ACTUALITATE
VIDEO 11 milioane lei PREJUDICIU din fonduri guvernamentale. 60 de percheziţii ale DIICOT în Gilău
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Cluj – Napoca efectuează miercuri un număr de 60 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Cluj, într-o cauză în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, obţinere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri şi spălare de bani.
Perchezițiile au loc în Gilău, sar și în județele Sălaj, Bistrița Năsăud, Ialomița, Galați și Olt.
”În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2013, a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri au acţionat în mod coordonat, în scopul obţinerii frauduloase de fonduri financiare guvernamentale nerambursabile.
Activitatea infracţională s-a realizat prin implicarea unui număr ridicat de societăţi comerciale a căror activitate o coordonau în fapt, utilizate pentru accesarea, în mod nejustificat, a unor programe derulate de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în scopul obţinerii unor fonduri guvernamentale, nerambursabile, fără însă ca sumele de bani obţinute să fie utilizate potrivit destinaţiei acestora, ci în beneficiul membrilor grupului infracţional organizat.
Prejudiciul estimat în cauză este în sumă de 10.962.189,31 lei, echivalentul a 2.192.437 euro. Acţiunea este sprijinită de jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei din cadrul I.G.J.R”, arată DIICOT.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






