VIDEO. Dudu Isabel, la Clujăreală: Cântatul nu te apucă. CÂNTATUL te alege pe tine și nu îl alegi tu pe el

Una dintre cele mai bune voci ale Clujului. Dudu Isabel, a fost prezent în podcastul lui Marius Aciu, „Clujăreala”. Dudu Isabel s-a născut la Cluj. A terminat liceul de informatică și Politehnica, deci e inginer cu diplomă și solist vocal cu diplome de participare. A cântat cu mai multe tribute band-uri, cum ar fi Hungry for Heaven, Rebel Yell sau, mai recent, Speak Floyd, dar și cu Voices of Silence, Vespera sau Seven. În 2013 a participat și la Vocea României. Este adeptul zicalei „Life is life, c-o trăiești, că nu”.

„Cântatul, genul ăsta de meserie, era ieșit din sistem. Nu m-a apucat cântatul. Cântatul nu te apucă. Cântatul te alege pe tine și nu îl alegi tu pe el. Gândește-te că vorbim de mijlocul anilor 80, când eram necăjiți, da’ necăjiți, rău de tot. Și chiar nu era momentul să te gândești că ai putea avea la un moment dat în față o asemenea ocupație.

Și pur și simplu s-a întâmplat. Eu de acolo îmi… cum să spun… îmi trag rădăcinile. Adică nu mai știu dacă au fost Presley sau Phoenix sau Abba, ce aveam atunci vinilurile, când… Dar știi, la discuțiile alea de Crăciun, când toată lumea te-ntreba tu ce voiai de fapt să te faci când ai fost mic? This guy. Știi? Adică asta am vrut atunci, dar la modul foarte… inconștient sau subconștient.

VIDEO. Dudu Isabel, la Clujăreală: Cântatul nu te apucă. CÂNTATUL te alege pe tine și nu îl alegi tu pe el

Era perioada când toți cei care aveau 25-28 de ani arătau cum arată acum cei de 49? La costume, cu frezele alea, foarte serioși, cu mesaje, cu muzică. Multă vreme nimeni nu mi-a confirmat că aș avea voce. Eventual ăia care îmi spuneau să tacă. Nici acum nu îmi spune cineva că am voce. Te apuci, încerci, mergi înainte, tu te auzi în capul tău, tu zici că ai.

Croncăni, mi s-a spus… Deci croncăneam ceva mai groaznic. Nu știu dacă se putea auzi. Dar încerci. Ești un creativ. Ești ca și cum mergi la sală. Taică-meu avea o colecție de discuri… Cam tot ce se scotea pe vinil atunci. Și era mult folk. Vali Sterian, Baniciu, Vintilă, Phoenix-ul. Erau mulți. Cam tot ce am găsit pe acolo, am îngânat. Cred că prima piesă a fost Nebunul cu ochii închiși… Bine, Presley mult. ABBA…

Procesul meu de formare ca muzician a fost greu. Plastelină maleabilă eram. Atâta că, într-o primă fază, n-ai prea avut prea multe modele. Mentori, cum zic acum, știi? La voce. N-aveai de unde. Te legai de orice. Nu era net, nu era nimic. Evident, era o lume total necunoscută nouă și șocul cultural de după anii 90 a fost imens. Adică, eu țin minte cum stăteam like family time, știi? Când stăteai cu toată familia la televizor, te uitai la… whatever was on. Și mâncam pâine prăjită la aragaz cu ceai și ne uităm la Alice Cooper.

„Asta e o altă realitate”

Și… Resimțeai acel șoc cultural pe care nu îl știai atunci că e șoc cultural, fiindcă sintagma a apărut după. Ne uităm la ce… Cum, nu se poate așa ceva! Știi cum zicea ciobanu, așa ceva nu există. Cum adică… bărbat cu părul lung, gagici în lanțuri semidezbrăcate? Nuuu. Dar ne uitam. Toată lumea, tot blocul discuta despre Alice Cooper, care era printre primele chestiuni care le difuzaseră ei după Revoluție undeva, pe ceva canal…

Și de aici începeai să îți dai seama, știi, ca și glitch-ul din Matrix. Opa, stai un pic! Că nu suntem în… universul bun. Deci stai un pic. Wait, what? Asta e o altă realitate.

Bine, primii 10 ani au trebuit recuperați strict din punct de vedere cultural la tot ce înseamnă… cealaltă lume pe care începeam să o învățăm. Gândește-te că aveam 13-14 ani. Adică în perioada de învățare. Când… What? Și în fiecare zi te obișnuiai cu alte chestii și alte chestii. Și aia, prima parte, au fost un pic mai… deluroasă. După aceea, pe măsură ce au apărut resursele adevărate, gen școlile de muzică sau materialele de care aveai nevoie, atunci a devenit un pic mai… simplu, dar nu neapărat ușor, fiindcă era tot o chestie de muncă, știi? Inevitabil, orice este chestie de muncă.

La un moment dat, într-adevăr, s-a făcut tranziția de la amator la, să-i spunem, profesionist, dar… a fost o naștere cu… cu țâpurituri. Eu mă clamez mult ca și autodidact, dar am furat de la cine am putut. Asta e o meserie care se fură. Ca orice altă meserie.

„Meseria o furi, o dai mai departe”

Am lucrat și la Școala Populară de Artă, am lucrat și cu maestrul Ercsei Ferenc, care mi-a fost coleg la Voices of Silence, care e primul tip ce, efectiv, m-a luat, mi-a dat două palme și a zis bun, acum începem treaba. Știi? A fost primul tip care m-a ghidat. Cu adevărat, dedicat pe vocea mea, pe ceea ce voiam eu. E un tip genial, băiat compozitor, foarte, foarte, foarte, foarte mișto. Clăparu’ de la Voices of Silence. Bine, și după aceea, de la fiecare am furat… Răzvan Krivach, de la Foții, Costi Cămărășan, Sandy Deac, Laci Kovacs, unde-i prind la colț, hop și eu! Cum faci aia, de ce faci aia?

Meseria o furi, o dai mai departe, n-am făcut niciodată pe mine să nu dau un sfat când mi se cere, sau să nu dau mai departe ce-am învățat, ce aș crede că s-ar putea potrivi persoanei care mă întreabă. It’s about legacy, moving on. Așa formez generații și continuitate, și în public, și în performări.

Dai mai departe. Am colecții de lecții de voce, giga întregi, care sunt niște chestii basic sau mai puțin basic, sau mai avansate, pe care pur și simplu le faci acasă. Eu le dau cu toată plăcerea, dar undeva autodidactismul se oprește și trebuie să intervină așa, o mână de dascăl, cu D mare, care să-ți spună bun, să te mai aducă la azimut. Și, evident, sunt forever recunoscător pentru chestia asta…

Ai mei nu au fost deosebit de încântați. Dar, din nou, asta nu era o meserie. That’s not a real job. Și-a fost un pic de, așa, frondă, un fel de, cum să spun, guvernare din opoziție, știi? Adică, eu mergeam mai departe, că eram orb. Ei mai trăgeau, mai nu știu ce, dar noroc că făceam treaba și pe stânga și pe dreapta, bineînțeles că m-au susținut. Așa, cu dojenele părintești de rigoare, amândoi profesori, deci… Cu dojenele de rigoare, am fost totuși susținut. N-a fost o susținere pecuniară, n-a fost aia, n-a fost aia. Dar a fost…Am simțit-o acolo.

Era genul ăla de atmosferă în casă, știi că-s niște clipuri de prin anii 80 cu Michael Jackson la Black and White și Twisted Sisters ăștia, când era copilul rebel care cânta și părinții care îl strângeau cu ușa… Practic, tu ai nevoie de genul ăsta de frondă. Să fii rebelul din tine…”, a spus Dudu Isabel.