Connect with us

EVENIMENT

VIDEO Lăsat singur și în BEx. Florin Cîțu a DEMISIONAT din funcția de președinte al PNL. Drum liber pentru Nicolae Ciucă

Publicat


Florin Cîțu a demisonat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal, după ce vicepreședinții partidului și liderii organizațiilor județe i-au cerut acest lucru. 

Tot astăzi și-a anunțat decizia de a demisiona și Dan Vâlceanu, secretarul general al partidului.

„Nu am avut șansa că vorbesc cu colegii mei, din păcate nu au vrut să participe la ședință, singura convocată statutar. Păcat că PNL arată astăzi că nu respectă statutul”, a afirmat Florin Cîțu după şedinţa Biroului Executiv al partidului, la care liderii filialelor locale nu s-au prezentat.

Cîțu a spus că ar fi vrut să își prezinte demisia în fața colegilor, dar pentru că nu au fost acolo, a înregistrat-o la partid.

La ședința convocată de președintele PNL au venit Dan Vâlceanu, care a spus vineri că își anunță demisia, dar și fostul președinte al partidului, Theodor Stolojan.

Liderii a 39 de organizații județele PNL au decis, vineri, convocarea, duminică, a Consiliului Național în ședință extraordinară, pe agenda căreia se va afla convocarea și organizarea Congresului Extraordinar : „O situație de criză impune măsuri de criză. PNL are nevoie de un nou management”.

Prim ministrul Nicolae Ciucă este cel care va prelua șefia PNL. Acest lucru se va face, probabil, în cadrul unui Congres extraordinar, care va avea loc în data de 10 aprilie.

UPDATE

Întrebat dacă demisionează și de la șefia Senatului, Florin Cîţu a răspuns: „Nu. Acolo sunt alte discuții, vom vedea ce se întâmplă și acolo”.

Întrebat, de asemenea, dacă are ceva să își reproșeze, Cîțu a răspuns că „această coaliție cu PSD pentru mine nu a fost un lucru natural, a fost greu de digerat”, dar tot ceea ce a făcut, indiferent de funcția în care era, a fost „pentru binele României”.

Chestionat, mai departe, dacă ar fi putut rămâne la conducerea PNL, în cazul în care nu ar fi existat coaliția cu PSD, Cîțu a spus „cred că da”.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate