Connect with us

EVENIMENT

Antrenorul CFR Cluj: Mircea Lucescu a fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal

Published

on

Advertisement

1010Tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Daniel Pancu, şi-a luat rămas bun, joi, la Arena Naţională, de la fostul său antrenor Mircea Lucescu, pe care l-a numit "darul lui Dumnezeu pentru fotbal".

 

Mircea Lucescu a fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal

"Nu există cuvinte să poată fi caracterizat... poate în momentele astea să spui despre el că a fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal şi pentru oamenii care iubesc fotbalul. Eu am trăit alături de nea Mircea patru ani, doi la Rapid şi doi la Beşiktaş. A fost un om informat întotdeauna, cu o pasiune dusă la extrem, un om al detaliilor. El găsea mereu calea cea mai simplă să te dezvolţi. Cariera mea, cu tot talentul dat de Dumnezeu, fără Mircea Lucescu ar fi fost poate nici la jumătate. Pentru că aşa cum s-au pierdut mulţi jucători, la fel poate m-aş fi pierdut şi eu. A fost o şansă, o binecuvântare să îl am antrenor la 19 ani", a spus Pancu la ieşirea din stadion.

Tehnicianul a menţionat că în ultimele convorbiri pe care le-a avut cu Mircea Lucescu a simţit că sfârşitul acestuia este aproape.

 

E o pierdere imensă

 

"E o pierdere imensă... dar, toţi ne naştem, toţi murim. Din viaţă rămânem cu faptele noastre. El are fapte pentru 1.000 de vieţi. Nu mai ştiu când l-am văzut ultima oară, însă în discuţiile de la telefon, ultimele discuţii, l-am simţit că este stins. Se simţea în voce, pentru că îl cunoşteam foarte bine", a mai afirmat Pancu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, este depus de miercuri la Arena Naţională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până tîn această seară la ora 20:00.

Sicriul, acoperit cu drapelul României, a fost aşezat pe o scenă construită pe esplanada de la Tribuna Oficială a Arenei Naţionale. La căpătâiul fostului selecţioner a fost aşezată o fotografie a acestuia şi o coroană albă de flori, iar în stânga şi dreapta se află patru membri ai Gărzii de onoare a Jandarmeriei Române.

Conform programului anunţat de Federaţia Română de Fotbal, ceremoniile funerare se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, sub măsuri stricte de securitate şi protocol.

 

Vineri, ultima zi a ceremoniilor, va fi marcată de discreţie şi solemnitate, cu evenimente desfăşurate în două locaţii. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie din Capitală, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea la biserică este strict limitată la familie şi invitaţii apropiaţi. Ceremonia de înmormântare este programată să înceapă la ora 12:20, la Cimitirul Bellu din Capitală. Momentul înhumării (ora 13:10) va fi precedat de onoruri militare, recunoscând astfel meritele deosebite ale regretatului antrenor.

Conform dorinţei familiei, accesul publicului larg va fi restricţionat în incinta cimitirului, zona fiind delimitată exclusiv pentru cercul restrâns de apropiaţi.

Sub Mircea Lucescu, reușită de excepție a României în Liga Națiunilor

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat marţi, la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde fostul antrenor era internat. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a precizat că decesul a fost declarat în jurul orei 20:30.

Mircea Lucescu a fost internat de urgenţă pe 29 martie la Spitalul Universitar Bucureşti, după ce i s-a făcut rău în timpul unei şedinţe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naţionale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în faţa Turciei (0-1), din 26 martie.

Lucescu nu a făcut deplasare cu naţionala în Slovacia, reprezentativa României fiind condusă de secundul Ionel Gane la meciul amical pierdut marţi cu 0-2.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, la 2 aprilie, prin intermediul site-ului oficial, că antrenorul Mircea Lucescu şi-a încheiat mandatul de selecţioner al echipei naţionale a României.

Sub conducerea lui Mircea Lucescu, România a reuşit o campanie de excepţie în Liga Naţiunilor, în urma căreia reprezentativa a obţinut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Cupa Mondială din vara aceasta. Bilanţul său pe banca naţionalei în această perioadă cuprinde 11 victorii, 1 egal şi 6 înfrângeri.




Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Știri din Alba

Advertisement
Advertisement
Advertisement