Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO FOTO. Borș ucrainean, gătit la ceaun de chef Adi Hădean la Cluj, la un eveniment TIFF. Ce bunătăți au pregătit refugiatele

Publicat


Chef Adi Hădean a gătit luni un borș ucrainean la ceaun cu costiță de porc, după o rețetă din țara vecină, porțiile fiind vândute în scop caritabil la un eveniment care a avut loc la Cluj-Napoca în cadrul TIFF.

Hădean a declarat la Ukrainian Street Food Day de pe strada Potaissa că rețeta este una tradițională din Ucraina, din familia unei bucătărese care a ajutat la pregătirea borșului.

adi u 2

”În ceaun avem un borș ucrainean cu costiță de porc cu legume – morcovi, ceapă verde, cartofi, sfeclă, varză, foi de dafin și pastă de roșii. Borș de acest fel se mănâncă și în Maramureș, Bucovina, și înseamnă zeamă acrită cu borș. În Ucraina, însă, nu este acrită, este o zeamă mai dulce în care mai poți pune smântână”, a spus Hădean.

Managerul TIFF, Cristian Hordilă, a declarat la rândul său că TIF for Ukraine este umbrela sub care se desfășoară toate inițiativele prin care organizatorii festivalului își manifestă sprijinul pentru ucrainenii din Cluj.

”La Ukrainian Street Food Day clujenii pot degusta preparate culinare din Ucraina”, a spus Hordilă.

adi u 3

Bunătăți din țara vecină

Donațiile în schimbul mâncării sunt pentru refugiații ucraineni.

La mesele de pe strada Potaissa clujenii au putut să mănânce bunătăți din Ucraina pregătite de mai multe refugiate.

Astfel, acestea au oferit în schimbul unor donații în bani golubci (sarmale), varenyky (colțunași), deruny (clătite), ardei umpluți sau plăcinte.

adi u 4

adi u 5

adi u 6




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate