Connect with us

EVENIMENT

UPDATE VIDEO. O mașină a luat foc pe strada Donath din Cluj-Napoca. A ars ca o torță

Publicat


O mașină a luat foc luni seară, pe strada Donath din cartierul Grigorescu. Pompierii au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru stingerea flăcărilor.

Pompierii clujeni au intervenit la un incendiu care a cuprins o mașină care circula pe strada Donath din Cluj-Napoca. Nu sunt semnalate victime, iar incendiul nu este în pericol de extindere.

„A fost trimisă o autospecială de la Detașamentul 2 de Pompieri Cluj-Napoca. Nu au fost anunțate probleme, nu este o situație de amploare, nu sunt victime și nu există pericolul ca focul să se extindă. Urmează să vedem în ce măsură e avariată mașina, dacă e în totalitate sau doar la compartimentul motor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Update

Pompierii au lichidat incendiul, însă autoturismul a ars în totalitate, a informat ISU Cluj. La fața locului a fost chemată o ambulanță pentru o femeie care a suferit un atac de panică.

„Toate persoanele aflate în autoturism au reușit să se autoevacueze, una dintre acestea suferind un atac de panică. Mai exact, este vorba despre o femeie de aproximativ 25 de ani, evaluată de către echipajul SAJ”.

Cauza izbucnirii incediului este o defecțiune la compartimentul motor.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate