VIDEO. Chef Horia Șimon, la „Clujăreală”: În Spania am plecat de FOAME, dar am învățat MESERIE

Într-o țară în care toți jefuiesc, mai sunt câțiva care și chef-uiesc. Big chef Horia Șimon ne lămurește la „Clujăreala” lui Marius Aciu cât adevăr este în zicala „Mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie”. Într-o lume în care mulți aleargă după titluri, Horea Șimon a ales să rămână autentic. Bucătar, formator, consultant gastronomic și om care nu s-a rușinat niciodată de meseria lui, Horea a venit cu o poveste de viață plină de umor, greutate și adevăruri care dor.

Originar din Baia Mare, Horea Șimon a crescut în lumea restaurantelor. Părinții lui au condus ani la rând „Pietrosul”, un local mare, cu sute de clienți. „La primul meu job mi-a dat cu toporul de șnițele în cap. La propriu”, spune Horea, râzând amar. Era tânăr, muncitor și convins că bunul-simț și profesionalismul pot înlocui abuzul. „Am avut proces în instanță. Am avut zile de concediu medical, spitalizare. Dar nu am tăcut. Așa sunt crescut – dacă e nedrept, spui. Nu m-am putut face mic și să plec capul.”

VIDEO. Chef Horia Șimon, la „Clujăreală”: În Spania am plecat de FOAME, dar am învățat MESERIE

„Într-o țară balcanică în care știi care erau așteptările părinților vis-a-vis de meserile copiilor, doctor, inginer, avocat, restul   erau incluși la categoria loser. Ulterior au intrat în spotlight toate meserile astea care par banale, mi se pare că, pe undeva, crește mândria, self-esteem-ul muncitorului în domeniul respectiv, ceea ce este absolut fabulos, că nu toți ne-am născut ingineri, nici nu trebuie să fim arhitecți toți și trebuie să fie și un bucătar bun, și un tâmplar bun, și un punător de sprâncene, gene, sau nu știu ce fac ele acolo”, spune Horia.

De la Baia Mare, băiatul curios care mânca clătite prin bucătărie a ajuns să descopere gastronomia în Spania, unde a plecat imediat după facultate.

„Am plecat de foame, dar am învățat meserie. Acolo am muncit până îmi pocnea sângele din degete. Șase zile din șapte, trei zile scurte, trei zile lungi. Dar am învățat totul. Și m-au protejat oamenii buni, cărora le datorez enorm”, povestește el.

În Spania a descoperit cultura muncii, disciplina și respectul pentru bucătărie. „Am învățat repede. În septembrie m-am angajat, deja în noiembrie le dădeam pe limba lor. Adică bine, terminologie strict gastronomic acolo, culinar. Nu înțelegeam de ce urlă unii prin bucătării. La mine n-a fost niciodată despre spectacol. Presiunea e reală, dar se gestionează cu calm și muncă. Chestia ține de presiune și de stres și cum îți gestionezi treburile. Și e o presiune foarte mare într-o bucătărie profi. Eu am prins niște oameni foarte mișto acolo. Am tras tare și am mai venit acasă doar ca să-mi iau licența”, mai spune Horia.

„Eu nu funcționez fără munte”

După ani în restaurante mari din țară și străinătate, Horea recunoaște că nu s-a simțit niciodată acasă în Timișoara sau în București. „Eu sunt ardelean, frate. Dacă nu am un munte în stânga și unul în dreapta, nu pot trăi. Nu funcționez pe câmpie. Îmi trebuie vale, echilibru.”

A muncit în Cluj, Bistrița, Timișoara, Sibiu. A condus echipe, a fost formator pentru tineri bucătari, a creat meniuri pentru restaurante, a văzut de toate – inclusiv cum industria ospitalității a fost cândva abuzivă cu angajații, iar acum se clatină sub lipsa lor. „S-a inversat raportul. Acum angajatul e cel abuziv. Dar universul echilibrează tot. Important e să rămâi om.”

Slow Food, cultură și respect pentru hrană

Horea vorbește cu pasiune despre mișcarea Slow Food, despre revoluția gastronomiei moderne și despre felul în care românii își tratează mâncarea – și trupul. „Noi mâncăm mult, dar prost. Nu-i vina noastră. E istoric. Am fost mereu fugăriți, mereu în grabă. N-am avut timp să maturăm brânza, să lăsăm vinul să respire, să respectăm mâncarea. Tot timpul a fost ‘fă repede, mănâncă, pleacă’. Asta ne-a rămas în ADN.”

Pentru el, mâncarea nu e doar hrană, e cultură. „Nu omul a îmblânzit grâul, grâul a îmblânzit omul. Când am început să-l cultivăm, am devenit sedentari, am construit sate, am făcut civilizație. Totul pleacă de la hrană.”

Lecții despre echilibru

Deși vorbește cu umor, Horea e profund când vine vorba despre viață. „Nu trebuie să mănânci până crapă nasturii. Nici să bei fără măsură. Trebuie să știi să te oprești. Să te bucuri de vin, dar să pui și o brânză lângă el. Să trăiești cu grijă, că altfel nu trăiești deloc.”

Și dacă ar fi să dea o rețetă simplă pentru o viață echilibrată, ar suna cam așa: „Să fii atent la ce bagi în tine. La ce mănânci, ce gândești și ce simți. Restul e doar ambalaj.”