EVENIMENT
VIDEO. Cristi Balaj (CFR Cluj): Sunt unii care nu înțeleg că FOTBALUL înseamnă cu totul altceva decât să te bați
În urma evenimentelor de la un meci din grupa U16 dintre „U” Cluj și CFR Cluj, când un grup de ultrași ai Universității au atacat fanii echipei CFR, președintele Cristi Balaj este convins că cei responsabili vor da explicații în fața legii, scrie GSP.
Mai mulți suporteri ai Universității Cluj, îmbrăcați în negru, au atacat un grup de susținători ai echipei din Gruia, chiar sub ochii părinților care urmăreau meciul. Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a condamnat acțiunea suporterilor și este sigur că aceștia vor da socoteală organelor responsabile.
„Din informațiile pe care le-am primit de la poliție, un grup de suporteri de la U Cluj a intrat în tribună în timpul partidei pentru a se război cu o parte din fanii lui CFR Cluj. Erau acolo femei, copii, familii…
„Sunt unii care nu înțeleg că fotbalul înseamnă cu totul altceva decât să te bați”
S-au împărțit câțiva pumni, după care au fugit. Poliția i-a depistat într-un final și sunt convins că se vor lua măsuri conform legii. Cel mai probabil vor fi deschise dosare penale. Totul a durat foarte puțin.
Sunt convins că cei vinovați vor suporta consecințele. Din păcate, nu îi înțeleg. Trebuie să aibă un comportament civilizat, altfel vor primi interdicție. Oamenii s-au delimitat de acel grup și părinții nu au fost implicați.
Noi am avut oameni de securitate la acest meci, doar că probabil au încercat să intre în așa fel încât să nu fie văzuți. Noi nu eram obligați, e un meci de juniori, dar am avut oameni delegați. Sunt unii care nu înțeleg că fotbalul înseamnă cu totul altceva decât să te bați”, a spus Cristi Balaj.
Video: Facebook Ultras Romania 1918
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






