EVENIMENT
VIDEO. Doi tineri, prinși la Cluj cu 17 kilograme de droguri 2MMC. Ca să scape, unul a ascuns în chiloți cheile de la mașină
Doi tineri de 28 și 35 de ani au fost prinși de polițiștii antidrog din Cluj în timp ce încercau să vândă droguri. Este vorba de substața psihoactivă 2MMC, 2-Methylmethcathinonă, cunoscută și ca ortomefedronă.
Cei doi, dintre care unul este recidivist, au fost arestați pentru 30 de zile.
Doi tineri, prinși la Cluj cu 17 kilograme de droguri 2MMC. Ca să scape, unul a ascuns în chiloți cheile de la mașină
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 28 și 35 de ani, cercetate pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Astfel, în seara de 9 noiembrie, persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Cluj-Napoca, în timp ce ar fi deținut 17 kilograme de substanță psihoactivă 2MMC, destinate comercializării, porționate și ambalate în 17 pungi.
Pentru a evita să fie descoperite, aceștia au ascuns substanța în portbagajul unui autoturism, iar tânărul de 28 de ani avea cheia autovehiculului în lenjeria intimă.
Au ajuns 30 de zile după gratii
În urma a 3 percheziții efectuate la data de 9 noiembrie 2024, au fost descoperite și ridicate de la locuințele persoanelor cercetate, diferite cantități de substanță psihoactivă, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 10 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a persoanelor, pentru 30 de zile.
Tânărul de 28 de ani era sub control judiciar
În luna iulie 2023, DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată a persoanei de 28 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operaţiuni, fără autorizaţie prealabilă, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
La data săvârșirii faptelor care fac obiectul prezentului dosar, aceasta se afla sub măsura controlului judiciar, dispusă de Tribunalul Cluj în cauza aflată pe rolul acestei instanțe.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






