Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Iosif Rus, cel mai vârstnic clujean, a votat la 109 ani, la Gherla: Locul României e în UE, rușii duc altă politică

Publicat


Cel mai vârstnic clujean, Iosif Rus, care are venerabila vârstă de 109 ani, a votat, duminică, la secția de votare nr. 233 de la Liceul ”Petru Maior” din Gherla, la alegerile prezidențiale. 

Acesta a fost aproape nelipsit de la toate scrutinurile de după 1989 și a vrut să dea și acum, în 2025, dovadă de responsabilitate civică. La alegerile prezidențiale din 1 decembrie 2024 a solicitat urna mobilă acasă, deoarece era iarnă și frig, dar acum a mers la secția de votare.

Iosif Rus a făcut apel la români să meargă la vot deoarece este datoria fiecărui cetățean să voteze.

Președintele să țină la țara lui

”În asta stă puterea politică a României. Vrem o țară mai bună într-o lume mai bună.

România a intrat în 2007 în UE și locul României este în Uniunea Europeană, noi trebuie să stăm cu UE și să ne bazăm pe UE, pentru că toate statele din Europa trebuie să fie unite. Rușii duc altă politică, războiul este lângă noi și trebuie să fim uniți și să fim foarte atenți ce politică facem. Asta trebuie să calea României.

Viitorul președinte trebuie să fie un om care să țină la țara lui și să țină țara pe linia europeană. Să continuăm pe drumul european, să nu fim izolați”, a spus cel mai vârstnic clujean.

Iosif Rus este veteran de război, rănit pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, iar ulterior a fost profesor de muzică în Gherla.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate