„Lacul Lebedelor”… Sau poate „Giselle”… Ori poate preferați ceva contemp. Renumita coregrafă americană Martha Graham spunea: „Dansul este limbajul ascuns al sufletului”. Dansatorul este cel care-și deschide sufletul în fața celor care-l admiră. A fi coregraf înseamnă a alcătui o poveste pe sufletul tău din sufletele celor pe care-i strunești.

Jakab Melinda a început dansul, mai exact baletul, de la vârsta de 4 ani. Bunica ei și-a dorit să fie balerină și pentru că în acea vreme era destul de dificil, a încercat să-i insufle nepoatei dragostea pentru această artă. „Nu pot să spun c-a fost o pasiune de la început. Ne-a luat bunica de o aripă, și pe mine și pe verișoara mea și ne-a dus la un club de dans în Cluj, la doamna Dombi… Am fost un copil foarte energic. Bunica mă înfășura noaptea într-o pătură, ca să nu dau din picioare și să mă dezvelesc”, spune Melinda.

VIDEO FOTO. Noi, cei din linia a doua. Jakab Melinda (coregraf): Nu lucrezi doar cu corpuri fizice, lucrezi și cu EMOȚII

Până în clasa a III-a a fost la Liceul „Bathory”, de mate-fizică, după care, din clasa a IV-a, a intrat prin concurs la Liceul de Coregrafie din Cluj. „A fost o perioadă foarte grea. Fiind unguroaică, în primul an a trebuit să-mi dezvolt abilitățile lingvistice în română, deoarece în română se preda. Am fost în clasă la doamna Zoe Nichita, o profesoară foarte severă. Îmi era frică de ea. S-ar putea spune c-am trecut prin liceu cu frică… cu frică și cu lupta cu corpul meu, pentru că niciodată nu m-am simțit destul de potrivită și bună pentru dans. Eram nemulțumită de cum arătam. Am compensat, însă, prin ambiție și prin tehnică. Mi-am terorizat corpul… Sper că nu s-a supărat pe mine”, recunoaște, zâmbind,  Melinda.

Din clasa a X-a i s-au schimbat percepțiile despre meseria pe care și-o alesese, pentru că baletul era o meserie. „Atunci am luat contact cu spectacolele. Opera Maghiară căuta balerini și uite-așa am ajuns eu acolo. Și-acum țin minte mirosul specific al sălii. Îl ador… Frica a început să dispară. Mi-am dat seama că meseria mea e spectacolul, nu doar orele de repetiții.

S-a angajat la Opera Maghiară în 1989. A avut de unde fura meserie, pentru că erau foarte mulți maeștri în corpul de balet. „Maestrul Valkay Francisc a fost mentorul meu,  a fost cel care mi-a arătat că în mine se află mult mai mult decât credeam eu. Cu el am început limbajul modern, mult mai liber, mult mai pe emoție, fără constrângerile și rigorile clasice cu care am crescut eu. El m-a făcut solistă”, spune Melinda.

Melinda preferă dansul modern. „El m-a definit. Dar nu pot ignora nici dansul clasic, pentru că el m-a format. El a pus bazele a ceea ce înseamnă muncă, disciplină și autocontrol”.

Cum trebuie să fie un coregraf?

„În primul rând trebuie să aibă o putere de creație mereu trează, să nu se plafoneze. Eu am început prin a fi all in one… Eram și dansator, și coregraf, și regizor. Trebuie să fie un dansator bun dar și un creator excelent. Musai să aibă și mult curaj. Trebuie să fii un pedagog bun, un psiholog bun, pentru că tu nu lucrezi doar corpuri fizice, lucrezi și cu emoții, cu energii. Să aibă ureche muzicală și ritmul în sânge. În 1999 am avut curajul de a mă face coregraf. Atunci am făcut pasul decisiv spre ceea ce-mi doream cu adevărat”, spune Melinda.

În 1999 a început și facultatea la „Gheorghe Dima”. După 5 ani plus masterul a fost prima promoție a secției de balet. „După primul an am zis că nu-i de mine. Simțeam că nu se lipește nimic, nu puteam să-nvăț. Am vrut să abandonez. M-am dus în prima vacanță de vară în Germania la un târg unde am descoperit o lume a dansului contemporan care m-a convins că n-am greșit când am ales facultatea. Am început să merg la workshop-uri în străinătate, să studiez cu fel de fel de maeștri ai dansului contemporan. M-au ajutat foarte mult”, mărturisește Melinda.

„Mi-am chemat la spectacol toate prietenele, toți vecinii”

Când a încercat să predea dansul contemporan colegilor, i s-a spus că „nenorocește” corpurile. Acest stil era în fază germinală la noi, în timp ce în occident avea deja 50-60 de ani. „Am început să predau la liceu metodele mele și astfel am crescut o generație pentru care dansul contemporan nu mai era o necunoscută și cu ei am ajuns să lucrez la operă”, mai spune Melinda.

Corpul de balet al Operei Maghiare nu are nici pe departe numărul de dansatori care ar trebui. „E subdimensionat. Au în repertoriu, opere, operete, figurație, musical-uri, spectacole de dans, vodevil… Sunt foarte prinși”, spune Melinda.

Primul spectacol în care a jucat a fost „Fântâna din Bahcisarai” de Boris Asafiev. „Eram în clasa a X-a și jucam o cadână. Mi-am chemat la spectacol toate prietenele, toți vecinii… Am intrat în scenă, aveam un voal de mătase, eram în poante, am făcut un pas și-am căzut în nas. Ăsta a fost debutul meu”, râde Melinda.

Cel mai dificil spectacol la care i-a făcut coregrafia a fost „Mandarinul miraculos” pe muzica lui Bartók Béla. „A fost un spectacol foarte greu, și emoțional, și în dinamică. Eram într-o formă fizică extraordinară. Știam coregrafia tuturor personajelor și aveam la un moment dat senzația că mă multiplic, că sunt în toate corpurile existente. Totul era în capul meu ca într-un computer”, mai spune Melinda.

Melinda are și elevi care-i duc munca mai departe. „Viorica Bogoi a fost crescută de mine, a fost muza mea care mă inspira în alegerea coregrafiei potrivite”, mărturisește ea.

„La un moment dat îmi sar ghemotoacele de vată din sutien și se împrăștie pe scenă”

Dansul poate fi o meserie periculoasă uneori. „Am fost scăpată în cap nu o dată. Se mai întâmplă dar, slavă Domnului, nu mi-am rupt nimic și n-am rămas cu sechele”, râde Melinda.

„Mentorița mea a fost doamna Gabi Rusu Pop. M-a luat sub aripa ei într-un mod educativ. Era umbra mea. La un moment dat m-a distribuit în opereta Baiadera de Kálmán Imre. Aveam rolul unei umbre. A fost prima mea ieșire ca solistă, în 1989. Personajul trebuia să aibă niște forme rubensiene, apetisante. Cum eu eram slăbuță, Gabi mi-a propus să port un sutien cu o cupă care nu-mi era comodă. Așa că m-am apucat să-mi îndes în ea ghemotoace de vată. Încep eu să dansez și la un moment dat îmi sar ghemotoacele de vată din sutien și se împrăștie pe scenă. Colegii mei râdeau în culise, eu nu știam cum să ies din situația jenantă dar în același timp haioasă”, își amintește, zâmbind, Melinda.

Melinda a mai avut o apariție scenică mai nonconformistă. „Aveam rolul unei păpuși care ieșea din fosa sufleurului. Piesa se numea Copilul și vrăjile, pe muzica lui Maurice Ravel, în regia lui Tompa Gabor. Cântăreața care juca rolul s-a îmbolnăvit și regizorul m-a pus pe mine în locul ei. Eu nu știu cânta așa că cineva cânta din fosa orchestrei iar eu făceam playback”, râde ea.

Melinda lucrează acum la coregrafia viitoarelor spectacole „Jesus Christ Superstar” și „Spărgătorul de nuci”, într-o manieră originală.

„Dansul face parte din sufletul meu. Mă bucur de el, îi face pe oameni fericiți și mă face și pe mine fericit”, spunea John Travolta. Acum înțeleg de ce zâmbește tot timpul Jakab Melinda…