Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. PERCHEZIȚII în Iara și Viișoara, într-un dosar de BRACONAJ. Au fost găsite ARME și trofee de vânătoare

Publicat


Pe 31 august 2023, polițiștii din Turda au efectuat percheziții la domiciliul a 4 bărbați din Iara și Viișoara, jud. Cluj, suspectați de braconaj. Au fost găsite arme și trofee de vânătoare.

„La data de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, la locuințele a 4 bărbați, situate în comunele Iara și Viișoara.

braconaj 1

În cadrul perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 2 arme de vânătoare și echipamente de ochire de aproximativ 10.000 de euro, deținute în mod legal, dar despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite în mod ilegal, de 8 trofee de animale de diferite specii, care ar proveni din activități ilicite, sumele de 4.250 de euro și 6.200 de lei, precum și alte bunuri de interes în cauză.

braconaj 2

braconaj 3

De altfel, au fost percheziționate 3 autoturisme, fiind descoperite urme materie cu aspect biologic, specifice activității de vânătoare.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

braconaj 4

braconaj 5

În continuare sunt efectuate activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uzul de armă fără drept și transportul vânatului fără respectarea dispozițiilor legale.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ECONOMIE

Euro s-a stabilizat la 5,1 lei, după ce a atins trei maxime istorice. Ce a „calmat” piața valutară

Publicat

De

Cursul euro s-a stabilizat

Cursul euro a coborât ușor, după ce a atins trei maxime istorice.

Analistul economic clujean Radu Georgescu arată că situația politică din România întârzie corectarea dezechilibrelor economice.

Euro s-a stabilizat la 5,1 lei

Reducerea distanței dintre candidații din turul al doilea al prezidențialelor și eforturile băncii centrale, care a folosit instrumentele de care dispune, au calmat piața valutară iar cursul euro a coborât, după trei ședințe în care au fost atinse tot atâtea maxime istorice, arată economistul Radu Georgescu.

Vineri, media euro a scăzut de la recordul de 5,1222 lei la 5,1165 lei, în condițiile în care culoarul de tranzacționare s-a îngust semnificativ. Marțea trecută, euro a crescut de la 4,978 la 5,0985 lei, pentru ca la sfârșitul săptămânii cotațiile să fie de 5,113 – 5,124 lei, cu închiderea pieței la 5,119 lei.

Cauzele crizei

Cauzele actualei crize, arată Radu Georgescu, sunt reprezentate de situația politică dificilă, cu riscul preluării guvernării de către izolaționiști, respectiv părăsirea guvernării de către PSD, ceea ce întârzie corectarea dezechilibrelor economice, având în vedere că România se confruntă cu cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, de peste 9% din PIB.

Un raport S&P Global atrage atenția asupra faptului că „accesul guvernului la piaţa de eurobondurilor s-a deteriorat, ceea ce a dus la presiuni asupra cursului de schimb şi asupra pieţei obligaţiunilor interne”.

Analiștii, spune Radu Georgescu, consideră că o posibilă convocare a unor alegeri parlamentare anticipate va afecta reducerea deficitelor gemene, bugetar și comercial, și va limita accesul la piețele financiare, locale sau externe.

Peviziuni pe euro până la sfârșitul anului

În aceste condiții, spune economistul clujean, analiștii băncilor și-au revizuit previziunile pentru sfârșitul anului și văd cursul la 5,1 lei/euro, cu o creștere la 5,20 lei în 2026.

Reamintim că bugetul de stat a fost construit pe un curs mediu anual al euro de 5,05 lei.
Pentru a scumpi leul și a tempera presiunile din piață, BNR a absorbit lichiditatea din segmentul monetar, iar indicii ROBOR au crescut la nivel săptămânal cu peste 20%, dar se mențin sub pragul de 7,5% al ratei Lombard la care pot apela băncile comerciale pentru împrumuturi de la BNR.

ROBOR la trei luni a continuat să crească

La sfârșitul săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,25 la 7,31%, nivel care nu a mai fost atins din ianuarie 2023.

Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,31 la 7,45%, cel mai ridicat nivel din 13 februarie 2023, iar cel la 12 luni de la 7,30 la 7,46%.

Luni, Finanțele au fost respinse ofertele de cumpărare ale băncilor pentru o emisiune cu scadența în aprilie 2029, care a avut o valoare programată de 500 milioane lei.

Sub presiunea necesității de a finanța bugetul, susține Radu Georgescu, Trezoreria a atras joi 526 milioane lei, cu scadența la sfârșitul acestui an, pentru care a acceptat o dobândă medie de 8,21%.

Dolarul a crescut din nou

Decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a menține dobânzile directoare la 4,25 – 4,50% a depreciat euro, care a închis vineri pe piețele americane la 1,1248 dolari. Cursul monedei americane a crescut de la 4,3903 la 4,5490 lei.

La sfârșitul săptămânii, cursul francului a coborât de la maximul istoric de 5,4930 la 5,4699 lei. În schimb, media lirei sterline a urcat de la 6,0212 la 6,0357 lei.

Prețul gramului de aur a coborât

Prețul gramului de aur a coborât la finalul săptămânii de la maximul istoric de 487,0692 lei la 486,4063 lei, evoluție datorată scăderii unciei la 3.272,90 – 3.348,40 dolari.

Bitcoin a revenit peste pragul de 100.000 dolari, evoluție datorată, în opinia analiștilor, schimbărilor care intervin în politicile tarifare ale administrației republicane. Pe de altă parte, criptomoneda beneficiază de schimbarea de atitudine a investitorilor, care își pierd încrederea în statul de „refugiu sigur” al dolarului american.

La sfârșitul săptămânii, bitcoin fluctua între 103.400 și 104.900 dolari iar ethereum se tranzacționa în culoarul 2.450 – 2.600 dolari, mai arată Radu Georgescu.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Val de VREME rece la Cluj, până joi. Temperturi foarte scăzute noaptea. La munte va NINGE

Publicat

De

Ninsori la munte în Cluj, în mai

Administrația Națională de meteorologie anunță că vremea se menține rece la Cluj, până joi, 15 mai.

La munte va ninge și, local, se va depune strat de zăpadă.

Val de VREME rece la Cluj, până joi

Valul de vreme rece persistă la Cluj. Conform meteorolorgilor, vremea va fi seosebit de rece până joi, 15 mai. Conform meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 19 grade. Minimele termice vor avea valori între 2 și 10 grade și s-ar putea forma brumă.

La munte, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO VIDEO. „U” Cluj – FCSB, 0-2. Ștefănescu, reîncărcat, înscrie o DUBLĂ

Publicat

u-fcsb

Universitatea Cluj a întâlnit FCSB, duminică seara pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal. Bucureștenii erau deja campioni după egalul dintre CSU Craiova și CFR Cluj, în timp ce clujenii se luptă cu Rapid pentru un loc în Conference League. Meciul a fost tranșat de cele două goluri ale renegatului Ștefănescu, în min.72 și 77. 

Echipe de start:

„U” Cluj: Gertmonas – Artean, Masoero, Cristea, Oancea – Codrea, Nistor – Macalou, Fabry, Thiam – Blănuță
Rezerve: Lefter, Cosa, Mitrea, Oaidă, Rață, Opriș, Ovidiu Popescu, Silaghi, Bota, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FOTO VIDEO. „U” Cluj – FCSB, 0-2. Ștefănescu, reîncărcat, înscrie o DUBLĂ

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Lixandru – Cisotti, Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea
Rezerve: Zima, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Chiricheș, Toma, I. Cercel, Al. Băluță, Musi, Gele, Alhassan, Gheorghiță
Antrenor: Elias Charalambous

Stadion Cluj Arena
Arbitru Marian Barbu (Făgăraș). Asistenți George Neacșu (Cîmpulung Muscel), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR Sebastian Colțescu (București). Asistent VAR George Găman (Craiova)

u-fcsb

u-fcsb

u-fcsb

Partida începe sub semnul echilibrului, cu o audiență generoasă în tribune. Bucureștenii, mai relaxați, văzându-se cu sacii în căruță, în timp ce clujenii mai crispați, pentru ei meciul având o miză importantă.

Prima ocazie a clujenilor vine în min.16, când Nistor șutează peste poartă.

În min.24, șutul lui Thiam este apărat de Târnovanu. În min.30, Gertmonas respinge peste poartă șutul lui Octavian Popescu.

Apoi urmează două minute de foc la poarta bucureștenilor: mai întâi, masoero trimite cu capul în bară, apoi Crețu șutează peste poartă dintr-o poziție excelentă. La faza următoare, Macalou dă pe lângă minge din 8m.

În min.42, Blănuță este tras ușor de tricou în careu de Crețu, Marian Barbu fluieră penalty, apoi, la intervenția VAR-ului, revine asupra deciziei.

În repriza a doua, aceeași desfășurare, cu clujenii atacând și bucureștenii mulțumindu-se să se apere și să contraatace. Din păcate, „U” nu reușește să fie foarte periculoasă.

În min.66, Macalou șutează periculos de la marginea careului însă mingea trece pe lângă poartă. Două minute mai târziu, Blănuță trimite peste poartă cu capul.

„Antrenorul” Becali îl trimite în joc pe Ștefănescu care, auzind că vrea să-l dea afară, marchează repede două goluri, în min.72 și 77 și rezolvă meciul.

„U” așteaptă ajutor de la frații dinamoviști în partida de luni contra Rapidului, în timp de FCSB continuă petrecerea începută sâmbătă seara, pentru cel de-al doilea titlu consecutiv.

Notele Cluj24:

Gertmonas 7 – Artean 6, Masoero 6, Cristea 6, Oancea 6 – Codrea 6, Nistor 6 – Macalou 6, Fabry 5, Thiam 6 – Blănuță 6,
Opriș, Silaghi, Bota, Miranyan 5

Citește mai departe

EVENIMENT

Lucrările la Autostrada Transilvania, în aer. Umbrărescu a rămas fără bani?

Publicat

Autostrada Transilvania

UMB va opri lucrările pe Autostrada Transilvania, dar și pe A8 – Autostrada Unirii, scrie Libertatea, care a publicat mai multe mesaje ale muncitorilor.

Aceste mesaje, în care oamenii spun că UMB va închide șantierul de pe A8 săptămâna viitoare, au fost făcute publice pe pagina de Facebook Drum Expres Focșani Brăila Constanța.

Lucrările la Autostrada Transilvania, în aer. Umbrărescu a rămas fără bani?

În aceste mesaje se arată, de asemenea, că lucrările vor fi oprite și pe A3 – Autostrada Transilvania. Conform mesajelor, UMB, companie deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar fi blocat toate plățile pentru aceste șantiere.

„Din păcate, este adevărat, UMB închide șantierul Autostrăzii A8, începând cu săptămâna viitoare. Muncitorii au fost anunțați. Și A3 se oprește”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook amintită mai sus.

Acolo au fost postate și mesaje care circulă între cei care lucrează pe autostradă.

„Și A8, de sâmbăta viitoare, oprește… E sigur. Oamenii au fost anunțați”, este unul dintre mesaje.

„Și la Cluj au fost anunțați muncitorii că vor intra în liber săptămâna viitoare și nu se știe pe ce perioadă”, se arată într-un alt mesaj.

O altă persoană spune că știe doar faptul că, deocamdată, „s-a încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar”.

Reprezentanții UMB nu au emis încă o declarație oficială privind situația descrisă de angajați.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate