu voia să renunţe la scris. La mijloc era Veronica Micle… Întâmplarea face că cei doi au trecut şi prin Cluj. Dar în ani diferiţi. Ea, la 14 ani, în 1864, când s-a măritat la Cluj. Iar el, la 16 ani, în 1866, în drumul dintre Cernăuţi şi Blaj. Atunci nu se cunoşteau încă.

Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri

S-au iubit, dar pe pământ i-a despărţit viaţa. Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit la 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

Titu Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti, despre Eminescu: “Dumneata, ca toţi cei din generaţia dumitale, nu-l cunoşti îndeajuns şi nu-ţi poţi da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoşti decât ca poet. (…) Mai târziu (…) aveţi să vă daţi seam ace vastă minte avea, constatând că nu există problemă a neamului nostrum care să nu-l fi preocupat ţi asupra căreia să nu se fi pronunţat cu desfăvârşită competenţă şi claritate. A! ce şubrezi suntem, dacă o astfel de minte…

Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.

Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunseseră ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să să lipsească şi de la adunările noastre literare. Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstrăineze cu totul de cercul “Junimei”. (…)

Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învălui în mrejele unei femei ca Veronoca Micle. Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura. Ştiam că fusese… prietena multora, între cari şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el”.

Replica lui Eminescu: “Canalia!”

Dialogul dintre Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu:

Maiorescu: În ce mreje ai fost prins, de n-ai dat atâta vreme semen de viaţă?

Eminescu: Domnule Maiorescu, situaţia e mult mai serioasă decât credeţi. Nu mai pot continua viaţa pe care am dus-o până acum… Vreau să-i pun capăt… Vreau să mă căsătoresc.

Maiorescu: Cu cine?

Eminescu: Cu Veronica Micle. (…) Voi munci pentru amândoi. Voi munci şi la nevoie vom munci amândoi.

Maiorescu: Şi atunci poezia?

Eminescu: Mă las de poezii. Poate ar fi fost mai bine pentru mine dacă n-aş fi scris nici un rând de poezie!

Maiorescu: Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… N-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena multora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…

Scene de gelozie, rupturi, reveniri

Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti despre continuarea dialogului cu Eminescu: S-a sculat şi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut. Luceafărul n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc. (…) Ce s-a întâmplat în urma plecării lui atunci de la mine, nu ştiu. Probabil scene, ruptură. Încercări de recucerire din partea ei: “Cobori în jos luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază…”.

Revoltă, indignare, rezistenţă din partea lui: “El tremura ca alte dăţi/ În codri şi pe dealuri/ Călăuzind singurătăţi/ De mişcătoare valuri/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări, din tot înaltul:/ -Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?”… Da, ai dreptate, dintr-o mare durere a răsărit Luceafărul… Şi totuşi Eminescu, mai târziu, a recăzut “ca-n trecut în mări, din tot înaltul”: s-a împăcat cu Veronica Micle.

Veronica s-a măritat la Cluj, la 14 ani. După doi ani a venit şi Eminescu

Se pare că prima vizită –poate şi ultima- în Cluj a Veronicăi Micle, pe atunci Ana Câmpeanu, a fost când s-a măritat. La 14 ani, în 1864. Soţul ei devenea Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. În Feleacu era o biserică, dar nu era de confesiune greco-catolică. Deşi Veronica Micle nu era greco-catolică, din câte ştiu. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani.

Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune, pentru Cluj24, istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Într-adevăr, se pare că în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Despre ei

*Mihai Eminescu (Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889), poet, prozator și jurnalist, socotit cea mai importantă voce poetică din literatura română.

*Veronica Micle (Ana Câmpeanu, 22 aprilie 1850, 3 august 1889), poetă, a publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

*Ștefan Micle (25 septembrie 1817, 4 august 1879), pedagog și fizician, profesor şi rector universitar la Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit în Biserica Bob din Cluj cu Veronica Micle, care atunci avea 14 ani.

(MaAv)

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News