Clujeni de 5 stele
VIDEO. Clujul britanic. Aici a locuit stră-străbunica Reginei Angliei. Charles la mormânt. Istoria plimbată a Clujului (RO-EN)
Puţină lume ştie că actuala regină a Marii Britanii are rădăcini în Cluj. La fel, deci, şi fiul său, prinţul Charles. Elisabeta a II-a (nume la naștere Elizabeth Alexandra Mary, n. 21 aprilie 1926) este regina a 16 state suverane: Regatul Unit, Australia, Canada, Noua Zeelandă, Jamaica, Barbados, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Sfânta Lucia, Sfântul Vicenţiu, Antigua, Belize, Sfântul Kitts. A fost încoronată pe 6 februarie 1952. Este cel mai longeviv monarh în viață din lume. Are cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii. A domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc. Are patru copii, printre care şi Prinţul Charles. Despre trecutul lor la Cluj ne povesteşte istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
Clujul britanic
„Vom vorbi acum despre casa sau Palatul Rhedey, dar înainte de a face o mică prezentare a palatului şi a semnificaţiei unei locatare, să spunem că în Evul mediu aici erau patru case. Strada Napoca se numea strada Fânului, pentru că fânaţele Clujului erau unde este astăzi căminul Hasdeu, în apropiere de Piaţa Lucian Blaga, iar aici era o casă cu lanţuri -cum era numită-, pentru a se feri de carele cu fân.
Vezi şi alte articole din
ISTORIA PLIMBATĂ A CLUJULUI
De asemenea la sfârşitul secolului al XVII-lea, această locaţie a fost deţinută de o familie, Szekely, dar Sara, soţia comitelui Clujului, se numea Sara Bulcescu, era fiica boierului Preda Bulcescu şi a contesei Anna Szalanczi. Ea are imprimat în curtea de la numărul 2 anul 1698 şi cu numele său.
Mai târziu, această clădire intră în proprietatea lui Janos Rhedey, care ridică primul etaj. Acest Janos Rhedey este tatăl unei celebre contese, Claudine Rhedey. Această contesă, născută la Sângeorgiu de Pădure, în judeţul Mureş, a fost de o frumuseţe răpitoare. Datorită acestui fapt, o persoană regală, un principe din Germania, Alexander Wurttemberg, s-a îndrăgostit de ea, şi a cerut-o de soţie. Rezulta o căsătorie morganatică, adică copiii lor n-ar fi beneficiat de statutul de prinţi.
Culmea ironiei, Alexander a trecut şi peste aceasta, dar n-a fost de acord tatăl contesei. Alexander, ca să-i facă în voie, învaţă şi limba maghiară, numai să obţină mâna fiicei sale. A obţinut mâna fiicei sale după decesul socrului său, iar din căsătorie au rezultat trei copii. Un băiat, Francisc, şi două fete, Amalie şi Claudine”, istoriseşte istoricul clujean.
Aici a locuit stră-străbunica Reginei Angliei
Vladimir Alexandru Bogosavlievici trece, mai departe, în revistă, genealogia actualei regine a Marii Britanii.
VEZI ŞI:
LA PAS PRIN ISTORIA JUDEŢULUI CUJ
„Băiatul se va căsători cu o principesă din Anglia, Adelaide, cuplul va da naştere unei fete, care va deveni soţia regelui Angliei George al V-lea, rege care a fost tatăl lui George al VI-lea, care este tatăl actualei regine a marii Britanii, Elisabeta a II-a.
Deci Claudine Rhedey ar fi stră-străbunica acestei figuri regale a vieţii de astăzi a Europei”, spune istoricul.
Charles la mormânt
Poate că atracţia principelui Charles spre Transilvania se datorează şi faptului că înaintaşi ai săi au locuit în zonă.
„Claudine Rhedey a murit de tânără într-un accident de călărie în Germania, când era însărcinată cu al 4-lea copil. Ea este înmormântată nu în Cluj, la Hajongard, ci în cripta familiei de la Sângeorgiu de Pădure.
Nu ştiu dacă principele Charles, când a fost în vizită la Universitatea „Babeş-Bolyai”, a vizitat acest Palat Rhedey, dar este sigur că la Sângeorgiu de Pădure, în judeţul Mureş, unde este înmormântată stră-stră-străbunica sa, a fost prezent”, punctează Vladimir Alexandru Bogosavlievici.
*Asociația Cluj24 derulează proiectul „Istoria plimbată a Clujului”, realizat în colaborare cu profesorul de istorie Vladimir-Alexandru Bogosavlievici și co-finanțat de Primăria Cluj-Napoca.
VIDEO. The british Cluj. The Queen of England’s great-great-grandmother lived here. Charles by the grave. Walking through the history of Cluj
Few people know that the Queen of Great Britain has roots in Cluj. Therefore, her son, Prince Charles, has roots here as well. Elizabeth II (born Elizabeth Alexandra Mary, on April 21, 1926) is the Queen of sixteen sovereign states: the United Kingdom, Australia, Canada, New Zealand, Jamaica, Barbados, the Bahamas, Grenada, Papua New Guinea, the Solomon Islands , Tuvalu, Saint Lucia, Saint Vincent, Antigua, Belize, Saint Kitts. Having been crowned on February 6, 1952, she is the longest living monarch in the world. He has the longest reign in British history. She reigned longer than her four predecessors combined. The historian Vladimir Alexandru Bogosavlievici tells us more about the Queen and her 4 children’s past in Cluj.
The british Cluj
”We will now talk about the house or the Rhedey Palace, but before presenting it, let’s say that in the Middle Ages there were four houses here. The Napoca street was called Strada Fânului (Hay Street), because the haystacks of Cluj were where the Hasdeu hostel is today, near the Lucian Blaga Square, and there was a house with chains – as it was called – to protect it from the wagons with hay.
In addition, at the end of the 17th century, this location was owned by a family, Szekely. Sara Bulcescu, the wife of the civitatis (city count) of Cluj, was the daughter of the nobleman Preda Bulcescu and the countess Anna Szalanczi. The year 1698 and her name are printed in the yard at number 2.
Later, this building became the property of Janos Rhedey, who raised the first floor. He is the father of a famous countess, Claudine Rhedey. This countess, born in Sângeorgiu de Pădure, in Mureş county, was of a captivating beauty. A prince from Germany, Alexander Württemberg, fell in love with her and asked her to be his wife. It would have resulted in a morganatic marriage. In other words, their children would not have benefited from the status of princes.
Ironically, Alexander got over it, but the countess’s father did not agree. Alexander learnt hungarian to please them, to make sure he gets to marry her, which eventually happened, after the death of his father-in-law, and three children resulted from the marriage. A boy, Francis, and two girls, Amelie and Claudine”, the historian says.
The Queen of England’s great-great-grandmother lived here
Vladimir Alexandru Bogosavlievici reviews the genealogy of the current Queen of Great Britain.
„Băiatul se va căsători cu o principesă din Anglia, Adelaide, cuplul va da naştere unei fete, care va deveni soţia regelui Angliei George al V-lea, rege care a fost tatăl lui George al VI-lea, care este tatăl actualei regine a marii Britanii, Elisabeta a II-a.
The boy married a princess from England, Adelaide, who gave birth to a girl. She married George V, the King of England at that time, the father of George VI, and George VI is the Queen of England’s father, Elizabeth II.
So, Claudine Rhedey is the great-great-grandmother of this royal figure of today’s European life”, he explains.
Charles by the grave
Perhaps Prince Charles’s attraction for Transylvania results from the fact that his ancestors lived in the area.
„Claudine Rhedey died young in a riding accident in Germany when she was pregnant with her fourth child. She is buried in the family crypt in Sângeorgiu de Pădure.
I don’t know whether Prince Charles visited the Rhedey Palace when he visited The Babeş-Bolyai University or not, but it is certain that, at Sângeorgiu de Pădure, in Mureş county, where his great-great-grandmother is buried, he was present”, Vladimir Alexandru Bogosavlievici says.
*The “Walking through the history of Cluj” project is made by the Cluj24 Association, in collaboration with the history teacher Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, and co-financed by the City Hall. (traducere în engleză, Amalia Oprescu)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






