ACTUALITATE
VIDEO FOTO. Bustul lui Avram Iancu, dezvelit în orașul Canton (SUA), la 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților
Orașul Canton din statul american Ohio a găzduit, duminică, o ceremonie de dezvelire a bustului lui Avram Iancu pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților. Cu această s-a săpat și primul hârleț pe locul unde se construi și o copie a casei lui Iancu din Munții Apuseni.
Realizatorul emisiunii ”Ora Românească” de la postul de radio CFMB din Montreal, Adrian Ardelean, prezent la fața locului, a declarat pentru Cluj24 că bustul este opera sculptorului Cristi Bota.
”Sunt prezent, duminică, 25 august, în Canton (Ohio), SUA, unde a fost dezvelit bustul lui Avram Iancu si s-a săpat și primul hârleț pe locul unde se va construi o copie a casei „Crăișorului” din Apuseni. Este un eveniment care se inscrie in seria celor ce marcheaza aniversarea a 200 de ani de la nasterea lui Avram Iancu.
Aici, în Canton, a fost demarată și amenajarea unui sat românesc. Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Românesc care are deja tradiție și se desfășoară în ultima duminică din luna august”, a relatat Adrian Ardelean.
Potrivit acestuia, sculptorul Bota a realizat gratuit bustul, dar costurile turnării în bronz s-au ridicat la 6000 de dolari.
Inițiativa dezvelirii unui bust al lui Avram Iancu la Canton, construirea unei copii a casei sale și realizarea unui sat românesc aparține lui Gheorghe Chindriș, vicepreședinte al Societății ”Avram Iancu”, care a fost, simbolic, și primul primar al satului românesc din orașul american.
Pe lângă casa lui Avram Iancu urmează să fie ridicată și bojdeuca lui Ion Creangă.
La manifestare au fost prezente sute de persoane, printre care și americani ne – vorbitori de limba română, care au asistat și la un moment folcloric, dar au și degustat mici, sarmale și bere, ”ca acasă”, în România.
Canton, fondat în 1805
Orașul Canton este situat în nord-estul statului Ohio (SUA) și are aproape 70.000 de locuitori.
A fost fondat în anul 1805. În Canton trăiește o importantă comunitate de români care are la dispoziție și două biserici, una ortodoxă și una greco-catolică.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger









