Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO FOTO. 40 de kilometri de drum județean reabilitat complet, între Chinteni și Dealul Jurcii. Lucrări finalizate pe DJ 109A

Publicat


Consiliul Județean Cluj a inaugurat miercuri, 16 aprilie, drumul județean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii, modernizat și reabilitat pe o lungime totală de 38,36 kilometri.

Investiția, în valoare de aproximativ 89 de milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene și completată din bugetul propriu al județului. Inaugurarea a avut loc în cadrul unei ceremonii oficiale organizate pe teren, la care au participat reprezentanți ai administrației județene și locale.

Alin Tișe: „Un drum care închide lucrările în întreaga zonă”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța strategică a acestui proiect pentru conectivitatea zonei rurale la rețeaua de drumuri județene.

„Acest drum de 40 de kilometri închide, practic, toată zona. Știți că în urmă cu un an s-a inaugurat drumul de la Așchileu-Vultureni-Borșa-Răscruci, de asemenea bucata de drum de la Panticeu până la Recea Cristur a fost făcută deja de anul trecut și a mai rămas această bucată de drum, o investiție de 89 de milioane de lei bani europeni, completat cu bani din bugetul județului. S-a demonstrat că atunci când există colaborare cu primăriile, cu autoritățile locale, se văd și rezultatele. Practic, în această zonă, nu mai există drum județean care să nu fie asfaltat”, a declarat Alin Tișe.

Trotuare și accese, din bani de la CJ Cluj

Președintele CJ Cluj a mai anunțat că urmează lucrări suplimentare, precum amenajarea trotuarelor și a acceselor în curți, investiții care vor fi realizate din fonduri județene.

„Acest drum mai are nevoie de câteva chestiuni importante, respectiv trotuare și accese în curți, investiții prinse în bugetul județului, care se vor realiza în acest an. În primul rând, trebuie să recepționăm acest drum, care este făcut din bani europeni, după care să continuăm cu celelalte lucrări, știu că oamenii așteaptă asta”, a mai arătat Tișe.

Lucia Suciu: „O așteptare de 15 ani pentru locuitorii din Chinteni”

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a evidențiat dificultățile prin care au trecut locuitorii în timpul lucrărilor, dar și beneficiile pe termen lung ale acestui proiect.

„Este un moment extrem de important pentru comunitatea din Chinteni și nu numai, ci și pentru celelalte comunități care sunt în această zonă. A fost o perioadă foarte grea pentru locuitorii comunei Chinteni. În prima etapă, în urmă cu trei ani de zile, au început lucrările care vizau introducerea conductei magistrale de apă pentru Zalău. Pe urmă, au început lucrările de reabilitare a acestui tronson de drum, lucrări pe care le așteptăm de aproximativ 15 ani”, a afirmat primărița.

Edilul a menționat și lipsa trotuarelor, un aspect resimțit acut de localnici.

„O mare nemulțumire pentru locuitori a fost aceea că nu avem și trotuarele amenajate. Pentru cei care nu desfășoară activități în administrația publică, este greu de înțeles de ce, dacă avem finanțare pentru un tronson de drum, nu avem finanțare și pentru accese și trotuare. Așa sunt liniile de finanțare din fonduri europene, însă împreună cu domnii consilieri județeni și cu conducerea consiliului județean, am găsit soluția ca din fondurile proprii ale consiliului județean să demarăm lucrările de amenajare a trotuarelor în localitatea Chinteni. Este foarte greu pentru localnici să se deplaseze și pentru tineri să ajungă la Școala Chinteni”, a mai arătat Lucia Suciu.

Alexandru Cordoș: „Trăim o normalitate”

Prezent la conferință, consilierul județean Alexandru Cordoș, secretar executiv al PSD Cluj, a felicitat administrația locală și județeană pentru colaborare și pentru realizarea proiectului.

„Vreau să o felicit pe doamna primar, să felicit această comunitate și consiliul județean. Trăim o normalitate, care a fost construită în ultimii ani și care continuă și astăzi. Infrastructura este foarte importantă. Administrația comunei Chinteni este una dintre cele cu care și noi ne mândrim foarte mult. Doamna primar, vă dorim succes mai departe. Cu siguranță vom face ca această zonă și tot județul să arate așa cum ne-am dorit cu mulți ani în urmă”, a declarat social-democratul.

Proiectul de reabilitare a vizat tronsonul cuprins între km 10+200 și km 48+566, drum care străbate mai multe localități din nordul județului Cluj. Alături de alte tronsoane finalizate anterior, această lucrare contribuie la completarea rețelei județene de drumuri asfaltate din zonă.

După recepția oficială a lucrărilor, Consiliul Județean Cluj va demara execuția trotuarelor și a acceselor la proprietăți, cu finalizare estimată pentru anul în curs.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Echipa Knights Cheerleaders a CCS Cluj-Napoca, în finala Campionatului Mondial de Cheerleading din SUA

Publicat

Cluj-Napoca are din nou motive de mândrie pe scena internațională. Echipa Knights Cheerleaders a Casei de Cultură a Studenților s-a calificat în finala Campionatului Mondial de Cheerleading, desfășurat la Orlando, în Statele Unite ale Americii.

Finala va avea loc vineri, 25 aprilie, iar Knights Cheerleaders se numără printre cele 10 echipe finaliste, selectate dintr-un număr impresionant de participanți din întreaga lume.

Evenimentul, găzduit de ESPN Wide World of Sports din Orlando, reunește anual mii de majorete și sute de echipe din toate colțurile lumii, într-o competiție intensă, plină de energie și spectacol. Knights Cheerleaders a deschis programul competiției de joi, impresionând juriul prin prestația lor.

Aceasta este o reușită deosebită pentru echipa clujeană, prima formație de cheerleading din oraș, înființată în 2014 și care numără astăzi peste 100 de sportive, organizate pe patru categorii de vârstă: Tiny (5–7 ani), Mini (8–12 ani), Juniori (13–16 ani) și Seniori (16+ ani).

Calificarea în finală la unul dintre cele mai prestigioase campionate din lume vine ca o recunoaștere a profesionalismului, pasiunii și efortului depus de echipă, dar și a contribuției continue la promovarea cheerleadingului ca sport de performanță și stil de viață activ pentru tineri.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

CFR Cluj – Farul, 4-1. Clujenii, din nou în FINALĂ, după 9 ani

Publicat

cupa romaniei

CFR Cluj a întâlnit, joi seara în Gruia, Farul, în cea de-a doua semifinală a Cupei României la fotbal. Miercuri, în prima semifinală, Hermannstadt a învins Rapidul cu 2-1. După un meci controlat autoritar, CFR Cluj câștigă cu 4-1, goluri marcate de Grahovac (min.1), Abeid (min.42), Louis Munteanu (min.45) și Emmerlahu (min.50), respectiv Alibec (min.38). Clujenii ajung din nou, după 9 ani, în finală.

Echipe de start:

CFR Cluj: Hindrich – Abeid, Sinyan, Grahovac, Camora – Emmerlahu, Djokovic, Korenica – Nkololo, L. Munteanu, Kamara
Rezerve: Popa, Ilie Țîrlea, Bolgado, Deac, Fică, Păun, Postolachi, Juric
Antrenor: Dan Petrescu

CFR Cluj – Farul, 4-1. Clujenii, din nou în FINALĂ, după 9 ani

Farul: Ducan – Sîrbu, Bălașa, Țîru, Buta – N. Popescu, Dican, Vînă – Grigoryan, Alibec, Radaslavescu
Rezerve: Buzbuchi, Fabinho, Larie, Ciobanu, Iancu, Ganea, Banu, Doicaru, Avrămescu.
Antrenor: Gheorghe Hagi

Arbitru: Radu Petrescu // Asistenți: Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu
Arbitru VAR: Cătălin Popa // Asistent VAR: Valentin Porumbel

Meciul începe de la 1-0 pentru CFR. Munteanu profită de o ieșire hazardată la un corner a lui Ducan și recentrează la Grahovac care înscrie cu capul.

Urmează o serie de ratări la poarta Farului: în min.9, Louis Munteanu, lansat în adâncime, înscrie însă era în offside, apoi în min.12, Kamara șutează peste poartă, în min.23, centrarea lui Nkololo cade pe bară, pentru ca în min.26, Kamara, bine lansat pe culoar de Korenica, șutează singur cu portarul însă Ducan respinge în corner.

Contrar cursului jocului, în min.38, Alibec, care până atunci avusese câteva tentative de decolare, dând ca de obicei din aripi, înscrie spectaculos din semifoarfecă, sub ochii adormiților întru fotbal Camora și Sinyan.

Noroc cu Abeid care, în min.42, ia o acțiune pe buzunarul lui și înscrie cu un șut puternic cu stângul, de la 19m, pentru 2-1. În min.45, Emmerlahu îl lansează excelent pe Louis Munteanu care repetă faza din min.9 și înscrie pentru 3-1.

În repriza a doua, clujenii au continuat jocul bun din prima parte. În min.47, dublă-ocazie uriașă pentru CFR Cluj. Kamara a tras în capul lui Ducan, din apropiere, apoi Abeid a trimis peste poartă, din centrul careului.

În min.50, înscrie și Emmerlahu pentru 4-1. În min.82 înscrie și Deac după o recuperare a lui Postolachi, însă golul e anulat de VAR pentru un fault.

Meciul se încheie cu victoria CFR-ului, mai clară decât o arată scorul, 4-1. Clujenii sunt din nou, după 9 ani, în finala Cupei României. Meciul cu Hermannstadt se va juca pe 14 mai, la Arad.

Notele Cluj24:

Hindrich 8 – Abeid 8, Sinyan 6, Grahovac 7, Camora 8 – Emmerlahu 9, Djokovic 7, Korenica 8 – Nkololo 6, L. Munteanu 9, Kamara 6, Bolgado 7, Deac 7, Păun 6, Postolachi 6, Juric

Citește mai departe

EDUCATIE

Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, cea mai nouă facultate a UBB. Daniel David: Nu țintim competiția cu UMF Cluj

Publicat

UBB Cluj

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are de acum 23 de facultăți prin crearea Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății, a cărei înființare a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern în data de 24 aprilie 2025. 

Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății, aprobată prin Hotărâre de Guvern

Lansarea formală a noii facultăți a UBB va avea loc în data de 26 mai 2025, la ora 13, la sediul acesteia de pe str. Clinicilor nr. 9, luna mai fiind și luna sărbătoririi Zilei Universității și a împlinirii a 444 de ani de la fondarea, în 12 mai 1581, a instituției academice clujene.

„În lume nu prea există universități comprehensive de referință care să nu să aibă o componentă biomedicală – unde se publică și se citează mult -, lucru exprimat apoi în vizibilitate și impact, inclusiv în clasamentele internaționale. Prin acest demers, UBB intră în normalitatea academică internațională, acoperind acum toate domeniile academice majore, așa cum am gândit din anul 2020”, afirmă rectorul ales (și autosuspendat) al UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării.

Daniel David: „Nu țintim competiția cu UMF din Cluj”

Acesta subliniază că, „în ciuda unor speculații care uneori doresc să genereze animozități în domeniu, ambiția noastră în zona educațională de licență este mai limitată – ex. nu țintim competiția cu UMF din Cluj, un reper academic național cu masă critică în domeniu, ci vizăm programe cu număr mai redus de studenți, în limba engleză și gândite în paradigme educaționale inovative alternative (ex. problem/solution/case-based) – și focalizată mai mult pe componente educaționale avansate (master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar). De asemenea, în zona de cercetare-dezvoltare-inovare țintim colaborări și coordonări, nu suprapuneri, cu alți actori în domeniu, din Cluj-Napoca și din țară, pentru a poziția mai bine în medicină/sănătate orașul și țara în diverse competiții internaționale”.

Rectorul interimar al UBB, prof. univ. dr. Adrian Petrușel, adaugă că „acum, că avem și acest cadru formal, vom dezvolta programe academice noi, accentul fiind pe cele avansate de tip master/doctorat-postdoctorat/postuniversitar. UBB are deja un corp consistent de specialiști în medicină și sănătate – titulari, angajați pe perioadă determinată sau colaboratori -, ceea ce ne asigură o platformă bună de start.”

O istorie medicală care începe în secolul al XVIII-lea și se reîntregește acum

Tradiția medicală la UBB a început în 1775/1776 în Universitas Claudiopolitana (Universitatea din Cluj) și a continuat în universitatea maghiară și apoi românească din Cluj până în 1948, când, prin reforma comunistă, componenta biomedicală a fost organizată separat de UBB (care se numea atunci Universitatea Victor Babeș). Pentru a se ancora în prezent și viitor și pentru a-și recupera tradiția în domeniu – UBB este succesoarea legală a Universității românești din Cluj și astfel a tradiției acesteia -, în anul 2020 UBB a creat Școala de Sănătate (School of Health), care a evoluat în 2022 în UBB School of Health – UBBMed (https://ubbmed.ubbcluj.ro/). Noua Facultate de Științe Medicale și ale Sănătății, înființată în 2025, devine astfel componenta centrală a UBBMed.

Citește mai departe

EVENIMENT

BEC, după decizia Curții de Apel Ploiești: „Activitatea tuturor birourilor electorale continuă”

Publicat

CCR

Biroul Electoral Central a anunțat că activitatea birourilor electorale constituite pentru scrutinul prezidențial din mai va continua, în contextul deciziei Curții de Apel Ploiești privind anularea Hotărârii CCR prin care s-a decis anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul și pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative și a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a președintelui României, a anunțat joi Biroul Electoral Central.

Într-un comunicat de presă, BEC spune că procesul electoral aflat în desfășurare va continua.

„În vederea corectei informări a publicului în contextul pronunțării de către Curtea de Apel Ploieşti a Sentinței nr. 135/24.04.2025, în dosarul nr. 301/42/2025, BEC aduce următoarele clarificări:

Actuală procedură electorală în vederea alegerii Preşedintelui României este reglementată atât de acte normative cât şi de acte administrative cu caracter normativ, respectiv:

  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parțiale din anul 2025;
  • Hotărârea de Guvern nr. 4/2025 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025;
  • Hotărârea Guvernului nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025;
  • Hotărârea Guvernului nr. 68/2025 privind stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025;
  • Hotărârea Guvernului nr. 79/2025 privind stabilirea bugetului şi a cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiții a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025.

În aceste condiții, activitatea tuturor birourilor electorale continuă în temeiul şi pentru executarea măsurilor prevăzute de actele normative şi a celor administrative cu caracter normativ care vizează actuala procedură de alegere a Preşedintelui României”, se arată în comunicatul de presă al BEC.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate