VIDEO. Actorul clujean Sorin Misirianțu, la „Clujăreală”: TEATRUL e și nevastă și amantă și fiică și vis

Actorul și regizorul clujean Sorin Misirianțu, invitat în podcastul „Clujăreala”, realizat de Marius Aciu, a vorbit despre el, despre traseul său atipic, despre momentele de criză și de glorie, despre exigența cu sine și despre nevoia unei legături reale între artist și public.

Născut în județul Mureș, la Sărmaș, crescut la Reșița și „clujenizat” în timp, Sorin Misirianțu recunoaște: „ Sunt clujean pentru că am locuit mai mult în Cluj decât în orice alt loc și practic nu am o rădăcină clară definită. Adică te naști într-un loc, stai într-un loc o perioadă după care te muți”.

VIDEO. Actorul clujean Sorin Misirianțu, la „Clujăreala”: TEATRUL e și nevastă și amantă și fiică și vis

Și-a început parcursul profesional în cu totul altă direcție: doi ani de Științe Economice la București, abandonate în 1990. „Eram în seminar, m-am ridicat și am plecat. M-am dus la poartă și nu m-am mai întors. Nici până azi.”

După o admitere reușită la clasa lui Ion Cojar, nume greu în regia românească, vine și primul șoc: este exclus din facultate în anul al doilea, pentru că își exprimă dorința de a studia comedia, într-un mediu pe care îl resimțea ca rigid. Un gest de curaj, dar și o lecție de viață. „Am fost singurul student dat afară din istoria facultății. Dar ceea ce fac azi ca regizor poartă amprenta stilului Cojar”, spune Misi.

În 1995 se stabilește la Cluj și debutează ca regizor la Teatrul Național cu spectacolul „Dacă aș fi rege”, montat în Sala Mare. Deși inițial părea un proiect mic, spectacolul atrage 1.200 de spectatori la fiecare reprezentație. „Nu mai era loc. Se puneau gecile pe jos. Era înainte de ISU”, spune, zâmbind, Misi. Însă succesul aduce și tensiune. După doar două reprezentații, spectacolul este oprit brusc. „Începusem să încurc”, spune cu umor amar. „Așa e și în viață: când ești mic, nu deranjezi. Când începi să contezi, ți se spune să stai în banca ta.”

„O nebunie, dar hai să-l facem”

După experiențele din teatru, Misirianțu explorează și universul operei, montând spectacole precum „Amadeus”, „Liliacul” sau „Don Pasquale”, în colaborare cu Opera Națională Română din Cluj. „Opera are altă disciplină. Nu e loc de improvizație, dar e fascinantă.”

„I-am propus proiectul cu Amadeus lui Florin Estefan, proaspăt numit director la Operă și i-a plăcut foarte mult ideea asta. A zis, hai să-l facem! O nebunie, dar hai să-l facem! Am lucrat o grămadă de luni dar am scos spectacolul ăsta. Dan Chiorean era Salieri, eu Amadeus, Ruslan Bârlea, Alexandra Tarce era Constance… Și restul toți de la operă. Deci, practic, era producția operei. Caii lor și călăreții noștri. Și a avut un succes mare. Chiar foarte mare. Dar s-a întâmplat o chestie pe care nu o înțeleg nici acum. S-a făcut un contract cu TVR Cluj prin care îi se permitea TVR-ului să filmeze acest spectacol cu 12 camere. Și să-l și dea în timp ce noi îl jucam. În timpul stagiunii. Așa ceva n-am văzut niciodată în viața mea”, a spus Misi.

În 2010, într-un Cluj efervescent, dar lipsit de spații alternative, Misirianțu lansează teatrul de club la Diesel, un loc în care spectatorii puteau urmări spectacole jucate la un metru distanță de scenă și puteau interacționa cu actorii după reprezentație. „După spectacol, beam o bere cu publicul. Era contact real, nu doar aplauze și plecăciuni.” Proiectul a durat aproape un deceniu, s-a oprit din cauza pandemiei, dar a lăsat în urmă o comunitate de spectatori loiali și turnee în diaspora.

„Eu sunt din Zurich. Am venit pentru tine”

Deși a avut o scurtă perioadă de vizibilitate în televiziune (ProTV Cluj, Tele Europa Nova, Prima TV), actorul recunoaște că ritmul impus de media l-a epuizat și nu i se potrivește. „Eu m-am făcut actor ca să nu mă trezesc dimineața. Trezitul la 4 mi-a distrus viața.” Chiar și așa, a scris și produs sitcomuri și emisiuni de umor, rămânând mereu cu un picior în zona experimentului.

În ultimii ani, Sorin Misirianțu a construit o rețea solidă de spectacole pentru românii din diaspora, în special în Elveția, Franța și Germania. Jucate în limba română, cu supratitrare în germană sau engleză, piesele sunt adaptate unui public divers și deschis. „La Geneva, la baie, un om mi-a spus: Eu sunt din Zurich. Am venit pentru tine. Asta e legătura care contează.”

Deși prezent online, Misirianțu privește cu rezervă fenomenul social media, pe care îl consideră util, dar superficial dacă nu e susținut de conținut autentic. „Dacă nu propui ceva care să aibă finalitate, nu contează câte like-uri ai. E nevoie de miză, nu de mimă. Nu face bani cu orice preț. Muncește, dar nu te compromite! Banii nu se fac greu. Doar trebuie să-ți cunoști valoarea. Și să nu accepți să fii plătit prost pentru compromisuri care nu te definesc.”

„Este un text absolut fabulos”

Cel mai ambițios proiect? O adaptare originală după Shakespeare: „Richard al Treilea – Operă Rock”, pe muzica compozitorului Silviu Cilinski, lucrată vreme de cinci ani și aflată acum în etapa finală, cu potențial de premieră internațională. „După ce am lucrat la opera atâția ani, îmi zice Adi Morar, dirijorul: Tu mai ai libretul ăla pe care l-ai scris după Shakespeare? Richard al III-lea. Era adaptat de mine. Nu puteai să faci toată opera lui Shakespeare pentru că îl terminai poimâine. Plus o mie de personaje. Greu. Și l-am adaptat la vreo 15 personaje.

Zice Adi, nu vrei tu să-l traduci în italiană și să-i dau eu cuiva și să compună muzică clasică? Zic, băi Adi, pe cuvântul meu, deja o luăm pe alte tărâmuri, zici că suntem în Ispirescu. S-a tradus textul. Îmi face cunoștință cu Silviu Cilinski, un tip de la Iași. N-a auzit nimeni de el. Povestesc cu el. Eu nu m-am gândit, dar Adi Morar era dirijorul de la Amadeus. Mi-a zis cineva, știi cum poți să-ți dai seama că a ieșit bine spectacolul ăsta acum? Că oamenii ăia care cântă în orchestră, în fosă, se ridică să vadă ce face ăla pe scenă. Așa ceva, crede-mă, că nu prea se întâmplă. Mi-a plăcut foarte mult ideea asta.

Am vorbit cu Cilinski. Zic, domle, așa am vrea să facem. Dați-mi două zile, zice Silviu. Ok. Vă sun peste două zile. Ok. Mă sună peste cinci minute: Hai, las-o cu două zile, hai s-o facem! Au trecut cinci ani. Timp în care omul ăsta, rețineți acest nume pentru că o să-l vedeți pe niște scene, se numește Silviu Cilinski, a compus Richard al III-lea, va fi premieră mondială. Încă nu pot să dau foarte multe amănunte, pentru că nu am voie”, mărturisește Sorin Misirianțu.

„Este un text absolut fabulos. Un tip care era și afectat fizic de la natură și n-avea el obiectul muncii la baluri și la cozerii. Singura lui chestie care-l confirma ca bărbat era războiul. Ăsta-i Richard al III-lea. Curge foarte mult sânge, dar prin prisma personajului pe care l-a construit Shakespeare, un tip cabotin, un tip jucăuș, un tip care ascunde”, mai spune Misi, lăsând loc imaginației viitorului spectator.