EVENIMENT
VIDEO. Horia Simu, director Ambulanța Cluj: În general, ambulanțele care se deplasează la intervenții nu au medic
În general, ambulanțele care se deplasează la intervenții nu au medic, declară directorul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj, Horia Simu, care spune că situația se regăsește în toată Europa, medicii fiind un fel de ”rara avis”.
Invitat la podcastul Human Hub de la Cluj24, realizat de Cristina Șendrea, Simu a precizat că echipajele SAJ se descurcă la fața locului foarte bine doar cu asistent medical și ambulanțier.
Pe de altă parte, mașina nu este dotată cu aparate medicale destinate analizelor performante. Bolnavul este stabilizat, preluat și dus apoi la Urgențe, iar într-un final la spitalul care poate ajuta bolnavul.
”Medicul se deplasează strict la accidente, la cod roșu, când este vorba despre o persoană împușcată sau înjunghiată, coloana vertebrală a sistemului medical de urgență fiind constituită din asistent medical și paramedic în toată Europa”, a precizat directorul SAJ Cluj.
Codul roșu se declanșează instantaneu
Horia Simu a dat asigurări că ceea ce se numește ”cod roșu de intervenție”, care se aplică în cazul accidentelor cu victime multiple, funcționează în toate județele țării. La Cluj, unde sunt foarte multe festivaluri, riscurile fiind foarte mari, acest plan se declanșează în maxim cinci minute de la anunțarea unui eveniment cu urmări grave.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






