Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO FOTO. Protestul părinților și elevilor la Școala ”Ion Agârbiceanu”. Elevii de clasa zero, mutați la altă școală

Publicat


Peste 50 de părinți care au copiii în clasa zero la Școala ”Ion Agârbiceanu” din Cluj-Napoca protestează luni dimineață față de decizia conducerii unității de a-i muta pe cei mici la Liceul ”Anghel Saligny”.

Părinții, care au venit împreună cu copiii, sunt revoltați pentru că nu au fost anunțați oficial despre mutare, ci doar au primit mesaje în care li se spunea că cei mici vor fi mutați din data de 13 decembrie.

”Vor fi mutați în niște foste cămine, foarte mici ca suprafață, vor sta foarte îngrămădiți. Copilul, dacă merge la baie, deranjează toată clasa la cât de mică e. E ceva improvizat”, a reclamat mama unui copil.

agar 1

Citește și Părinți REVOLTAȚI. Aproape 200 de ELEVI clujeni MUTAȚI de la o școală la alta. Director: Este spre BINELE copiilor

O alta s-a declarat revoltată că nu se se asigură măcar transportul elevilor de clasa zero în noua clădire.

”Noi aici l-am înscris pe copil, la Agârbiceanu, trebuia să ne spună de la început, să se specifice în contract că ulterior vor fi mutați copiii. Cu directoarea nu se poate discuta”, a spus aceasta.

agar 0 3

Un alt părinte a acuzat-o pe directoare că se comportă ca și cum școala ar fi a ei, iar altul a acuzat faptul că nu se respectă drepturile copiilor la educație.

Părinții au adunat semnături pe un memoriu în care își exprimă nemulțumirea și se împotrivesc mutării cu atât mai mult cu cât, atunci când s-au făcut înscrierile în clasa zero, nu a spus nimeni nimic referitor la numărul de locuri iar acum cei din conducerea școlii se trezesc că nu sunt suficiente și trebuie să-i mute.

agar 7

Mesajul primit de părinți

Părinții au primit un mesaj de la conducerea școlii, fără alte detalii, și se declară revoltați că li s a transmis această informație pur și simplu pe sistemul „am obținut clădirea, îi vom muta”.

”Dorim să vă anunțăm că am obținut spațiul din clădirea Colegiului Tehnic „A. Saligny”(spațiu atât de necesar desfășurării în bune condiții a procesului instructiv-educativ).

Prin urmare, începând cu data de 13.12.2021, clasele pregătitoare își vor desfășura activitățile în noua clădire de pe strada B-dul 21 Decembrie 1989,nr. 128-130, cu intrare din Dorobanților. Orele vor începe la ora 8.30, ora va fi de 50 de minute, iar pauza de 10 minute. Mobilierul pentru sălile de clasă este nou, corespunzător clasei pregătitoare. Restul detaliilor vă vor fi oferite de către domnii /doamnele învățătoare. Mulțumim pentru înțelegere!”, se arată în mesaj.

La protestul spontan și-a făcut apariția și un echipaj de poliție.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

agar 0 2

 

agar 4



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

FOTO. Contracte de 75 de milioane de euro pentru infrastructură educațională, semnate la Cluj-Napoca de ministrul Educației

Publicat

De

Lifia Deca, ministstrule Educației, la Cluj

Mai multe contracte pentru infrastructură educațională, în valoare totală de 75 de milioane de euro au fost semnate, sâmbătă, la Primăria Cluj-Napoca de către ministrul Educației, Ligia Deca, și rectorii și prorectorii unor universități din România.

Primarul Emil Boc, gazda evenimentului, a afirmat că evenimentul educațional de la Cluj-Napoca este unul de amploare istorică.

Salt istoric pentru România

”Semnăm contracte de 75 de milioane de euro pentru infrastructură educațională, învățământ universitar și preuniversitar.

Ceea ce face România prin programul de 1 miliard de euro din PNRR pentru educație este un salt istoric care va lăsa urme profunde pozitive în societatea românească. Avem nevoie mai mult ca niciodată să le dăm românilor motive reale să stea acasă.

Nu rămâi acasă dacă nu ai motive să rămâi acasă. Știm bine că românii, din foarte multe motive, care țin de calitatea vieții de educație, de sănătate, de infrastructură, de salarii pleacă din România. Obiectivul nostru este să creăm condiții, aici, acasă pentru ca ei să rămână și să aducă cea mai importantă valoare pe care o avem, resursa umană, pentru societatea românească.

Acest program din PNRR va fi momentul de cotitură în ceea ce înseamnă trecerea la un alt nivel a acestei țări, pentru că oamenii vor rămâne acasă dacă vor avea condiții de educație, de sănătate, de calitatea vieții, de slujbe mai bune, infrastructură”, a spus Boc.

 

Educația, prioritate la Cluj

Potrivit acestuia, la Cluj educația este o prioritate, fiind investite 43 de milioane de euro din fonduri locale și europene pentru a construi un echivalent de șase școli pentru 2697 de elevi.

”Educația rămâne cea mai bună și mai eficientă investiție din lume,  educație este cea mai bună cale pentru a ieși din sărăcie și a avea o viață  mai bună, educația este cel mai bun antidot la antisemitism, la violență, la tot ce înseamnă comportament nedemocratic.

Banii din PNRR vor contribui la sprijinirea universităților să-și atingă potențialul de inovare de care dispun. Avem o uriașă rezervă de inovare pentru universități din România, trebuie doar să le acordăm acest sprijin ca să treacă la nivelul următor.

Viitoarea putere soft a lumii va fi  puterea inovației. Cine găsește inovare, va câștiga pe toată planurile și Europa investește masiv pentru că trebuie să recupereze decalajele de  dezvoltare în raport cu SUA sau China”, a precizat Emil Boc.

Clujul, oraș etalon

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la rândul său că aceste contracte de finanțare înseamnă transformarea din punct de vedere al infrastructurii în învățământul universitar și preuniversitar, fiind vorba despre cămine noi, cantine, locuri de relaxare pentru studenți.

”Ne aflăm într-un oraș etalon, Clujul este un model a ceea ce înseamnă rezultatele la diverși indicatori, de la rezultatele la evaluări naționale, la cei de inovare. Este un loc unde vedem o preocupare continuă și constantă e comunității pentru educație.

PNRR are o componențtă importantă pentru educație, peste 3,5 miliarde euro pentru 5 ani, iar din această componentă un miliard de euro a mers pentru schimbarea feței școlii românești, dotări pe săli de clasă și laboratoare și pe digitalizare.

Investițiile din județul Cluj sunt de 150 de milioane de euro, Clujul fiind  printre județele românești cu cea mai mare investiție în educație ca valoare și calitatea proiectelor”, a afirmat Deca.

În ceea ce privește cele 13 contracte semnate pentru universități, Ligia Deca a spus că acestea vor deservi peste 8000 de studenți.

”Transilvania, din punct de vedere al învățământului superior, reprezintă un pol de atractivitate internațională”, a precizat ministrul Educației.

Rectori participanți

La ceremonia de semnare a contractelor au participat prof. univ. dr. Cornel Cătoi – USAMV Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Vasile Țopa – UTCN, prof. univ. dr. Anca Buzoianu – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Valer – Daniel Breaz – Universitatea „1 Decebrie 1918” Alba Iulia, prof. univ. dr. Constantin Bungău – Universitatea din Oradeap, rof. univ. dr. Sorin Radu – Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș, general de brigadă prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan – Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” Sibiu, prorector prof. Dan Lazăr / prof. Cristian Litan- UBB Cluj-Napoca.

De asemenea, a fost prezentă și șefa ISJ Cluj, Marinela Marc.

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. Artistul italian Michele Savino, pasionat de Suiseki, își expune lucrările la Cluj

Publicat

Artistul italian Michele Savino

Galeria de Artă Contemporană IAGA din Cluj-Napoca organizează o expoziție a artistului italian Michele Savino.

Michele Savino s-a remarcat prin lucrarea Gabinetto Archeologico, care a fost și premiată.

Vernisajul expoziței “Erosioni Sospese” – Erodări suspendate, a avut loc vineri, 5 iulie.

Artistul italian Michele Savino, pasionat de Suiseki, își expune lucrările la Cluj

Expoziția reprezintă o încununare a succesului artistului, câștigător al Premiului Galeriei, acordat cu ocazia celei de-a 14-a ediții a Premiului Combat, în iulie 2023, la Livorno.

Michele Savino s-a remarcat prin lucrarea Gabinetto Archeologico, din 2018, nominalizată la secțiunea Grafică, primind inclusiv o mențiune specială din partea juriului.

Opere expuse în premieră

De asemenea, expoziția este deschisă de lucrarea care a inițiat acest proiect, Gabinetto Archeologico, însă, aceasta include și operele artistului din 2023 și din 2024, majoritatea necunoscute publicului până în acest moment.

Printre operele expuse se regăsesc și pietrele Suiseki, însă acestea fac parte din colecția personală a artistului, nefiind de vânzare.

Camilla Remondina, curatoarea expoziției spune că subiectele operelor artistului italian sunt erodate, „indefinite până la punctul în care se apropie de abstracție, dar suspendate, înghețate în clipa reprezentării lor picturale”.

“Artistului i se încredințează sarcina de a exalta procesul degenerativ al acestora, contrar picturii tradiționale care ar dori să le păstreze aspectul înfloritor: el le consumă mai accentuat, acționând asupra lor ca un timp implacabil […] și le colorează cu tonuri acide, diferite de realitate, pentru a ne reaminti că nu privim obiectul în sine, ci reprezentarea lui, așa cum amintea René Magritte într-una din celebrele sale lucrări”, arată aceasta.

Michele Savino: Fiecare subiect în parte este o relicvă

Michele Savino a stat de vorba cu Cluj24.ro despre arta și hobby-urile sale, printre care se numără Suiseki, arta aranjării pietrelor.

I.M.: Atunci când creați, la ce vă gândiți?

M.S.: În momentul în care creez o lucrare, încerc să eludez imaginea unei relicve arheologice.

Fiecare subiect în parte este o relicvă, pe care încerc să o consum.

Pasiunea pentru „pietrele savantului”

I.M.: Ce alte hobby-uri mai aveți?

M.S.: Colecționez mai multe obiecte: Suiseki, care potrivit artei japoneze, sunt pietre găsite în natură, cu un aspect deosebit de plăcut, numite în China și „pietre ale savantului”.

Eu mă ocup de realizarea piedestalelor pe care stau aceste roci. Aceste pietre sunt un fel de sculpturi naturale.

De asemenea, îmi place să pictez, să cultiv bonsai. Toată cercetarea mea este legată de pasiunea pentru Suiseki.

De la 15 ani și până în prezent, am aproximativ 60 de exemplare colecționate. În toată cercetarea mea există un fir roșu care leagă toate elementele.

Acesta nu este doar japonez și chinez, ci și oriental: caligrafia, estetica orientală. Doresc să subliniez și faptul că nu este niciodată o imagine creată de la zero, ci este o intervenție asupra ceva ce deja există.

Acest lucru presupune a face ceva nou, fără să fie prea nou, prea contemporan, dar în același timp este ceva care se uită și la trecut, un trecut ancestral, preistoric.

I.M.: Cum v-ați descoperit această pasiune pentru pietrele Suiseki?

M.S.: A fost descoperită în timp. A început cu un bonsai, apoi am facut cercetările. Totul este legat de acest material, piatra, care rezistă în timp. Toate aceste lucrări s-au născut din raportul constant, incluzând și contactul tactil, dintre mine și obiectele din colecție.

Legătura cu natura

I.M.: Cum vă plăcea să vă petreceți timpul atunci când erați copil?

M.S.: În principal singur, nu aveam aceleași pasiuni ca ceilalți copii, să merg la joacă, să socializez, așa cum mă sfătuia și mama.

În gimnaziu am început să colecționez reptile: cameleoni și altele asemenea, inclusiv specii de insecte din America Centrală.

Pe lângă scopul propriu-zis de a le colecționa, insectele serveau și ca hrană pentru reptile, de aceea, uneori, mă trezeam cu lăcuste și greieri care zburau prin cameră și pe care trebuia să le prind, apoi, cu plasa, pentru a hrăni reptilele.

În concluzie, toate aceste pasiuni au legătură cu natura. Ele se sedimentează și, inevitabil, se reflectă în opere și, chiar dacă nu se vede, ceva din reptilele care mi-au fost dragi, încă de mic, se regăsește și în lucrările pe care le-am făcut.

Michele Savino s-a născut în Bergamo, Italia, în 1989. El și-a concentrat cercetarea, în mod progresiv, asupra conceptului de imagine ca artefact pictural.

Expoziția este deschisă până în 27 iulie 2024.

Interviu realizat cu ajutorul managerei Galeriei, Rosalba Di Pierro.

Ioana Mărcuțianu

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Micii sportivi al clubului clujean de karate Elite Martial Arts nu au vacanță. Se antrenează de trei ori pe zi în Harghita

Publicat

karate

Sportivii clubului clujean de karate Elite Martial Arts nu iau vacanță ca alți elevi ci se pregătesc intens în această perioadă de vară chiar dacă ratează Campionatul Mondial de Karate din Mexic din cauza costurilor foarte mari de deplasare.

Micii sportivi continua sa se antreneze, iar în aceasta săptămână participă la o tabăra de kumite alături de antrenorul lotului național Jozsef Drocsa în județul Harghita la Borzont unde sportivii beneficiază de 3 antrenamente pe zi.

Este vorba de Trif Daria, Chis David, Chis Andrei, Florea David, Truță Denis și Poenar Gabriel.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum se comunică șoferilor procesul-verbal de CONSTATARE și sancționare a contravenției? Noi PREVEDERI legale

Publicat

politist rutiera bun

Au apărut noi prevederi legale în ceea ce privește procedura de comunicare către șoferi a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

„În contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranței rutiere, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, informează conducătorii de vehicule noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravenției.

Cum se comunică șoferilor procesul-verbal de CONSTATARE și sancționare a contravenției? Noi PREVEDERI legale

Așadar, unitatea din care face parte agentul constatator nu mai este obligată să comunice la domiciliul contravenientului un exemplar al acestuia în cazul în care:

Procedura comunicării procesului-verbal atunci când contravenientul, deşi prezent la încheierea procesului-verbal, refuză primirea acestuia: dacă refuzul primirii procesului-verbal este înregistrat audio-video de către polițist, cu un mijloc tehnic din dotare, acest aspect fiind menționat în cuprinsul documentului de constatare, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc.

Pentru a obține o copie, demersurile vor fi întreprinse de către contravenient, care va trebui să solicite ulterior emiterea acesteia unității din care face parte agentul constatator.

Totodată, polițiștii sunt prezenţi pe drumurile publice din judeţ, pentru menţinerea unui climat rutier sigur şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, comunicându-le participanților la trafic și noile prevederi.

Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să manifeste prudenţă, să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax