VIDEO FOTO. Studenți străini, dialog la UBB Cluj-Napoca despre relațiile interumane în era digitală. Transpunere scenică

În contextul social actual, prins la granița dintre real și virtual, performanță și autenticitate, proiectul „Human Relationships in the Digital Era” propune o formă inedită de înțelegere a prezentului: transformarea cercetării academice în experiență scenică. Timp de o săptămână, peste 90 de studenți străini din 18 universități diferite au luat parte la UBB Cluj-Napoca la o experiență care nu doar că i-a scos din zona de comfort, ci le-a oferit o perspectivă mai amplă asupra felului în care tehnologia — și mai ales inteligența artificială — modelează conexiunile umane.

Antropologia media ca studiu de analiză asupra comportamentelor digitale

Concret, „Human Relationship in the Digital Era” a început ca un proiect menit să analizeze modul în care tehnologiile noi modifică comportamentele umane și felul în care aceste cercetări pot fi apoi transpuse către public prin intermediul teatrului.

Astfel, proiectul - desfășurat sub coordonarea lect. univ. dr. Oana Ometa de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB Cluj-Napoca, alături de conf. univ. dr. Mihaela Mureșan și lect. univ. dr. Andrei Costina - a introdus treptat studenții în antropologia media și rolul acestei discipline, continuând cu cursuri despre metode de cercetare și interviuri semi-structurate.

În acest context, prezentările „Digital Anthropology” și „Transforming Interviews into Scripts” au vizat metodele de cercetare în antropologia digitală și modul în care datele obținute din interviuri pot fi transformate în piese de teatru care să conțină un mesaj educativ.

Focus grupuri

Iar pe lângă componenta teoretică, cursurile au servit și drept exercițiu de introspecție:

,,În cadrul cursului de antropologie media realizăm focus-grupuri în care am observat teme recurente: identitatea online, înlocuirea relațiilor reale, apelul la AI pentru consiliere sau validare. Pericolele sunt reale, iar tehnologia nu duce întotdeauna la rezultate pozitive”, explică Oana Ometa.

Astfel, discuțiile au depășit sfera strict academică, devenind un spațiu de reflecție asupra modului în care tehnologia influențează nu doar comunicarea, ci și felul în care tinerii își construiesc identitatea și își gestionează emoțiile în mediul digital.

În aceași idee, Milka, studentă la Universitatea din Girona, Contabilitate și Finanțe, este de părere că „evoluția tehnologiei, implicit a inteligenței artificiale, te poate ajuta în culegerea mai simplă a anumitor informații, însă niciodată în dezvoltarea unor relații interumane”.

”Sunt de părere că trebuie să ieșim mai mult și să ne concentrăm pe legăturile cu cei din jurul nostru, iar dacă folosim AI excesiv ajungem, indirect, să ne închidem, poate chiar să devenim antisociali”, a spus studenta.

Astfel, prin reprezentațiile scenice, studenții străini au reușit să transpună întreaga documentare acumulată în cadrul proiectului într-o formă creativă, tragând un semnal de alarmă cu privire la pericolele mediului digital și impactul acestuia asupra relațiilor interumane.

,,Cercetarea oferă conținutul, iar teatrul îl face ușor de înțeles pentru public”

Întrebată despre inițiativa de a îmbina cercetarea academică cu teatrul, Oana Ometa a subliniat rolul esențial al dramaturgiei în transmiterea mesajului: ,,teatrul permite transmiterea rezultatelor cercetării într-o formă accesibilă și emoțională. Cercetarea oferă conținutul, iar teatrul îl face ușor de înțeles pentru public”.
Proiectul a început, așadar, cu cursuri de antropologie media, axate pe metode de cercetare și realizarea interviurilor, continuând cu transformarea acestora în scenarii, ateliere de teatru și regie, și finalizându-se cu prezentarea proiectelor scenice.

Demersul, realizat în colaborare cu Facultatea de Teatru, s-a prezentat ca fiind complex și ambițios, îmbinând cercetarea academică cu practica artistică într-un context interdisciplinar.

,,Nu este primul proiect de acest gen pe care îl punem în desfășurare. Ne aflăm la a doua ediție, ediție care aduce, în plus, o noutate: implicarea tinerilor de la secția de actorie, în rol de mentori pentru studenții străini.” precizează Camelia Curuțiu Zoicaș, lect. dr. universitar la Facultatea de Teatru și Film. Alături de lectorul Răzvan Mureșan și 13 studenți din ani terminali, a coordonat, așadar, nouă echipe de câte aproximativ zece tineri care au adus în scenă subiecte diverse, precum: dating-ul online, dependența de AI și legăturile de familie în era digitală.

Două perspective asupra tehnologiei, transpuse scenic

Un exemplu concret de piesă care a captat atenția a fost cea realizată de a treia echipă, care a pornit de la problema imigranților, axându-se pe modul în care accesul tardiv la tehnologie poate crea dependență și accentuând dualitatea dintre o persoană dependentă și una care alege să trăiască conștient, prezent, lipsită de influența tehnologiei.

„Am prezentat două povești în paralel, a doi băieți care au migrat din cauza războiului” și care, ajunși într-un oraș nou, dezvoltat tehnologic, tind să experimenteze două moduri diferite de raportare la realitate și la tehnologie — ,,unul a început să ia fiecare decizie prin prisma inteligenței artificiale, de la ce locuri să aleagă până la ce să mănânce, în timp ce celălalt a ales să experimenteze viața cât mai departe de aceste mecanisme, alegând să iasă, să cunoască oameni și să trăiască experiențe directe.”

Ca mai apoi, în final, drumurile celor doi să se împletească, iar povestea să ilustreze ideea regăsirii umanului dincolo de influența tehnologiei.
„Am dorit ca prin această piesă să transmitem mesajul: Be human. Do the only things humans can do.” explică Justina, studentă la actorie.

Arta, duplicată de AI

În aceași ordine de idei, întrebată despre perspectiva personală asupra inteligenței artificiale în contextul actual, Justina subliniază efectul negativ avut în domeniul artelor: ,,arta adevărată este menită să fie personală, doar atunci poți ajunge la un public cu adevărat”.

Căci, având în vedere ultimul an, inteligența artificială a ajuns în punctul în care poate reproduce creații artistice, ridicând întrebări legate de valoarea expresiei umane, iar ,,în loc să ne ajute în acest demers, AI-ul ajunge să ne înlocuiască propria creație”.

,,Este ceva absolut groaznic și sper să ne revenim cât mai repede” conchide tânăra.

Iar pentru a încuraja o astfel de schimbare, inițiative precum ,,Human Relationships in the Digital Era” servesc drept platforme de educație media, contribuind la creșterea gradului de conștientizare colectivă, idee susținută și de Oana Ometa: ,,astfel de proiecte pot ajuta la diseminarea științei către publicuri de toate vârstele. Prin teatru, teme precum dependența de platforme, conflictele din familie sau ruptura dintre generații devin ușor de înțeles și pot genera conștientizare reală”.

Conștientizare care se produce, implicit, și în rândul studenților implicați în proiect: ,,participanții ajung să își analizeze propriul comportament online, deoarece cercetarea și interpretarea scenică pornesc din trăiri reale și din observații personale”.

Un prilej de explorare, dialog intercultural și schimb de experiențe

În același timp, în ceea ce îi privește pe studenții străini, proiectul a reprezentat și o invitație la explorare, dialog intercultural și schimb de experiențe, fiind vorba de un mediu educațional și cultural diferit. ,,Studenții participanți provin din domenii care nu au neapărat legătură cu teatrul — științe politice, studii sociale, litere, drept — astfel că experiența a fost una complet nouă pentru mulți dintre ei, de la procesul de documentare până la interacțiunea directă cu specialiști, precum psihologi din domeniu” explică Zoicaș.
„În plus, proiectul a reprezentat și prilejul de a intra în contact cu culturi noi și de a înțelege perspective diferite” adaugă profesoara.

Printre acești tineri se numără și Poli, studentă la drept în Bulgaria, care a perceput experința de a veni în România atât ca pe o ,,aventură” , cât și ca pe ,,un prilej de a iesi din zona de comfort”. Acum, întrebată la final de program ce anume a impresionat-o cel mai mult la România, aceasta a descris ,,mâncarea extraordinară” și ,,comunitatea foarte prietenoasă și deschisă”.

Îi place Clujul

De comunitate se leagă și Milka din Girona, care mărturisește cum studenții români au ajutat-o foarte mult să se integreze și să țină pasul cu cerințele programului. Iar spre deosebire de colegii ei din proiect, pentru Milka experiența s-a simțit mai familiară, dat fiind că se află a doua oară în țară: „Am mai vizitat România și în noiembrie anul trecut, când am stat la București — un oraș frumos, însă acum pot spune că îmi place mai mult Clujul.”
,,Este un oraș vibrant, colorat și cu un vibe tineresc.” argumentează ea.

Părere pe care, de altfel, i-o împărtăsește Kaja, studentă la Psihoterapie și Teologie în Slovenia: ,,și mie îmi place foarte mult orașul - apreciez cultura, precum și arhitectura veche a clădirilor și piețele largi – elemente care nu se prea regăsesc în țara mea.”

Un cadru educațional comun pentru studenții români și străini

Facem o trecere la studenții de la Facultatea de Actorie, care, dincolo de rolul lor artistic, au contribuit activ la ghidarea echipelor internaționale, asumându-și rolul de mentori în procesul de transpunere scenică a cercetării.
Astfel, această experiență a adus un aport semnificativ în parcursul lor ca viitori actori, după cum mărturisesc chiar aceștia: „Am simțit o evoluție în munca mea ca viitoare actriță. Punându-mă în locul lor, am înțeles mai bine cum se lucrează cu un regizor, mi-am dezvoltat empatia și capacitatea de înțelegere și, pur și simplu, o mai bună abilitate de a comunica cu oamenii alături de care lucrez”, spune Justina.
În același timp, colega ei, Mira, subliniază dimensiunea reflexivă a experienței: „Pentru mine, ei au fost ca o oglindă, prin care am avut ocazia să mă perfecționez în meseria de actor. Acest proiect m-a ajutat foarte mult să văd lucrurile din exterior, din rolul de îndrumător. Am înțeles mai bine perspectiva profesorilor mei și cât de provocatoare poate fi această meserie”.

Proces de învățare reciprocă

De asemenea, lucrând îndeaproape cu studenți din medii academice diferite, aceștia au fost provocați nu doar să își valorifice abilitățile actoricești, ci și să își adapteze modul de lucru la nevoile și stilurile variate ale echipelor: „Un lucru pe care îl pot spune este că, în sfârșit, mi-am înțeles atât de bine profesoarele! Acum, în ipostaza de mentor, am realizat cât de complex este să coordonezi mai mulți oameni. Pentru că există perspective diferite — câți oameni, atâtea perspective — nu este deloc ușor să ajungi la un numitor comun” precizează Justina.
Procesul a devenit, în acest fel, unul de învățare reciprocă, în care schimbul de idei și perspective a stat la baza fiecărei creații scenice: ,,M-a surprins plăcut și mulțimea de idei care veneau din partea lor - de la regie la personaje – idei pe care noi i-am ajutat să le pună concret în scenă, prin lentila noastră de teatru, astfel încât să se transpună cât mai bine mesajul la public” adaugă, de asemenea, studenta.

Impresii finale

Proiectul s-a încheiat cu anunțarea piesei câștigătoare, care a urmărit parcursul unei tinere care redescoperă, cu ajutorul familiei, importanța realității autentice, departe de lumea online. Piesă care, asemenea celorlalte, a tras un semnal de alarmă asupra efectelor mediului digital cu care se confruntă tinerii în relațiile interumane.
Cât despre munca din spatele acestui proiect, Oana Ometa precizează că: ,,m-a impresionat implicarea totală a studenților și seriozitatea cu care au tratat atât cercetarea, cât și partea artistică.”
,,Au fost foarte serioși, foarte implicați, au venit cu cele mai bune soluții și au încercat să transpună cât mai concret și expresiv toate ideile lor. A fost o experiență absolut fantastică, atât pentru noi, cât și pentru ei” o completează, în aceași idee, Camelia Zoicaș.

În concluzie, prin astfel de inițiative, se urmărește creșterea gradului de conștientizare asupra impactului tehnologiei, dar și promovarea unor forme alternative de învățare, născute din experiență proprie și expresie artistică: „Sper ca aceste spectacole, bazate pe cercetare academică, să ajungă pe scene mari, deoarece educația s-a realizat întotdeauna și prin artă, iar teatrul poate transmite mesaje sociale puternice într-un mod direct”,  încheie Ometa care a precizat că, pentru ea, a fost o experiență intensă și emoționantă”.

Proiect de suflet

”Am avut piele de găină pe toată durata reprezentațiilor. Este deja a doua ediție și simt că proiectul a evoluat semnificativ.
Pentru mine, acesta este un proiect de suflet, pe care l-am dezvoltat în cadrul cursului de antropologie media, ca un experiment pedagogic care explorează relația dintre cercetare, educație media și teatru documentar.
De această dată am reușit să transmitem un mesaj puternic despre relațiile umane în era digitală. Concluzia cea mai importantă pentru mine este că educația media poate fi realizată și prin intermediul teatrului documentar, care devine astfel un instrument de reflecție critică asupra tehnologiei și societății.
Mulțumesc tuturor cadrelor implicate – Camelia Curuțiu Zoicas, Mihaela Mureșan, Răzvan Mureșan și Andrei Costina. Mă bucur că ați crezut în această idee și că am reușit să construim împreună acest proiect”, a conchis Oana Ometa.

Bianca Matei