EVENIMENT
VIDEO. Mărțișoare și ornamente din rășină vândute la târgul ”Mustăcioșii Fericiți”, în prezența animăluțelor salvate
Primul târg de anul acesta al tinerilor iubitori de animale de la Mustăcioșii Fericiți a fost un succes. Potrivit acestora, cele mai râvnite produse au fost medalioanele și ornamentele din rășină făcute manual de ei, cărțile și mărțișoarele. Desfășurat sâmbăta și duminica aceasta, la Hotelul Hanul Fullton de pe strada Decebal din Cluj-Napoca, târgul și-a îndeplinit scopul, tinerii reușind să strângă aproape 1700 de lei pentru animale, sumă de care sunt mulțumiți.
„Am avut alături de noi și 3 dintre voluntarii activi, care au pregătit mici atenții – ceaiuri, prăjituri și alte bunătățuri – pentru persoanele care ne-au trecut pragul și cărora le mulțumim pentru susținere”, a precizat Roxana, de la Mustăcioșii Fericiți, pentru Cluj24.
Potrivit spuselor sale, își dorește să mai organizeze târguri, cu atât mai mult cu cât vrea să îi cunoască pe urmăritorii paginii, care le-au lăsat impresiile și gândurile de susținere printr-un mesaj scris într-o agendă.
Un târg cu de toate. Cum a început totul
De la stand, aceștia au putut achiziționa accesorii handmade pentru ei sau pentru animalele de companie, lese, hamuri, cărți, mărțișoare, bijuterii, produse de îngrijire, jucării și alte asemenea.
Și la târgul de data aceasta, echipa a adus câțiva dintre blănoșii luați în grijă, pentru ca vizitatorii să se joace și să îi cunoască personal, ca în târgul din vară, organizat la Zazen.
Primul târg a fost gândit ca o modalitate de a strânge fonduri pentru Gustav, un motan bolnav de peritonită infecțioasă felină (PIF), pentru care tratamentul ajungea la câteva mii de euro. Din nefericire, organismul i-a cedat înainte de eveniment, dar acesta s-a organizat, într-un final, în memoria lui, pentru a ajuta alte animale aflate în nevoie. Astfel, datorită lui Gustav, zeci de alte necuvântătoare luate în grija echipei Mustăcioșii Fericiți s-au bucurat de tratamentele și alimentele necesare pentru o viață mai bună.
Donează și tu
Banii strânși vor fi folosiți pentru tratamente, hrană și toate necesitățile următoare ale animalelor de care au grijă, peste 10 la număr.
Cei care doresc să susțină grupul de inițiativă clujean pot urmări paginile de Facebook și de Instagram și să contribuie cu o donație prin:
-
Revolut/BT Pay: 0773 778 870
-
Transfer bancar, titular Oltean Roxana Ioana, IBAN: RO89BTRLRONCRT0351052501
-
PayPal, cu un click aici
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






