ACTUALITATE
VIDEO FOTO. Conducerea Prefecturii Cluj a depus jurământul la instalarea în funcție
Conducerea Prefecturii Cluj Cluj a depus, joi, jurământul la instalarea în funcție, în cadrul unei ceremonii desfășurată în sala mare a instituției, la care au participat șefi de servicii deconcentrate, lideri politici și primari de orașe și municipii, dar și mitropolitul Clujului și episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla.
Noul prefect, Irina Munteanu (PNL), a spus că și-a început activitatea ca subprefect în urmă cu doi ani, odată cu pandemia.
Citește și Irina Munteanu, numită de Guvern ca prefect de Cluj. Cine este noul subprefect
”Ne-am confruntat cu pandemia, extraordinar de dificilă și greu de gestionat, am coordonat campania de vaccinare și am adus județul pe primul loc, după Capitală. Am făcut cu toții o echipă extraordinară, am avut o comunicare și o colaborare exemplară. Județul Cluj se definește prin oameni și prin rezultatele acestora.
Am știut să lucrăm împreună.
Avem în față o nouă provocare, cauzată de incidentele din Ucraina. Avem de-a face cu o solidaritate extraordinară a comunității clujene. Sunt convinsă că vom face față provocărilor”, a spus noul prefect.
Subprefectul Tasnadi Szilard (UDMR), care a deținut anterior funcția de prefect, a spus la rândul său că speră ca activitatea în Prefectură să se desfășoare, în continuare, ca într-o familie.
Celălalt subprefect, Răzvan Ciortea (PSD), a spus că noua numire înseamnă pentru el o provocare, dar și o mare responsabilitate.
La ceremonia de instalare au fost prezenți, printre alții, liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș, primarii din Ghela, Ovidiu Drăgan, cel din Turda, Cristian Matei, cel din De, Costan Morar, și primarul din Huedin, Mircea Moroșan, o absență de marcă fiind edilul Clujului, Emil Boc.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a urat noii conduceri a Prefecturii Cluj: ”Să vă meargă bine sănătatea, la fel cum vă merge sufletul”.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






