ACTUALITATE
VIDEO Directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu: „Avem 100 de studenți de la UMF și 15 medici școlari care ne ajută în derularea anchetelor epidemiologice”
Directorul Direcției de Sănătate Publică Cluj, Mihai Moisescu, a oferit detalii despre acțiunea studenților Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, prin care se implică în realizarea anchetelor epidemiologice.
„Este necesar să asigurăm capacitatea de lucru, mai ales că avem în vedere o creștere alarmantă a cazurilor, iar numărul de personal medical care poate fi implicat în această activitate este destul de redus.Am avut sprijinul medicilor școlari care s-au retras odată cu începerea activității unităților de învățământ.
În acest moment, avem 100 de studenți juniori, pe care îi instruim să înceapă să știe care sunt pașii de făcut la o anchetă. De asemenea, avem 9 studenți seniori, care fac câte o anchetă fiecare, pentru că trebuie să fie coordonați. Ei sunt un real sprijin, fiind supervizați de colegii mei.
Aceștia sunt din anii 3-4 și cunosc terminologia medicală. Sperăm ca acești voluntari să stea alături de noi până vom trece de această creștere alarmantă.
Începând de astăzi, 15 medici școlari au venit în sprijinul nostru, după ce școlile au trecut în scenariul trei, online, din păcate. Aseară am avut 360 de cazuri care este foarte mult”, a afirmat Mihai Moiesescu.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






