Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, i-a binecuvântat pe credincioși la Nicula, de praznicul Adormirii Maicii Domnului

Publicat


Mitropolitul Andrei

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, a ajuns la final.

Credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, au fost binecuvântați de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat slujbele la Mănăstirea Nicula.

Credincioșii, binecuvântați de Mitropolit la Nicula

A fost sărbătoare mare la Nicula, în județul Cluj. Vineri, de Sfânta Maria, peste 25.000 de credincioși au participat la slujba oficiată de ÎPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți.

Motropolitul Andrei

Pelerinii au participat la slujbe și s-au rugat cu smerenie la icoana făcătoare de minuni de la Nicula. Unii au venit pe jos, parcurgând kilometri întregi, așa cum cere tradiția, alături chiar de Mitropolit.

Vineri, de la ora 9:00, pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie.

Pelerinii au mâncat apoi tradiționalele sarmale, iar la final și-au dorit să primească binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei.

Mii de oameni se roagă la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Pelerinii continuă să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Credincioșii stau la coadă, răbdători, deși este foarte cald, pentru a se închina și a spune o rugăciune.

Oamenii au așteptat astăzi și câte două ore pentru câteva clipe în fața icoanei, rugându-se în special pentru sănătate și pentru pac, în liniște și cu smerenie.

Și ÎPS Andrei s-a rugat vineri pentru pace în Ucraina și Orientul Mijlociu și pentru curmarea suferințelor.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate