VIDEO. Ștefan Boldijar (SEMNAL M), la „Clujăreală”: Cu Iuliu nu era nevoie de repetiție, ne ghiceam gândurile

Atențiune! Atențiune! Disară, tătă lumea să șie prezentă la Căminul Cultural, unde să va întâmpla mare bal mare! Am adus ceterași de la Cluj! Mă rog, unu, da’ bun! Într-un dialog cald și plin de nostalgie cu realizatorul podcastului „Clujăreala”, Marius Aciu, Ștefan Boldijar, unul dintre marii rockeri ai Clujului, povestește viața lui de dinainte și după Semnal M – o călătorie de la copilul din centrul Clujului până la artistul care a scris istorie în rockul românesc.

La început, Boldijar rememorează copilăria sa într-o curte comună din Cluj, pe strada Iuliu Maniu. Atmosfera boemă s-a transformat odată cu aglomerația orașului, mașinile și firmele care au invadat spațiul copilăriei. Din nevoia de liniște și libertate, a decis să se mute într-un sat din apropierea Clujului – Gheorgheni – pe atunci izolat și fără infrastructură, dar care l-a recâștigat prin autenticitate. „M-am născut și am crescut în centrul Clujului, între biserici, pe Iuliu Maniu, fosta 6 martie, de unde, până la urmă, am plecat pentru că aveam nevoie de liniște! M-a înnebunit orasul ăsta, într-un fel! E bine pentru mulți, probabil, că se simt bine, dar mie îmi place să fie puțin mai liniște! Să am unde parca, de exemplu! Probleme mari, știi? Într-un fel, e foarte mare avantaj să stai în centrul, dar când stai într-o curte comună, e mai greu cu parcarea.

VIDEO. Ștefan Boldijar (SEMNAL M), la „Clujăreală”: Cu Iuliu nu era nevoie de repetiție, ne ghiceam gândurile

Urmează o trecere prin anii de școală – Liceul Energetic – și apropierea sa naturală de muzică. Fără studii muzicale formale, a învățat să cânte „după ureche”, fiind atras de chitară și armonii. A cântat alături de sora sa în copilărie, apoi în corul școlii, și mai târziu în trupe studențești, precum Experimental. Cu timpul, muzica devine parte centrală din viața lui.

„Tradiție muzicală în famile? Hmmm, nu prea a existat. Maică-mea cânta foarte frumos, avea voce frumoasă, dar nimeni nu a avut pregătire în muzică. Sora mea cânta foarte frumos și cu ea împreună cântam marile șlagăre de pe vremuri, alea de la Beach Boys, Monkeys, din astea. Ea era în cor și m-a recomandat și pe mine și am cântat în cor cu doamna Bindea. Nu o să uit niciodată ce a făcut, o tipă superbă. Ea m-a învățat note, efectiv. Cântam toate vocile, că eram cu voce multidimensională. Cântam toate vocile. Când lipsea cineva, eu îl înlocuiam acolo”, a spus Ștefan.

După terminarea armatei, decide să devină muzician profesionist, obținând atestatul. Pe litoral, îl reîntâlnește pe Iuliu Merca. Împreună pun bazele formației Semnal M, care va deveni una dintre cele mai iubite trupe din România. Numele trupei a fost ales spontan, în glumă, inspirat de emisiunea radio „la ora 6, la semnal”. Inițial a fost doar „Semnal”, litera „M” fiind adăugată ulterior.

„Am hotărât că să dau pentru atestat, să fiu profesionist”

„Am început să cochetez și cu muzica și cu prima chitară, după aia și cu acorduri inventate de mine, după ureche. În prima formație am cântat cu chitară electrică. Știam cam cum ar trebui să sune notele alea, știam do-re-mi-fa-sol-la si-do, știam din ce e compus acordul, ce note, știam chitara cum e împărțită, cu distanțele între bareuri, cu semiton, chestii. Și așa am învățat acordurile, știi? Am cântat în școli, că în școli se făceau seri dansante, în fiecare joi. Și am cântat un an, un an și ceva, Deep Purple, Uriah Heep, toate trupele tari din acea vreme.

Când am venit înapoi din armată, am hotărât că să dau pentru atestat, să fiu profesionist. Deci să mă ocup de muzică, să nu mă ocup de orice altceva. Am luat atestatul și am cântat-o doi ani la mare, ca solist cu niște trupe din București, unde m-am întâlnit cu Iuliu Merca. Eu cântam în Venus, la Razelm, el cânta la Aladin. Ne întâlneam după cântări. Iuliu mi-a zis că s-a plictisit de București, că e plecat de mult timp. Mi-a zis că el vrea să vină la Cluj și că are un prieten foarte bun în trupă, Liviu Hrișcu, baterist și teoretic zice că și el ar veni și să facem o trupă aici în Transilvania.

Și am zis ok, am un chitarist. Eu cântam atunci cu Tavi Popovici la Belvedere. Am cântat cu el și știam că-i foarte bun. În decembrie, Iuliu a venit în Cluj și am început să repetăm. În mai 1977 am plecat pe litoral unde am început să cântăm cu noua trupă. Cum să se cheme? Păi, cum stăteam noi pe o terasă la o apă minerală, numai ce se aude la radio „La următorul semnal va fi ora 6”. Semnal, zice Iuliu… Fără M, fără nimic. Doar Semnal”, își amintește Ștefan.

„În față stăteam noi trei cu chitările”

Într-o perioadă fără acces ușor la scene mari, cei doi construiesc chiar ei o scenă în Costinești, pe plajă, între copaci, cu vopsea fosforescentă și lumini de stroboscop. Acolo au pus în scenă unele dintre cele mai spectaculoase show-uri ale vremii.

„Erau copaci până pe plajă, lângă ea era Restaurantul Tineretului. Deci ăsta era fără mese, fără nimic, era în aer liber. Ospătarii umblau printre oameni, scena era vopsită în negru, cu vopsele fosforescente, cu stroboscop, cu chestii, cu structură de lumini, cu tot. Dar bine, era micuță, avea două nivele. Un nivel la un metru și încă un nivel peste la încă un metru pentru tobe. Și în față stăteam noi trei cu chitările și în spate Liviu cu toba. Și totul era vopsit în negru și cu alb fosforescent. Arăta foarte bine cu luminile ultraviolete”, spune Ștefan.

Discută despre înregistrările timpurii, despre susținerea primită de la doamna Macarie (șefa hotelului Rodica), despre lansarea pieselor „Moara” și „Durata”, și despre modul în care „Moara” a ajuns în topul NME din Marea Britanie – un moment istoric pentru o trupă din Europa de Est.

„Era doamna Macarie, șefa de hotel de la Rodica, în Venus, care ne-a găzduit, că acolo am stat. Ne-a susținut foarte tare și i-a plăcut de noi, ne-a dat camere. De atunci numai la hotel am stat întotdeauna, știi? Și a fost bine. Doamna Macarie a zis: „sunteți formația mea” și de atunci ne-am denumit Semnal M, de la Macarie”, mai spune Ștefan.

„Am avut un moment în care nu mai știam ce să facem”

În podcast sunt amintite și dificultățile perioadei comuniste: cenzura versurilor, lipsa caselor de discuri alternative, contractele impuse, dar și solidaritatea artistică dintre trupe. Povestește despre turneele făcute în toată țara, cu spectacole ce umpleau săli, dar și despre lipsa unui manager real sau a unei promovări comerciale susținute.

După 1990, Semnal M se confruntă cu un nou tip de provocare: explozia genurilor muzicale noi, apariția radio-urilor comerciale și schimbarea gustului publicului. În ciuda presiunilor de a se adapta și a face compromisuri, trupa a ales să-și păstreze stilul și identitatea. Moartea lui Iuliu Merca, în 1999, a fost un moment de cumpănă – Boldijar recunoaște că a fost aproape să oprească tot. Dar cererile publicului și dorința de a păstra vie memoria prietenului său l-au făcut să continue.

„După moartea lui Iuliu, am avut un moment în care nu mai știam ce să facem. Eram debusolați total. Am decis, totuși, să continuăm, pentru că asta și-ar fi dorit și el. Peste tot amintim de el tot timpul, pentru că merită.A fost o mare personalitate, un mare compozitor, un mare cântăreț, o voce extraordinară”, spune Ștefan.

Finalul podcastului este introspectiv. Boldijar vorbește despre cum vede generațiile noi, despre ce înseamnă să fii artist cu rădăcini și mesaj, despre „acasă” și despre cum, chiar și după zeci de ani, oamenii încă vin la el și îi spun: „Piesa voastră mi-a schimbat viața”.