EVENIMENT
VIDEO. Florin Piersic, vizitat la Cluj de Dan Negru de ziua lui. Ce dezvăluire a făcut actorul: Mi s-au rupt…
Îndrăgitul actor clujean Florin Piersic a fost vizitat la Cluj, de ziua lui, de starul Tv Dan Negru. Cei doi au stat la o scurtă șuetă, chiar la cinematograful din Cluj-Napoca care poartă numele celebrului actor.
Florin Piersic a împlinit luni, 27 ianuarie, venerabila vârstă de 89 de ani.
Florin Piersic, dezvăluire surpriză
Dan Negru s-a întâlnit cu Florin Piersic la cinematograful care poartă numele actorului. Chiar despre momentul în care fostul cinema ”Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit ”Florin Piersic”, cu ani în urmă, a vorbit și actorul, care a făcut o dezvăluire haioasă. El spune că a fost o „minunată” întâmplare, una dintre cele mai frumoase amintiri.
În 26 ianuarie 2011, cu o zi înainte ca actorul Florin Piersic să împlinească 75 de ani, cinematograful ”Republica” a primit numele actorului. Atunci, își amintește Florin Piersic, prin mulțimea adunată ca să îl serbeze a apărut un cal de tracțiune.
”Era un cal de căruță, abia m-am suit pe el… și în momentul în care m-am suit pe el mi s-au rupt pantalonii. Noroc că era parpalacul, pentru că mi-au adus un costuml al lui Mărgelatu și nu mă vedea nimeni, nimeni nu știa de ce stau eu așa țeapăn pe calul ăla. Cand am coborât nu știam cum să mă acopăr cu parpalacul ca să intru în cinematograf”, a povestit Florin Piersic râzând.
Florin Piersic a reușit să treacă cu bine, anul trecut, peste o problemă gravă de sănătate și este în plină formă.
VIDEO: Dan Negru/ Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






