EVENIMENT
VIDEO. Incendiu devastator la Sălicea. Două case și anexe au ars
Un incendiu a distrus două case, dar și anexe gospodăreși la Sălicea, în județul Cluj.
Pompierii s-a luptat ore în șir cu flăcările.
Incendiu devastator la Sălicea. Două case și anexe au ars
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această noapte și pe parcursul dimineții pentru a stinge un incendiu care a afectat o gospodărie din localitatea Sălicea, comuna Ciurila.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 02:40, astfel că la misiune au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate.
Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că o casă de locuit, împreună cu anexele sale, fuseseră cuprinse de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Totodată, incendiul se extinsese la o altă casă împreună cu o anexă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să limiteze pagubele
Echipajele ISU Cluj s-au axat pe stingerea incendiului, în paralel cu protejarea caselor din imediata vecinătate. De asemenea, exista un risc major de extindere a flăcărilor, întrucât toate imobilele erau construite din lemn. Din fericire, pompierii au reușit protejarea a altor două case de locuit.
Pe parcursul intervenției, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unui horn izolat necorespunzător. Misiunea s-a încheiat în urmă cu puține momente, după ce pompierii au înlăturat efectele negative ale incendiului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






