Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. AMENZI de un milion de lei aplicate de inspectorii OPC Cluj societății Unicarm. Ce nereguli au găsit

Publicat


Inspectorii OPC Cluj au aplicat amenzi totale de un milion de lei societății Unicarm pentru neregulile constatate, la 24 dintre punctele de lucru, precum și la depozitul logistic aparținând acestuia, în urma unor controale efectuate în data de 19 februarie 2024.

„Ca urmare a informațiilor apărute în mediul online, începând cu data de 19.02.2024, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj a desfășurat o acțiune  de control  la  operatorul economic SC Unicarm Supermarket SRL, care are puncte de lucru în toată regiunea (11 în Bihor, 4 în Satu Mare, 4 în Sălaj, 3 în Maramures, 1 în Bistrița Năsăud, 3 în judetul Cluj).

VIDEO FOTO. AMENZI de un milion de lei aplicate de inspectorii OPC Cluj societății Unicarm. Ce nereguli au găsit

Pentru neregulile constatate, la 24 dintre punctele de lucru, precum și la depozitul logistic aparținând acestuia, echipele de control au aplicat următoarele sancțiuni:

–              79 amenzi contravenționale în valoare totală de 1 milion lei

–              7 avertismente

–              oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de aproximativ 450.000 lei

–              oprirea definitivă de la utilizare a materiilor prime cu data durabilității minimale depășită, în cantitate de peste 1 tonă de produse

–              oprirea temporară de la comercializare a produselor în valoare de circa 3 milioane lei

–              oprirea temporară a prestării serviciilor și a comercializării produselor până la remedierea deficiențelor în cazul a 3 unități si a depozitului.

–              oprirea temporară a prestării serviciilor în zonele vitrinelor frigorifice neigienizate și/sau la raionul de legume-fructe (12 vitrine)

–              decizia de încetare a practicilor comerciale incorecte/înselătoare.

Abaterile de la legislație constatate au fost:

–              utilizarea de practici comerciale incorecte, contrare cerințelor diligenței profesionale, prin neconcordanța dintre elementele de identificare și caracterizare ale produselor specificate pe eticheta aplicată de producător și cele prezentate pe eticheta de la raft de către vânzător, nerespectarea ofertelor promoționale, diferențe între gramajele aferente cantității declarate și celei cântărite

–              prezența în incintă a insectelor (gândaci)

–              comercializarea unor legume și fructe, depreciate calitativ, cu modificări organoleptice, puncte de mucegai, care nu corespund categoriei de calitate declarate

–              comercializarea unor produse scoase din ambalajele originale, fără elemente de identificare și fără posibilitatea stabilirii încadrării în data durabilității minimale stabilită de producător

–              comercializarea unor produse cu data durabilității minimale stabilită de producător depășită

–              folosirea unor materii prime cu data durabilității minimale stabilită de producător depășită, pentru prepararea produselor de patiserie

–              comercializarea unor produse din carne cu prezenţa masivă a gheţii şi zăpezii în interiorul ambalajului, ridicându-se suspiciunea rezonabilă a întreruperii lanţului frigorific

„Nerespectarea regimului de temperatură de expunere a produselor alimentare recomandată de producător”

–              folosirea unor spaţii frigorifice de păstrare/expunere a produselor insalubre, cu resturi alimentare, praf, impurităţi, rugină, mucegai

–              comercializarea unor produse alimentare cu ambalajul devidat, deteriorate, improprii a fi comercializate deoarece există suspiciunea contaminării conținutului

–              nerespectarea regimului de temperatură de expunere a produselor alimentare recomandată de producător sau lipsa monitorizării temperaturii de păstrare pentru a se asigura că sunt respectate indicațiile producătorului pe perioada transportului și/sau expunerii la comercializare a produselor

–              depozitarea unor produse alimentare direct pe paviment

–              utilizarea unor rafturi, cărucioare de manipulare marfă sau navete neigienizate

–              utilizarea balanțelor (cântar) fără verificarea metrologică efectuată

–              comercializarea unor produse cu fără elemente de identificare şi caracterizare complete şi corecte, fără instrucțiuni, avertismente, atenționări specifice sau fără traducerea acestora în limba română

–              comercializarea unor produse alimentare însoțite de sintagma 100% românesc, în timp ce pe etichetă era menționat. la țara de origine, provenind din UE si NON UE.

Actiunile de control se află încă în desfășurare, comisarii CRPC RNV Cluj continuând acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.

Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate în timpul controalelor”, a transmis OPC.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. sergiu

    februarie 22, 2024 la 3:50 pm

    Cum este posibil ca la parterul unui hotel de 4 stele din Cluj sa funcționeze o carmangerie…..INCREDIBIL….vezi Hotel Premier…..cum s-a închiriat acest spațiu???? exista vreo autorizație de construcție acolo?????Doamne apăra și pazeste parca am fi în mahalalele din ISTANBUL… Halal!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj-Sepsi OSK, 2-1. Avem doi oameni în PLUS, ce facem cu ei

Publicat

CFR Cluj

CFR Cluj a întâlnit, duminică seara, pe Sepsi OSK, într-un meci care încheia etapa a 7-a a play-off-ului Superligii de fotbal. Clujenii, cu evoluții oscilante, erau pe locul 3 înaintea meciului, având 34p., în timp ce covăsnenii erau pe 6, cu 28p. După o partidă în care a avut dublă superioritate numerică mai mult de o repriză, CFR câștigă cu 2-1, goluri marcate de Muhar (min.6 și 97), respectiv Alimi (min.20, pen.).

cfr-sepsi

Echipe de start:

CFR Cluj: Sava – Mogoș, Boben, Kresic, Camora – Muhar, Keita, Tachtsidis – Deac, Michael, Fica
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Manea, Abeid, A. Radu, Aussi, R. Filip, El Kaddouri, Avonou, Otele, Serebe, Bîrligea
Antrenor: Francisc Dican

CFR Cluj-Sepsi OSK, 2-1. Avem doi oameni în PLUS, ce facem cu ei

Sepsi: Niczuly – Oroian, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu – M. Ștefănescu, Alimi, Kallaku, Fl. Ștefan – Safranko, K. Varga
Rezerve: D. Moldovan, Gedo, Aganovic, Rența, R. Varga, C. Matei, Popsa, Batzula, Debeljuh
Antrenor: Bernd Storck

Arbitru: Marcel Bîrsan, A1: Valentin Avram, A2: Sebastian Gheorghe, VAR: Sorin Costreie, AVAR: Raul Ghiciulescu

cfr-sepsi

Început bun de partidă, cu CFR având 2 mari ocazii, prin Mogoș și Tachtsidis, după care vine și golul lui Muhar din min.6, pentru 1-0.

Contrar cursului jocului, în min.20 Alimi egalează dintr-un penalty acordat cu VAR, după un fault al lui Fică asupra lui Ștefănescu. Oroian este eliminat pentru al doilea galben iar spre finalul reprizei și Ștefan vede roșu după un fault din postură de ultim apărător asupra lui Michael.

cfr-sepsi

Repriza a doua a însemnat un asalt continuu asupra porții lui Niczuly. Cu doi oameni în plus, CFR n-a știu gestiona meciul. A avut aproape 30 de șuturi la poartă, două bare, prin Otele și Bîrligea și un singur gol în superioritate. Din ciclu: avem doi oameni în plus, ce facem cu ei?

Mai mult de-atât, în minutele de prelungiri, Sepsi a fost aproape să dea lovitura însă Aganovici pierde mingea.

După câteva ratări incredibile, vine și minutul 97, când Muhar face 2-1, după o pasă excelentă a lui El Kaddouri și salvează o partidă mai mult decât dificilă, cu un adversar care, în 9 oameni, le-a făcut viața grea clujenilor.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Fotolii de masaj pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj. Licitație pentru închirierea spațiilor

Publicat

fotoliu masaj

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj organizează la jumătatea lunii mai o licitație publică pentru închirierea de spații comerciale destinate amplasării unor fotolii pentru masaj.

Reprezentanții aeroportului au arătat că, în total, este nevoie de 5 astfel de fotolii de masaj pentru relaxarea pasagerilor.

Două fotolii ar trebui amplasate în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, parter, zona restricționată, salon VIP , spațiul având o suprafață de 2 mp, unul în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale Schengen parter, zona restricționată, al patrulea în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, Schengen etaj, zona restricționată, lângă Business Lounge, iar ultimul tot în clădirea Terminal Pasageri Plecări Internaționale, Non-Schnegen etaj, zona restricționată, lângă camera tehnică.

Deschiderea ofertelor la licitație va avea loc în 15 mai la ora 9, la sediul Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj,

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Clujul „în verde”. Noile spații pietonale și parcuri, magnet pentru clujeni

Publicat

De

Weekendul și vremea frumoasă i-au scos din casă pe clujeni, care s-au îndreptat spre noile parcuri și pietonale amenajate de Primărie.

Clujenii se bucură de vremea caldă în aer liber, iar principalele atracții sunt zonele recent reamenajate. Fie că vorbim de malurile Someșului, de spațiile pietonale din centru sau de Parcul Feroviarilor, noile spații verzi sunt „magnet” pentru localnici.

Clujul, îmbrăcat în „verde”

Cu ocazia sărbătorii de Florii, primarul Emil Boc s-a adresat clujenilor, cărora le-a transmis urări de sănătate, pace și bucurie. În postarea pe rețelele de socializare, edilul a publicat și o serie de fotografii care surprind frumusețea orașului, „îmbrăcat” în verde crud.

„Cu ocazia Sărbătorii Floriilor, vă transmit urări de sănătate, pace și bucurie! Această zi specială, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, să vă aducă speranță și reînnoire.

Să petreceți aceste momente alături de cei dragi, să vă bucurați de renașterea naturii și să primiți cu inimile deschise binecuvântările acestei primăveri La mulți ani și o primăvară plină de flori și lumină!”, a transmis primarul Emil Boc.

Redăm mai jos câteva dintre fotografii:

Noi spații pietonale pe străzile Universității și M. Kogălniceanu

Parcul Feroviarilor

Malurile Someșului, în cartierul Grigorescu

Citește mai departe

EVENIMENT

Prefectura Cluj: Stare de alertă pe str. Uliului. Pot fi afectate rețele de utilități. Ce măsuri se iau

Publicat

De

Alunecările de teren de pe strada Uliului nu pun în pericol construcțiile din zonă „până la acest moment”, a arătat Prefectura Cluj, însă există riscul ca rețelele edilitare să fie afectate. S-a decis declararea stării de alertă în zonă. 

Instituția Prefectului Județul Cluj a informat duminică, referitor la alunecarea de teren de vineri noapte, că locuințele de pe strada Uliului nu sunt puse în pericol în acest moment, însă rețelele edilitare au fost afectate parțial sau total.

„Conform Notei Tehnice de Constatare nr. 290 / 27.04.2024 privind rezistența mecanică și de stabilitate, s-a constatat că alunecările de teren de tip retrogresiv, rapid nu pun în pericol, până la acest moment, construcțiile din aval de drum, dar există riscul ca rețelele edilitare să fie afectate”, transmite Instituția Prefectului Cluj.

A fost declarată stare de urgență în zona afectată

Ținând cont de nota de constatare a expertizei geotehnice realizate de Geodesign SRL, prefectul Clujului, Irina Munteanu, a declarat stare de alertă în zona afectată, se mai arată în comunicat.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca a emis Hotărârea nr. 8 din 27.04.2024, care prevede următoarele:

  • Declararea stării de alerta pe strada Uliului în zona afectată de alunecări de teren;
  • Închiderea circulației auto pe str. Uliului pe tronsonul afectat de alunecarea de teren;
  • Semnalizarea corespunzătoare a zonei afectate de alunecarea de teren;
  • Asigurarea permanenței cu echipaje ale poliției locale;
  • Identificarea unor rute alternative de acces. În situația în care soluția identificată presupune  realizarea unor lucrări de amenajare, se mandatează RADP să intervină în regim de urgență pentru amenajarea acesteia pe raza municipiului, cu asigurarea de resurse financiare în vederea implementării acestor lucrări;
  • În situația în care ruta alternativă identificată depășește raza administrativ-teritorială a municipiului Cluj-Napoca, va fi sesizat în regim de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Rețelele edilitare, afectate parțial sau total

Astăzi, comisia de specialitate a desfășurat verificări, constatând următoarele:

  • pe o lungime de cca. 20-30 metri se constată alunecarea taluzului care a produs cedarea carosabilului și dislocarea fundației drumului (fiind afectată banda stângă în totalitate și o mare parte din banda dreaptă a străzii pe sensul de urcare);
  • se constată afectarea parțială sau totală a rețelelor edilitare (apă, canal, gaz);
  • se constată blocarea căilor de acces pe ambele sensuri (de la nr. 90).

Măsuri pentru refacerea drumului

Tot astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj, reunit online în ședință extraordinară, a emis Hotărârea nr. 3 pentru stabilirea următoarelor măsuri pentru remedierea situației din teren:

„Art. 1 Comitetul Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca va dispune în regim de urgență, potrivit procedurilor legale în vigoare, măsurile și acțiunile necesare pentru înlăturarea efectelor produse de alunecarea de teren de pe strada Uliului nr. 90, pentru refacerea obiectivelor de infrastructură și eliminarea unor potențiale pericole pentru populație și bunurile acesteia.

Art. 2

(1) Comitetului Local pentru Situații de Urgență al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul nemijlocit al autorităților publice locale din comuna Florești, va stabili varianta ocolitoare de acces auto, necesară pentru riverani și pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență și pompieri, eliminând astfel izolarea zonei afectate de alunecarea de teren;

(2) Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj va identifica în regim de urgență, posibilii proprietari/administratori de teren de pe traseul rutei ocolitoare stabilite;

(3) Comitetului Local pentru Situații de Urgență  al municipiului Cluj-Napoca va dispune măsurile și acțiunile necesare pentru delimitarea, semnalizarea și securizarea perimetrului afectat.

Furnizorii de utilități vor monitoriza perimetrul

Art. 3 Furnizorii de utilități respectiv societatea DELGAZ Grid S.A., Sucursala Cluj-Napoca – Distribuție Energie Electrică România și Compania de Apă Someș S.A., vor asigura monitorizarea permanentă a perimetrului afectat pentru preîntâmpinarea oricărui incident care ar putea pune în pericol viața și sănătatea populației și a bunurilor acesteia, măsura urmând a fi ridicată odată cu revenirea la normalitate a situației din teren.

Art. 4 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj va sprijini, ori de câte ori este necesar, autoritățile administrației publice locale din municipiul Cluj-Napoca, iar Instituția Prefectului Județul Cluj va iniția, dacă va fi nevoie, demersurile legale corespunzătoare către structurile centrale de decizie pentru rezolvarea problemei apărute.

Art. 5 Cu comunicarea dispozițiilor prezentei hotărâri celor interesați se încredințează Secretariatul tehnic permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj”, se mai arată în comunicat.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax