EVENIMENT
VIDEO FOTO. Sports Festival CONTINUĂ la Cluj-Napoca. Azi intră în scenă Steffi Graf, Andre Agassi, Simona Halep și Andrei Pavel

Sports Festival continuă sâmbătă cu marele meci demonstrativ de tenis care va avea loc începând cu ora 18:00, în BTarena. Meciul se va juca pe suprafață hard. Invitații speciali sunt Andre Agassi și Steffi Graf, doi dintre cei mai mari jucători ai tenisului mondial.
Zona de inițiere va fi deschisă între orele 10:00-19:00. Aici, cei mici, dar și cei maripot să încerce gratuit cele 30 de sporturi disponibile anul acesta în zonele special amenajate: aikido, atletism, baschet, bocce, caiac, ciclism, cross training, functional training, dance, escaladă, fotbal, gimnastică ritmică, gimnastică aerobică, kyokushin, handbal, majorete, roundnet, rugby, șah, schi fond, tenis de câmp, volei, judo, patinaj pe role, fitness Worldclass, golf, tenis de masă, canicross, evaluare motrice și badminton.
VIDEO FOTO. Sports Festival CONTINUĂ la Cluj-Napoca. Azi intră în scenă Steffi Graf, Andre Agassi, Simona Halep și Andrei Pavel
Sports Talks aduce în fața publicului noi personalități importante din lumea sportului care vor vorbi despre tema acestei ediții: motivația. Participanții vor putea descoperi povești fascinante de culise. Moderatori: Cristian Mîndru și Mihnea Măruță.
Sâmbătă, 15 iunie
● 11:00 – 11:30 – Toma Coconea, atlet de anduranță și parapantist, singurul participant la toate edițiile Red Bull X-Alps din lume
● 11:45 – 12:15 – Constantina Diță, fostă atletă, campioană olimpică la maraton
● 12:30 – 13:00 – George Baltă, speaker motivațional, fost rugbist
● 13:15 – 13:45 – Virginia Ruzici, fostă jucătoare profesionistă de tenis (BEST: 8WTA), fost manager al Simonei Halep și comentator Eurosport
13:45 – 15:15 – Coffee Break
● 15:15 – 15:45 – Theo Cercel, preparator fizic român care a lucrat cu: Simona Halep, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan
● 16:00 – 16:30 – Emi Cățe, jucător de baschet român (U-BT Cluj-Napoca)
● 16:45 – 17:15 – Ania Caill, cea mai bună schioare alpină din România, singura reprezentantă a României în Cupa Mondială de Schi Alpin, cu două participări la Jocurile Olimpice de Iarnă & Ioan Achiriloaie, antrenorul Aniei Caill, fost schior profesionist de schi alpin olimpic (Jocurile Olimpice 2014)
Jorge și Ștefania vor fi invitații speciali de sâmbătă la circuitul Survivor România, locul unde fanii celebrei emisiuni se pot întrece în forță, rezistență și îndemânare.
La scena mare a festivalului revin cei de la Voltaj. Concertul lor a fost reprogramat din cauza vremii sâmbătă, laora 16:00. Seara atmosfera va fi întreținută de MC Dylma. În timpul zilei, la scenă vor fi organizate diverse clase de aerobic, fitness și dans.
Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sport din România, a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediție. În 2023, a atras un număr record de participanți: peste 150.000 de copii și adulți au descoperit și s-au bucurat de un întreg univers al sportului. Festivalul înseamnă 4 zile dedicate sportului care includ activități de inițiere, provocări sportive, super campioni față în față cu fanii, la Sports Talks, masterclassuri dedicate profesioniștilor, crosul Supereroilor, competiții, parada cluburilor sportive și evenimente demonstrative care transformă sportul într-un adevărat spectacol.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






