Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Emil Boc, pe șantierul bazinului olimpic “David Popovici”: De săptămâna viitoare vor fi amplasați 745 de piloți forați

Publicat


Șantier bazin olimpic Borhanci

Primarul Emil Boc a fost în weekend pe șantierul bazinului olimpic care se construiește în Borhanci. Acesta va purta numele campionului la înot David Popovici.

Lucrările au început în luna mai și de luni, 5 august, se va trece la introducerea de piloți forați pentru stabilizarea construcției.

Emil Boc, pe șantierul bazinului olimpic “David Popovici”: De săptămâna viitoare vor fi amplasați 745 de piloți forați

Emil Boc, care a spus și de ce a decis să numească bazinul de înot David Popovici, a explicat ce lucrări s-au făcut până acum, dar și faptul că este nevoie de peste 700 de piloți forați având în vedere că toate dealurile Clujului, iar cel din Borhanci nu face excepție, sunt “mișcătoare”.

Citește și: Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, despre propunerea lui Emil Boc: Ne bucurăm foarte mult, dar…

Lucrările, potrivit primarului Emil Boc, vor fi gata la finalul anului 2025, asta dacă nu vor fi problemme în timpul iernii.

“Așa arată șantierul bazinului Olimpic din Borhanci. S-au făcut lucrări de escavare și decopertare a terenului și până la acest moment au fost excavați aproximativ 100.000 de metri cubi de pământ…

De asemenea, s-au pregătit fundațiile de lucru pentru a se putea amplasa ceea ce noi numim piloți forați pentru stabilizarea terenului din dealul Borhanciului.

Începând de săptămâna viitoare vor fi amplasați aici 745 de piloți forați, la o adâncime cuprinsă între minim 6 metri și maxim 18 metri, pentru a stabiliza construcția bazinului”, a spus Emil Boc.

Bazin pentru toți clujenii

Investiția, care a început din banii Consiliului Local, se ridică la 28 de milioane de euro, din care 3 milioane sunt pentru rețele.

Bazinul va avea 3 nivele, iar aici se vor putea desfășura competiții de nivel local, național, european și mondial.

“Acest bazin va fi dat clujenilor pentru intițiere în înot, dar și pentru cei de nivel mediu și avansat”, a mai spus Boc.

Bazinul olimpic va avea și gradene, iar 1.000 de spectatori vor putea urmări competițiile de aici.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate