CULTURA
VIDEO FOTO. Mii de credincioși, la tradiționala Procesiune de Rusalii din centrul Clujului
Procesiunea de Rusalii s-a desfăşurat pe străzile din centrul municipiului Cluj-Napoca, duminică, 23 iunie. Peste 100 de preoți și mii de credincioși au participat la ceremonia religioasă.
Duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca a avut loc la tradiţionala Procesiune de Rusalii. Mii de credințioși și peste 100 de preoți au luat parte la manifestarea religioasă.
Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.
Sluba Vecerniei plecării genunchilor
De la ora 17, credincioșii, alături de toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la parohiile din municipiu, dar şi din parohiile învecinate Clujului, au participat pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca la slujba Vecerniei plecării genunchilor, săvârșită de Părintele Mitropolit Andrei.
Procesiune în centrul Clujului
În jurul orei 18.30 a început procesiunea propriu-zisă, din faţa Catedralei, credincioșii deplasându-se pe traseul: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu.
Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii şi soborul preoţilor slujitori, în frunte cu IPS Andrei Andreicuț – mitropolitul Clujului, și PS Benedict Bistrițeanul – episcop vicar, dar și elevi, studenţi şi credincioşi.
De-a lungul traseului, alaiul a avut trei opriri şi s-au rostit ectenii speciale. Credincioșii care au participat la procesiunea de Rusalii au primit spice de grâu.
Rugăciune pentru natură
După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane au fost rostite rugăciuni pentru natură, iar la final Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură.
Evenimentul i-a adus împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu.
Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi au asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







