ACTUALITATE
VIDEO/ Edward Iordănescu, despre meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe: Mă aștept la cea mai grea deplasare din retur

Antreorul CFR-ului, Edward a susținut o conferință de presă înaintea duelului împotriva lui Sepsi Sfântu Gheorghe, de duminică. Partida va conta pentru etapa a 17-a din Liga 1 și se va disputa pe Stadionul Municipal. Clujenii vin după succesul cu 3 la 1, obținut în fața celor de la Academica Clinceni.
Principalele declarații
„Am început bine campionatul. Rezultatele sunt cele care influențează cel mai tare atmosfera. Avem nevoie de un rezultat foarte bun, dar suntem conștienți că întâlnim un adversar foarte valoros, un adversar care traversează o perioadă foarte bună.
Vom avea un meci foarte greu. Va fi și o deplasare destul de lungă cu autocarul. Sunt două zile în minus față de adversar pentru pregătirea jocului și toate aceste lucruri trebuie luate în calcul și analizate pentru a vedea cum putem să ne pregătim pentru ca la ora jocului să arătăm bine.
Echipa din Sfântu Gheorghe reprezintă o contracandidată la titlu
Sepsi este o contracandidată la titlu. Chiar dacă toată lumea se focusează pe cele trei mari candidate care sunt an de an, Sepsi a arătat elemente bune și foarte bune. Nu au pierdut cu echipele care se bat la campionat și acest lucru o califică automat în lupta pentru titlu. Este o echipă agresivă, în sensul pozitiv al cuvântului, o echipă combativă și cu un ritm foarte bun de joc.
Este foarte greu să ne adaptăm. În trecut, în această perioadă, eram în țări cu climă mai blândă pentru pregătirile centralizate. Mă bucur că s-a schimbat ora pentru că ne permite să jucăm cât de cât în condiții mai blânde.
Este cea mai grea deplasare din retur, potrivit lui Edward Iordănescu
Sepsi a făcut un joc foarte bun la Craiova. Puteau chiar să câștige. La fel s-a întâmplat și la ultimul meci din 2020 cu FCSB. Leo Grozavu a reușit să construiască o echipă foarte competitivă. Mă aștept la cea mai grea deplasare din acest retur, asta în condițiile în care vom juca și la FCSB și Craiova”, a afirmat antrenorul campioanei României.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






