Aberații de România
VIDEO. Ministra lui Boc, arestată de Bulgaria, lăudată de Bode pentru o investiţie falimentară: „Felicitări Elena Udrea!”

„Ai dreptul să nu spui nimic; orice spui poate fi folosit împotriva ta”, cum zice poliţia din SUA, cu referire la Al cincilea amendament din Constituţia Statelor Unite. Actualul ministru de Interne, Lucian Bode, a spus, nebănuind, probabil, că laudata sa, Elena Udrea, va fi azi arestată în Bulgaria. Şi poate că şi Emil Boc, premierul prea lăudatei sale ministre, şi-ar retrage acum din spaţiul public multe vorbe şi poze pe care le etala odinioară cu şi despre ministra sa preferată şi a preşedintelui Traian Băsescu.
„Felicitări Elena Udrea!”
„Felicitări Elena Udrea!”. Aşa îşi începe odioniară Lucian Bode, acum ministru de Interne, o postare în care o lăuda pe Elena Udrea pentru investiţia sa de la Băile Boghiş, Sălaj.
Timpul a trecut şi vremurile s-au schimbat. Elena Udrea e arestată în Bulgaria, iar investiţia sa de la Băile Boghiş a ajuns falimentară.
Curtea de Apel Cluj deschide falimentul
„Admite apelul declarat de apelantul C.I. S.C. împotriva încheierii civile din data de 05.10.2021 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr. 135/84/2019, pe care o anulează în parte în ceea ce priveste soluția dată cererii formulate de C.I.I. S.C. având ca obiect stabilire onorariu administrator judiciar si trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic cu privire la această cerere.
Admite apelul declarat de SC C.E. SA împotriva sențintei civile nr. 903/2021 pronunțată la data de 22.10.2021 de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 135/84/2019 pe care o anulează si trimite cauza judecătorului sindic pentru a deschide procedura falimentului debitoarei SC B.B. SRL. Fără cheltuieli de judecată. Decizia este definitivă si executorie. Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2022 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei”, se arată în decizia din ianuarie 2022 a magistraţilor clujeni.
Tribunalul Sălaj aprobase planul de reorganizare
În octombrie 2021, Tribunalul Sălaj a aprobat un plan de reorganizare pentru Băile Boghiș SRL.
„Confirmă planul de reorganizare judiciară a debitorului B. B. SRL Zalău propus de către creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe și aprobat de adunarea creditorilor din data de 22.09.2020. Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea care se va realiza prin BPI. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Sălaj. Fixează data de 12.01.2022 ca termen de control administrativ și judecată, dacă este cazul, pentru verificarea raportului trimestrial cu privire la modul de îndeplinire a planului de reorganizare”, arată decizia magistraților.
Doar că la termenul fixat în data de 12 ianuarie, instanța a amânat cauza pentru data de 5 aprilie 2022, în vederea soluționării dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Cluj.
Elena Udrea încearcă să recupereze banii băgaţi în Boghiș
Pe lista creditorilor care s-au constituit parte în proces apar o serie de societăți comerciale, dar și Municipiul Zalău, Direcția Județeană a Finanțelor Publice, Administrația Națională „Apele Române” – Admnistrația Bazinală Crișuri. În total, 27 de creditori. Tot pe lista creditorilor apare și numele Elenei Udrea, care încearcă acum să îşi recupereze investiţia făcută în staţiunea Băile Boghiș.
SC Băi Boghiș SRL a fost înființată în anul 2013, asociate fiind Elena Udrea și Lia Stanca, ambele cu câte 50%. Elena Udrea a venit cu banii, iar Lia Stanca a adus ștrandul, aflat în paragină la acea vreme. Băile Boghiș au fost modernizate de către societatea SC Constructii Erbașu SA, constituită în prezent parte în proces pentru a recupera banii.
La începutul anului 2019, Profit.ro a anunțat că Băi Boghiș, care administrează mai multe active ale stațiunii balneoclimaterice Boghiș Băi, judetul Sălaj, inclusiv un hotel, și la care fostul ministru Elena Udrea este cel mai mare acționar, își cere insolvența, pe fondul unor datorii care, conform datelor analizate atunci, au depășit 14,3 milioane lei.
Cine a fost Elena Udrea
Udrea a fost ministru al Turismului și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în guvernele Boc. La momentul insolvenței, Elena Udrea se afla în Costa Rica, de la începutul anului 2018, fiind eliberată de Crăciun din închisoare.
Elena Udrea (nume complet Elena Gabriela Udrea; n. 26 decembrie 1973, Buzău, România) este o fostă politiciană română, care a deținut funcțiile de consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și ministru al dezvoltării regionale și turismului. A fost ministru al turismului și dezvoltării regionale în perioada 22 decembrie 2008 – 9 februarie 2012.
A fost membră a Partidului Național Liberal și a Partidului Democrat Liberal. La 30 ianuarie 2014, Udrea a demisionat din PDL și s-a alăturat Partidului Mișcarea Populară, din care s-a autosuspendat pe 30 ianuarie 2015. Din partea PMP a participat la alegerile prezidențiale române din 2014, obținând un scor mic în primul tur.
Udrea a fost o apropiată a președintelui Traian Băsescu, contestată puternic atât de oponenții, cât și de susținătorii acestuia. A fost implicată în mai multe dosare penale și a fugit în 2018 din România, fiind încarcerată pentru scurt timp în Costa Rica.
În 7 aprilie 2022, a fost arestată în Bulgaria, urmând a fi încarcerată în penitenciarul Rahova pentru o perioadă de șase ani.
știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
FOTO. BCU Cluj, 150 de ani de existență. Scrisoare a lui Charles Darwin sau pipa lui George Pop de Băsești expuse pentru public

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” îi așteaptă pe clujeni și turiști să viziteze o expoziție care marchează împlinirea a 150 de ani de la înființare. Cei care trec pragul instituției vor putea admira exponate rare din colecția bibilotecii clujene.
Cele mai importante etape din evoluția instituției, momentele de turnură, activitățile desfășurate în acest răstimp sunt ilustrate prin fotografii, acte, manuscrise, publicații și obiecte muzeale.
FOTO. BCU Cluj, 150 de ani de existență. Scrisoare a lui Charles Darwin sau pipa lui George Pop de Băsești expuse pentru public
Expoziția foto-documentară Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”. 150 de ani de istorie poate fi vizitată până în 14 iulie, în Galleria Laterallia, din holul principal al bibliotecii, și în Sala „Gheroghe Sion”, la etajul I.
Cele două secțiuni aduc în atenție biblioteca universitară ca instituție reprezentativă a învăţământului şi culturii transilvănene, clădire-monument a orașului, loc al formării generaţiilor de studenţi care au trecut prin Cluj și al păstrării unui patrimoniu scris multicultural de mare valoare.
La intrarea în clădire vizitatorul este întâmpinat de imagini de arhivă, care îl conduc într-un tur al „Palatului Bibliotecii”, prin interioarele sale și prin timp, până la începutul secolului XX. Fotografiile istorice prezintă sălile de lectură așa cum au arătat în diferite perioade istorice, dar și spațiile mai puțin accesibile publicului, cum sunt birourile bibliotecarilor.
Biblioteca, înfiinţată ca parte a Universităţii Regale Maghiare din Cluj
În continuarea poveștii, Sala „Gheorghe Sion”, a Colecțiilor Speciale, găzduiește o secțiune care reconstituie transformările instituţionale în contextul mai larg politic şi social care le-a determinat. Sunt evidenţiate înfiinţarea şi funcţionarea ca parte a Universităţii Regale Maghiare din Cluj (1872-1918), trecerea sub administraţie românească după Marea Unire (1919-1940), scindarea produsă în urma Dictatului de la Viena (1940) și funcţionarea paralelă a două biblioteci universitare la Cluj şi în refugiu la Sibiu (1940-1945), dar și reorganizarea ca Bibliotecă Centrală Universitară şi activitatea din perioada comunistă, până la reîntoarcerea “prin cultură la libertate” (1945-1989).
Pe lângă primul regulament al bibliotecii, cartea de onoare cu semnăturile membrilor Familiei Regale a României, sau permise vechi de bibliotecă, poate fi admirată și o colecție de obiecte din inventarul vechi al bibliotecii. Cu ajutorul acestora, organizatorii au amenajat o „masă a bibliotecarului” care recreează atmosfera de odinioară.
Cea mai impresionantă parte este însă vitrina care încheie expoziția. Pentru acest grupaj au fost selectate piese valoroase din Colecțiile Speciale pe care publicul are rar ocazia să le vadă, precum o scrisoare originală a lui Charles Darwin, batista Reginei Elisabeta, pipa lui George Pop de Băsești, dar și o tabacheră care i-a aparținut lui Vasile Alecsandri. O mențiune specială în contextul anului Ciprian Porumbescu merită manuscrisul cu note muzicale care poartă semnătura compozitorului.

Deputatul Viorel Băltărețu este noul președinte al USR Cluj-Napoca acesta primind, luni, la alegerile din filială un număr de 114 voturi.
Pe locul doi s-a clasat celălalt candidar, senatorul Cristian Bordei cu 67 de voturi.
La adunarea generală de alegeri a USR Cluj -Napoca au participat 183 de membri.
Vom reveni cu amănunte.
EVENIMENT
Noi transpanturi de rinichi la Cluj. Donatorul este un bărbat de 54 de ani, în moarte cerebrală. Organele, recoltate la Sibiu

Noi transpanturi de rinichi la Cluj. Donatorul este un bărbat de 54 de ani, în moarte cerebrală. Organele, recoltate la Sibiu

Un accident a avut loc, luni seara, la Mica, în jud. Cluj. O mașină a intrat într-un cap de pod. Doi tineri au primit îngrijiri medicale.
Vom reveni cu detalii.
Sursa: ISU Cluj