Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Gândaci de bucătărie în zona food court în Iulius Mall Cluj. Alimente expirate. Amenzi date de Protecția Consumatorilor

Publicat

Publicitate

Pentru a verifica aspectele semnalate într-o reclamație primită de la consumatori, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic SC Iulius Mall Cluj SRL, din Cluj-Napoca, în data de 20.09.2022.

Ca atare, verificarea s-a derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi -, asupra respectării prevederilor legale în domeniu, la unitatea  menționată, ocazie cu care au fost constatate mai multe abateri.

Ca urmare a acțiunii, echipele de control ale CJPC Cluj au extins cercetarea și la alți 8 operatori economici care activau în zona de food court și au aplicat 9 amenzi contravenționale în cuantum de 245.000 lei.

Măsuri luate

Totodată, au fost dispuse următoarele măsuri complementare:

–        oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare și preparate în valoare de circa 4.500 de lei

–        oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru operatorul economic proprietar al spațiilor din zona food court

–        oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 5 operatori economici care activau în zona food court, având închiriate spații aici

–        oprirea temporară a prestării serviciilor până la la finalizarea lucrărilor de reamenajare, pentru unui operator economic care derula șantier de amenajare și, în paralel, blocul alimentar funcționa.

Abateri identificate de comisarii clujeni

      Prezența gândacilor de bucătărie în număr foarte mare în spațiile de tranzit

      Existența unor căi de acces improprii desfășurării activității de alimentație publică

      Comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită

      Schimbarea stării termice a unor produse și preparate

      Comercializarea unor produse alimentare și preparate fară elemente de identificare-caracterizare

      Folosirea unor spații de depozitare insalubre (cu rugină), aferente produselor din carne refrigerată și preparatelor calde/reci, precum și a congelatoarelor verticale și orizontale

      Utilizarea unor aparate frigorifice insalubre care nu funcționau la parametrii prevăzuți,  fiind  improprii depozitării produselor.

UPDATE. Poziția Iulius Mall

”Pe 20 septembrie 2022, în Iulius Mall s-a desfăşurat un control de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj, care a avut susţinerea totală din partea Administraţiei shopping mall-ului şi a operatorilor de alimentaţie publică.
În urma controlului, au fost identificate o serie de nereguli, care deja au fost remediate, astfel încât zonele de alimentaţie publică din Iulius Mall sunt funcţionale, cu avizul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj.
Ne cerem scuze clienţilor şi îi asigurăm că prioritatea noastră este oferirea unor servicii la cele mai înalte standarde, aşa cum i-am obişnuit până acum.

Respectarea normelor sanitare

Subliniem faptul că Administrația Iulius Mall Cluj este preocupată constant de respectarea normelor sanitare şi de igienă prevăzute de legislaţia în vigoare.

Iulius Mall Cluj realizează operațiuni de dezinsecție, dezinfecție și deratizare cu o frecvență sporită, mai exact de patru ori pe lună, în zona de food court, incluzând spațiile operatorilor, sala de mese, grupurile sanitare din proximitate și alte spații comune.

De asemenea, zilnic, după finalizarea programului, în zona food court se efectuează operațiuni complete de curățenie și degresare, atât în spațiile închiriate, cât și pe cele comune.

În ciuda tuturor acestor eforturi constante, a îndeplinirii programului de efectuare a dezinsecției în toate locațiile, a respectării etapelor, a frecvenței de realizare a proceselor, a calității și concentrației substanțelor folosite, sunt factori independenți de activitatea noastră care pot genera neconformităţi.

Le mulţumim clienţilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să revină cu încredere în food court-ul Iulius Mall”, a transmis Iulius Mall.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate