VIDEO FOTO. Clujeanul nevăzător Alex Benchea, „alpinistul cu ochii albi”, pe cele mai înalte vârfuri ale lumii

Un clujean e 23 de ani, complet orb din nsştere, ură pe cele mai înlte vârfuri montane ale lumii. Tocmai a pornit într-o nouă aventură a sa, să ajungă pe cel mai înalti vârf din America aLtină, Aconcagua, Argntina.

Clujeanul nevăzător Alex Benchea, „alpinistul cu ochii albi”

Îşi pendulează energic bastonul alb de nevăzător la câţiva zeci de centimetri în faţa sa, se opreşte un moment, adulmecă împrejurimile cu nările şi cu urechile şi-şi continuă drumul cu hotărâre, parcă după o schemă, un traseu, un program care îi sunt imprimate în creier.

„Bună ziua, Alex Benchea mă numesc”. Te „priveşte” cu ochii săi albi, trece prin tine cu „ptivirea” şi strânge mâna cu fermitate, cum probabil cu aceeaşi fermitate strânge coarda de căţărare şi stâncile celor mai înalte vârfuri montane din lume, pe care le-a escaladat şi unde a dus cu el tricolorul românesc.

Alex Benchea are 23 de ani, face alpinism de peste patru ani şi este complet nevăzător din naştere, dar, cu toate dizabilităţile sale, a urcat până acum pe două dintre cele mai înalte vârfuri montane ale lumii, la circa 6.000 de metri altitudine, iar în aceste zile porneşte spre al treilea vârf şi îşi propune să urce pe toate cele 7 vârfuri ale lumii, seven summits -cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent-, obiectivul principal al tuturor alpiniştilor de performanţă.

Pe cele mai înalte vârfuri ale lumii

„Proiectul meu pe termen lung e seven summits şi până acum am urcat pe două din şapte -Kilimanjaro (5895m), Elbrus (5642m)-, iar Aconcagua (6962 m) e al treilea, acum. În rest, am mai urcat pe munţi tehnici -Mont Blanc (4807m), Grosslockner (3798m), Olimp etc.

Dacă vrei să te implici, dacă vrei să ajuţi, aici

Alex se simte mândru că este român şi arată asta în toate expdiţiile sale şi în toate contactele internaţionle.

„Eu zic că contează şi asta, să fim mândri şi cu asta, să arătăm oamenilor că şi în România se întâmplă lucruri, că sunt oameni dedicaţi. Pe toţi munţii pe care merg duc steagul, tricolorul. Asta e important, să arătăm de unde suntem, să ne mândrim şi cu asta. Cred că 1 Decembrie este o zi bună care ne poate reaminti că suntem români, că putem face lucruri, că ţara asta trebuie să meargă înainte, pe un trend pozitiv, să se întâmple lucruri cu adevărat. Şi ţara a făcut lururi pentru mine. Eu ştiu că Ministerul Sporului sprijină sporturile paralampice. Poate mai mult oamenii din ţara asta…, că instituţiile sunt mai birocratice”, spune Alex Benchea.
„Alpinistul cu ochii albi” este un nume, un renume, pe care l-a primit înainte de a urca pe Kilimajaro. Poate să vină de la culoarea ohilor săi, dar şi de la albul înălţimilor pe care ajunge. Nu i-a plăcut la început, dar apoi a constatat că i-a inspirat pe mulţi, lucru pe care îl consideră important.

„A apărut înainte să plec pe Kilimajaro, o colegă responsabilă cu comunicarea mi-a dat numele ăsta, din „Numele trandafirului”, Umbero Eco. La început nu m-a atras aşa de tare numele acesta, dar cu timpul am văzut că i-a impresionat şi le-a plăcut multora. Prin ce fac simt că-i încurajez şi pe alţii. Eu zic că e important pentru fiecare dintre noi ca la un moment dat în viaţă să avem un reper, un model, o persoană pe care o admiră, apreciază. Şi eu am.

Cred că fiecare dintre noi, la un un moment dat poate avea ceva cu care să ajute alţi oameni, îi poate impulsiona să fie încrezători, să facă lucruri, să fie -cum mi se spune şi mie- sursă de inspiraţie pentru unii cărora le e frică şi să iasă din casă sau care depind de alţi oameni. Muntele m-a ajutat să mă includ social, mi-am făcut mulţi prieteni şi am ajutat mulţi oameni cu dizabilităţi să facă lucruri”.

Alex e un om normal şi în lupta sa tocmai asta vrea să şi arate şi, în plus, să-i determine şi pe alţii să facă la fel. Are, ca orice om, are şi frusrări, ştie şi ce este frica.
„Mintea noastră e foarte perversă. uneori mi-a fost frică mai mult când m-am gândit la ce o să urmeze decât când am ajuns în teren şi am fost pus în faţa faptului.

Poate e şi ceva normal să-ţi fie frică de necunoscut, de nou. Dar poate că asta ne şi stimulează. Frustrare că nu mă pot bucura de peisaje când ajung acolo sus? Dar mă bucur, pun oamenii să-mi descrie ce e în jurul meu, înainte de a merge pe munte mă documentez, citesc cărţi literatură, vorbesc cu oameni care au fost acolo, să-mi descrie experienţa lor. Nu totul se rezumă doar la a vedea. Şi compensează celelalte simţuri”.