ACTUALITATE
VIDEO/ Edward Iordănescu, după victoria CFR-ului cu Dinamo: „De asta am acceptat să vin la CFR Cluj!”

Antrenorul CFR-ului, Edward Iordănescu, a fost mulțumit de evoluția elevilor săi în meciul împotriva lui Dinamo București de joi. În urma succesului, „feroviarii” au acumulat 30 de puncte, fiind la egalitate cu FCSB și la un punct în spatele liderului Universitatea Craiova. Bucureștenii și oltenii se duelează vineri în derby-ul etapei a 14-a.
Declarația lui Edward Iordănescu
”Sunt trei victorii fără gol primit, la două goluri diferență. Nimeni nu poate contesta victoria noastră, ne bucură punctele.
Am reuşit să facem ce trebuia în prima repriză. Ne așteptam la un joc greu, cu un adversar fără presiune multă.
Contextul era dificil, am avut trei deplasări, la Iași, la Berna și aici. Plus meciul cu FCSB acasă. Am ieșit bine din această perioadă, sper că vom continua la fel și cu Craiova.
Mă bucur că cei care au intrat în prima repriză și-au adus contribuția, au avut eficiența și prospețimea necesare.
Fotbaliștii campioanei sunt valoroși, afirmă Iordănescu junior
Avem jucători valoroși. Nu întâmplător acești băieți au făcut performanță, atât la nivel intern, cât și internațional.
E motivul principal pentru care am acceptat să vin aici. Am tot recuperat puncte. Vrem să recuperăm puncte și în ultima etapă, să intrăm în lupta pentru titlu.
Sunt bucuros că antrenez jucători extrem de valoroși și cu caracter.Încercăm să monitorizăm Craiova, așteptăm meciul lor.
Edi Iordănescu își dorește un joc cu mai multă posesie din partea elevilor săi
Cunoaștem adversarul în linii mari, dar e un derby. Trebuie să ne refacem, să avem un tonus bun. În primăvară sper să avem o forță și mai mare.
Nu vreau să mă hazardez. Sunt mesaje pe care le dau, lucruri pe care le discutăm, le pregătim. Sunt multe lucruri bune și foarte bune pe care vreau să le consolidez, pe care le-am moștenit.
Dar sunt și lucruri pe care vreau să le îmbunătățesc, pe altele să le și schimb. Vreau să jucăm şi mai pozitiv, cu mai multă posesie şi mai multă eficienţă în ultima treime a terenului”, a afirmat antrenorul CFR-ului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






