CULTURA
VIDEO FOTO. Concert la Cluj cu vioara Stradivarius „Lady Harmsworth” din 1703 a violonistului Kristóf Baráti
Sala de concerte a Colegiului Academic Cluj-Napoca găzduiește, vineri, de la ora 19, ”Beethoven – Concertul pentru vioară”, în Re major, op. 61 și Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36 în interpretarea violonistului, deopotrivă dirijor, Kristóf Baráti, care se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Acesta cântă de peste un deceniu pe vioara Stradivarius „Lady Harmsworth” din anul 1703, una dintre cele mai valoroase viori din lume, instrumentul fiindu-i oferit prin generozitatea Stradivarius Society din Chicago.
Vioara „Lady Harmsworth” își poartă numele de la una dintre proprietarele sale, care a deținut instrumentul începând cu anul 1922. Înainte de aceasta, a aparținut casei britanice W. E. Hill & Sons, faimoasă pentru expertiza în domeniul lutieriei.
Realizată de Antonio Stradivari (1644–1737), considerat cel mai mare constructor de viori din istorie, acest instrument datează din perioada sa de glorie și este apreciat pentru sunetul său excepțional, starea impecabilă de conservare și lacurile originale păstrate aproape integral. Din cele peste 1.100 de instrumente create de Stradivari, doar aproximativ 500 de viori au supraviețuit până astăzi.
Despre lucrări – Beethoven
Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară, în Re major, op. 61
Deși a fost scrisă în epoca în care concertele pentru vioară erau gândite ca vitrine de virtuozitate, această capodoperă trece dincolo de o demonstrație de forță și agilitate și permite emoției să se exprime în toată plenitudinea și frumusețea ei.
Lucrarea este deosebită încă de la primele note. Nu începe cu o explozie orchestrală sau o intrare triumfală a solistului, ci cu fraze lirice, sensibile, rafinate.
Sub aparența liniștită a unor teme blânde, delicate, se află o scriitură solicitantă, pusă mereu în slujba expresiei. Muzica, de o inspirație sublimă, duce publicul spre culmi de trăiri desprinse dintr-o fascinată lume a fanteziei lui Beethoven.
Despre lucrări – Ceaikovski
Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 4 în fa minor, op. 36
În 1877, Ceaikovski trecea printr-o furtună interioară: o căsătorie eșuată, o fragilitate psihică adâncă și o nevoie disperată de a se agăța de ceva, care să-i dea sens vieții. Acel „ceva” avea să fie cea de-a patra Simfonie, o lucrare născută din zbucium, frică și dorința de a-și înțelege soarta.
Într-una dintre scrisorile trimise protectoarei și confidentei sale, Nadejda von Meck, Ceaikovski mărturisea că nu se putea desprinde de această compoziție. Devenise o obsesie, un catharsis, un canal prin care își elibera trăirile și se regăsea pe sine.
Simfonia debutează cu motivul destinului – un strigăt dramatic, redat de o fanfară apăsătoare, care pare să afirme fără milă: „Fericirea nu este pentru tine.” Este imaginea unei forțe implacabile, ca o sabie suspendată deasupra capului: nu te lovește, dar nu te lasă să trăiești în liniște.
Apare, dispare, revine mereu. Iar atunci când, în mijlocul acestui haos, răsare o rază de speranță, destinul o spulberă necruțător. „Nu există refugiu, nu există salvare… doar o alternanță neîncetată între realitate crudă și visuri deșarte”, nota compozitorul. (sursă text: Oana Bălan-Budoiu)
Despre dirijorul și solistul Kristóf Baráti
Violonistul maghiar Kristóf Baráti este recunoscut în întreaga lume ca fiind un muzician de o calitate extraordinară, cu o gamă expresivă vastă și o tehnică impecabilă. Aplaudat în mod repetat pentru poezia și elocvența cu care cântă, el a fost descris drept „un adevărat estetician tonal de cel mai înalt nivel”.
În ultimele stagiuni, Baráti a cântat la Hollywood Bowl cu Los Angeles Philharmonic, la Royal Festival Hall din Londra cu London Philharmonic Orchestra, iar în 2019 a fost solistul principal în concertul de deschidere al Festivalului Verbier. Baráti a cântat cu orchestre precum Zurich Tonhalle, Oslo Philharmonic, Orchestre National de France, Israel Philharmonic, ORF Vienna Radio Symphony, Orchestre Symphonique de Montreal, Camerata Salzburg, Russian National Orchestra, BBC Scottish Symphony, BBC Philharmonic, Sao Paolo Symphony și Hague Philharmonic.
Concertează în mod regulat cu Gergiev și Orchestra Mariinsky în întreaga lume, inclusiv în SUA și China. Multe dintre aparițiile sale au fost înregistrate de medici.tv, inclusiv concertele susținute la Verbier și integrala lucrărilor lui Bartók pentru vioară solo și orchestră susținută într-un singur concert cu Filarmonica din Pannon.
Discografie vastă
Un interpret obișnuit de recitaluri și muzică de cameră, Baráti a cântat cu parteneri precum Mischa Maisky, Yuri Bashmet, Enrico Pace, Jean-Efflam Bavouzet, Zoltán Kocsis și Kim Kashkashian, printre alții. Cântă în fiecare an la Festivalul White Nights, iar în 2019 și-a făcut debutul la Festivalurile Seattle Chamber Music și Aspen. În 2016 a avut un debut senzațional la Festivalul Verbier, când a interpretat integrala solistică a Sonatelor și Partitelor de Bach, revenind de atunci în fiecare an.
Kristóf Baráti are o discografie vastă care include cele cinci concerte de Mozart, integrala sonatelor de Beethoven și Brahms cu Klára Würtz și sonatele solo de Ysaÿe pentru Brilliant Classics, precum și sonatele și partiturile de Bach la Berlin Classics și Deutsche Grammophon. Discul său de bisuri „The Soul of Lady Harmsworth”, înregistrat în 2016, a primit o serie de aprecieri laudative din partea revistei Gramophone. Ultimul său CD, lansat în 2023 de Hungaroton, conține cele 44 de duete pentru două viori de Bartók, interpretate împreună cu soția sa, Karolina Kondorosi.
În ultimii ani, Baráti a fost din ce în ce mai activ și ca dirijor. În această calitate a apărut frecvent alături de diferite orchestre maghiare și străine. Unul dintre cele mai interesante proiecte ale stagiunii 23/24 l-a reprezentat concertul său cu Concerto Budapest, avându-l ca solist pe Mikhail Pletnov.
A studiat la Budapesta
După ce și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în Venezuela, unde a cântat ca solist cu multe dintre cele mai importante orchestre ale țării, Baráti s-a întors la Budapesta pentru a studia la Academia de Muzică ”Franz Liszt” și a fost apoi îndrumat de Eduard Wulfson, el însuși student al lui Milstein și Menuhin.
Încă rezident la Budapesta, Baráti concertează în mod regulat în Ungaria și, împreună cu István Várdai, este directorul artistic al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră Kaposvár și șeful Departamentului de Vioară al Academiei de Muzică ”Franz Liszt”. Baráti cântă la vioara Stradivarius „Lady Harmsworth” (1703), ca urmare a unui acord cu Societatea Stradivarius din Chicago.
Bilete pentru concert
Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318 sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
A MURIT profesorul și istoricul Nicolae Șteiu, figură marcantă a Huedinului. Avea 89 de ani

Miercuri, a murit profesorul și istoricul din Huedin, Nicolae Șteiu. În decembrie, anul trecut, împlinise 89 de ani. Era Cetățean de Onoare al orașului.
„Profesorul Nicolae Șteiu a trecut la cele veșnice.
Orașul Huedin își ia rămas-bun de la un om de aleasă valoare – profesorul și istoricul Nicolae Șteiu, Cetățean de Onoare al orașului, mentor a generații întregi de elevi și autor a zeci de lucrări dedicate istoriei locale și naționale.
Prin munca sa neobosită, a adus lumină asupra trecutului nostru și a pus în valoare identitatea locurilor din zona Huedinului și a Apusenilor.
A MURIT profesorul și istoricul Nicolae Șteiu, figură marcantă a Huedinului. Avea 89 de ani
Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor care i-au fost apropiați.
Drum lin, domnule profesor! Huedinul nu vă va uita”, scrie pe pagina de facbook Orașul Huedin.
„Nicolae Șteiu rămâne în conștiința publică din zona Huedinului ca dascălul care și-a pus amprenta asupra destinelor a multor generații. A fost un adevărat modelator de caractere și personalități care au făcut performanțe în diverse domenii. Numeroși profesori, judecători, medici, artiști, avocați, cercetători afirmă că fără îndrumarea de care au avut parte pe parcursul studiilor liceale de la dascălul Nicolae Șteiu, traseul lor în viață ar fi fost cu totul altul.
Zecile de generații de elevi de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin îl păstrează în amintire pe Nicolae Șteiu ca profesorul extrem de pasionat de disciplina pe care o preda, istoria, preocupat de cercetarea documentelor și a vestigiilor istorice și admirator al marilor figuri istorice ale neamului românesc.
Pe lângă activitatea de la catedră, profesorul Nicolae Șteiu a avut o bogată activitate editorială, fiind autor sau coautor a 35 de volume, Majoritatea dintre acestea sunt monografii ale localităților din zona de nord-vest a Munților Apuseni, dar și studii de istorie și etnografie”, scria la aniversarea profesorului, ziarul clujean Făclia.

D.P. NAPOCA S.A. recrutează personal în vederea angajării pentru următoarele ocupații:
– Inginer proiectant străzi – perioadă nedeterminată;
– Inginer CFDP – perioadă nedeterminată;
– Tehnician mecanic– perioadă nedeterminată;
ANGAJĂRI la Domeniul Public Napoca SA. Vezi ce posturi sunt disponibile
– Electrician auto – perioadă determinată;
– Muncitor calificat/necalificat străzi– perioadă determinată;
– Îngrijitor spații verzi – perioadă determinată;
– Îngrijitor/prinzător câini – perioadă nedeterminată;
– Îngrijitor WC-uri publice – perioadă determinată;
– Agent pază – perioadă determinată;
– Șofer/conducător auto categoria B.C.CE.C1E – perioadă determinată;
– Mecanic auto/utilaje/mașinist terasamente – perioadă determinată.
Cei interesați vor depune la secretariatul societății sau pe e-mail (office@domeniulpublicnapoca.ro) cerere de angajare / scrisoare de intenție, însoțită de un CV, copie după actul care atestă pregătirea profesională, nivelul de studii).
Informații suplimentare la telefon 0264 552 666, interior 28, sau la sediul societății din Cluj-Napoca, str. Calea Someșeni, nr. 2
EVENIMENT
SCANDALOS. 11 tineri cercetați după ce au VIOLAT o fată de 13 ani în Dej. Cel puțin unul dintre ei este minor

11 tineri, între care și minori, unul de doar 15 ani, au fost reținuți după ce au violat o fată de doar 13 ani la Dej.
Șapte dintre ei sunt arestați preventiv, iar patru au fost puși sub control judiciar.
11 tineri cercetați pentru viol. Unul are doar 15 ani
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal care vizează infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, în cadrul caruia au fost dispuse măsuri preventive față de 11 persoane.
Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul anului 2025, o minoră de 13 ani ar fi întreținut raporturi sexuale cu mai multe persoane de sex masculin, cu vârste curpinse între 15 și 30 de ani.
7 arestați și 4 sub control judiciar
În cursul lunii aprilie, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au dispus măsura reținerii față de toate cele 11 persoane, anunță IPJ Cluj.
Ulterior, în zilele de 10 și 14 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a dispus arestarea preventivă a 7 bănuiți, iar pe numele a 4 persoane s-a dispus măsura controlului judiciar.
Polițiștii continuă cercetările.
EDUCATIE
Admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de studiu al unei limbi moderne. IȘJ Cluj a publicat calendarul examenului

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj a publicat graficul oficial pentru organizarea testului de competențe lingvistice destinat elevilor care doresc să urmeze, din clasa a V-a, un program intensiv de studiu al unei limbi moderne de circulație internațională începând cu anul școlar 2025-2026.
Elevii clujeni pot opta pentru a studia intensiv limbile engleză, germană, franceză și spaniolă. Înscrierile se fac în luna mai.
Admiterea în clasa a V-a cu program intensiv de limbi moderne
Calendarul examenului:
- 19–23 mai 2025: Înscrierea candidaților și depunerea documentelor pentru recunoașterea rezultatelor obținute la examene internaționale de certificare a competențelor lingvistice.
- 27–30 mai 2025: Procesul de recunoaștere și echivalare a certificatelor internaționale, valabil doar dacă numărul total al elevilor care optează pentru clasele intensive nu depășește numărul de locuri disponibile.
- 3–6 iunie 2025: Susținerea testelor de competențe lingvistice pentru limbile: germană (3 iunie), engleză (4 iunie), franceză (5 iunie) și spaniolă (6 iunie), la unitățile de învățământ la care elevii s-au înscris.
- 10 iunie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale.
- 11 iunie 2025: Depunerea contestațiilor.
- 12 iunie 2025: Rezolvarea contestațiilor.
- 23–24 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale.
Pe site-ul IȘJ Cluj găsiți modelul pentru cerea de inscriere, alte informații, dar și modele de subiecte.
Foto: pixabay.com